Ieremia 38
38
Ieremia într-o groapă
1În acel timp, Șefatia
Al lui Matan, Ghedalia
Al lui Pașhur, Iucal – cel care
Pe Șelemia, tată-l are –
Și cu Pașhur – cari se vădea
Că fiu îi e lui Malchia –
Au auzit cuvântul spus
De Ieremia, când s-a dus
În fața-ntregului popor,
Vorbind spre știrea tuturor:
2„Domnul a zis: „Să știți dar voi,
Că peste toți cei care-apoi
Vor rămânea-n astă cetate,
Moartea – curând – se va abate.
Îi va ucide sabia,
Cu ciuma și cu foametea.
Dar să mai știți voi că toți cei
Ce se vor duce la Haldei,
În gheara morții n-au să cadă,
Căci viața va fi a lor pradă.”
3Așa vorbește Domnul: „Iată,
Astă cetate va fi dată
În mâna celui cari, pe tron,
E așezat în Babilon!
Asupră-i o să năvălească
Și are să o cucerească!”
4Grabnic – atunci – aceia cari
Peste popor erau mai mari,
La casa împăratului,
S-au dus și astfel i-au spus lui:
„Omul acesta, negreșit,
La moartea trebuie-osândit!
Căci oamenii cei de război
Pe care-i mai avem cu noi,
Și-ntreg poporul sunt speriați
Și de-a lui vorbă înmuiați!
Omul acesta dovedește,
Neîncetat, că urmărește
Nenorocirea tuturor
Și răul pentru-acest popor.”
5Atuncea, despre Ieremia,
Spuse-mpăratul Zedechia:
„În mâna voastră-i el. Vă zic
Că eu nu pot să fac nimic,
În contra voastră, niciodat’!”
6Îndată, ei l-au înhățat
Pe Ieremia și-au găsit
O groapă-n cari l-au azvârlit.
Groapa aceea se vădea
Că era a lui Malchia –
Adică a acelui care,
Pe împărat, părinte-l are –
Și fost-a-n curtea temniței.
Cu frânghii, în adâncul ei,
Pe Ieremia-l pogorâră,
Așa după cum hotărâră.
Cu toate că ea nu avea
Apă, era noroi în ea,
Încât prorocu-ajunse-apoi
Să se afunde în noroi.
7Ebed-Melec – cari se vădea
A fi din Etiopia –
Famen și dregător aflat
La curte, lângă împărat,
A auzit de Ieremia
Și a fugit la Zedechia.
La poarta care s-a chemat
Drept „a lui Beniamin”, aflat
Fusese împăratul, când
8Edeb-Melec a mers, zicând:
9„Vai împărate, domnul meu!
Oameni-aceștia, cum văd eu,
Un mare rău au săvârșit!
Pe Ieremia l-au zvârlit
În groapa ‘ceea, cu noroi.
El va muri de foamea-apoi,
Căci în cetate nu mai are
Nimeni, nimica, de mâncare.
Tu, împărate, ai aflat
Că pâinea ni s-a terminat!”
10Când împăratu-a auzit
Lucrul acest, a poruncit
Slujbașului ce se vădea
Că e din Etiopia,
Fiind Ebed-Melec chemat:
„Să iei cu tine, imediat,
Treizeci de oameni, dintre cei
Care sunt slujitori ai mei
Și du-te de îl scoate-afară,
Ca nu cumva, apoi, să piară!”
11Ebed-Melec și-a adunat
Oamenii care i s-au dat
Și-apoi, cu slujitorii lui,
Spre casa împăratului
Pornit-a, ca o vijelie.
Chiar dedesubt, sub visterie,
Era un loc anume-aflat,
Din care-a mers și a luat
Zdrențe și straie vechi – purtate –
Precum și petice aflate
În acel loc. El le-a legat
Cu frânghii și-apoi le-a lăsat
În groapa-n care, azvârlit,
Era prorocul. La sfârșit,
12El îi vorbi prorocului:
„Aceste zdrențe să le pui
La subsiori și să le ții
Legate sub aste frânghii.”
Și Ieremia a făcut
Așa precum i s-a cerut:
13Zdrențe și-a pus la subsoară,
Fiind, cu frânghii, tras afară,
Din groapa-n care s-a aflat,
Și-n curtea temniței lăsat.
14Apoi, trimis-a Zedechia,
Slujbași care, pe Ieremia,
La Casa Domnului l-au dus
Și-n felu-acesta a fost pus
Chiar lângă poarta Casei, care,
A treia e, la numărare.
Acolo, fost-a întrebat
De al lui Iuda împărat:
„Vreau să te-ntreb ceva și-ți zic
Să nu-ndrăznești s-ascunzi nimic!”
15Atunci, îi zise Ieremia,
În acest fel, lui Zedechia:
„Dacă îți spun, mă vei urî
Și-ndată mă vei omorî,
Iar dacă am să-ți dau un sfat,
În seamă nu va fi luat.”
16Dar împăratul Zedechia,
Cu jurământ, lui Ieremia,
Îi zise-n taină: „Viu, mereu,
E al nost’ Domn și Dumnezeu
Care ne-a dat viață la toți,
Căci fără nici o frică poți –
Acuma – ca să îmi vorbești!
Nu trebuie să te ferești,
Pentru că nu te voi urî
Și nici nu te voi omorî.
Ba mai mult, nu vei fi lăsat
În mâna celor ce-au cătat
Ca să-ți ia viața.” Ieremia
17Îi zise-atunci, lui Zedechia:
„Așa vorbește Domnul, Cel
Ce-i Dumnezeu în Israel
Și-i Dumnezeul oștilor
Precum și Domnul tuturor:
„De te supui, dând ascultare
La căpeteniile care
În Babilon se află, iată
Că viața îți va fi cruțată.
Atunci, cetatea și-acest loc
N-au să mai fie arse-n foc.
Tu și cu toată casa ta,
Viața, drept dar, veți căpăta.
18Dar dacă n-ai să te supui,
Scăpare pentru tine nu-i!
În mâinile Haldeilor
O să ajungă-al tău popor
Și-apoi în urmă, ăstui loc
Are să i se pună foc.”
19Când auzit-a Zedechia,
Cuvintele lui Ieremia,
A zis: „Mi-e teamă de Iudei,
Căci mulți trecut-au la Haldei.
Mă tem să nu ajung, vreodat’,
În mâna lor ca să fiu dat
De oștile Haldeilor,
Batjocură să le fiu lor.”
20Atunci, prorocul Ieremia,
Astfel, i-a zis, lui Zedechia:
„Nu te vor da, de bună seamă!
De lucru-acesta, să n-ai teamă,
Căci Domnul zis-a, despre tine,
Precum că tu ai s-o duci bine,
Iar viața ta va fi cruțată.
21Dar dacă nu vrei s-asculți, iată
Ceea ce mi-a descoperit
Domnul, atunci când mi-a vorbit:
22„Toate nevestele pe care,
În casă, încă, le mai are
Cel care este așezat
În Iuda, ca și împărat,
Vor fi luate de cei cari
În Babilon sunt cei mai mari.
Nevestele-au să te jelească
Și-n acest fel au să vorbească:
„Prietenii te-au înșelat
Și-n urmă, te-au înduplecat.
Dar când, picioarele-n noroi
Ți se-afundară, mai apoi,
Prietenii te-au părăsit
Și-n mare grabă, au fugit!”
23Haldeii au să-ți ia – să știi –
Nevestele și ai tăi fii.
O pradă a Haldeilor
Ai să ajungi. Din mâna lor,
Nu vei avea nici o scăpare.
Prins ai să fii de-acela care,
În Babilon, e așezat
Pe scaunul de împărat.
Cetatea ta și acest loc
Arse vor fi, apoi, cu foc.”
24Când auzit-a Zedechia
Cuvintele lui Ieremia,
Îi spuse: „Iată ce îți zic:
Nimeni să nu știe nimic,
Din ceea ce am discutat
Și-n viață-atunci, vei fi lăsat!
25Dacă vor auzi cei cari
Peste popor sunt puși mai mari,
De faptul că noi am vorbit
Și dacă ei vor fi venit
La tine să îți zică-apoi:
„Vorbește, ca să știm și noi
Tot ceea ce ați discutat
Tu și al nostru împărat!
S-ascunzi ceva, să nu cutezi,
Dacă vrei viața să-ți păstrezi!”,
26Tu să le spui: „Eu l-am rugat,
Pe Zedechia – pe-mpărat –
Să nu mă vâre la-nchisoare,
Din nou, în casa cea în care
Și înainte m-a trimis
Și-i a lui Ionatan. I-am zis
Să se arate-ndurător,
Căci teamă mi-e că am să mor!”
27Toți căpitani-aceia cari
Peste popor erau mai mari,
Pân’ la Ierusalim s-au dus
Și-n urmă, întrebări i-au pus
Lui Ieremia. El le zise,
Așa precum îi poruncise
Cel ce fusese împărat.
Atunci, cu toții au plecat
Căci cu răspunsul ce-l primiră
Ajuns-au de se mulțumiră.
28Prorocul însă-ntemnițat,
În curtea temniței, a stat,
Până când fost-a – negreșit –
Ierusalimul cucerit.
Selectat acum:
Ieremia 38: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca