Ieremia 11
11
Legământul călcat
1„Iată Cuvântul Domnului
Ce a vorbit omului Lui,
Cari Ieremia e chemat.
Domnul, astfel, a cuvântat:
2„Iată cuvintele ce sânt
Cuprinse în ăst legământ,
Vorbe pe care, tuturor,
Ai să le spui: atât celor
Care în Iuda locuiesc
Și celor care se găsesc
Chiar în Ierusalim! Să spui:
3„Ascultați glasul Domnului,
Acela care tot mereu,
În Israel, e Dumnezeu:
„Să fie blestemat cel care
Nu o să deie ascultare
Acum, cuvintelor ce sânt
Cuprinse în ăst legământ,
4Pe care Eu l-am poruncit
Și-a fost de-ai voști’ părinți primit
Când nu i-am lăsat ca să piară,
Căci din Egipt i-am scos afară.
Când din cuptorul cel de fier
I-am scos, astfel le-am zis: „Vă cer
Să ascultați de glasul Meu,
Făcând ce vă voi spune Eu.
Dacă o să Mă ascultați
Și-al Meu cuvânt o să-l urmați,
Voi o să fiți poporul Meu,
Iar Eu, al vostru Dumnezeu.
5Acuma, cu adevărat
Voi împlini ce am jurat
Părinților voștri, odată,
Când spus-am că le va fi dată
O țară mândră la vedere,
În care curg lapte și miere,
Așa precum și voi puteți,
Chiar astăzi, bine să vedeți.”
Când ăst cuvânt l-am auzit
Eu, „Amin Doamne!”, am rostit.
6Domnul mi-a zis din nou: „Pornește
Și ceea ce ți-am spus, vestește
Celor ce-n Iuda locuiesc
Și celor care se găsesc
Chiar în Ierusalim! Să spui:
„Cuvântul legământului
Acesta să vi-l însușiți
Și-apoi mereu să-l împliniți!
7Pe-ai voști’ părinți i-am înștiințat
Din ziua-n care i-am scăpat
Din al Egiptului ținut
Și până azi, cum ați văzut.
Din zori de zi, le-am spus mereu:
„Să ascultați de glasul Meu!”
8„Ei, însă, nu M-au ascultat,
Ci fiecare a urmat
Numai îndemnurile-acele
Născute-n inimile rele.
De-aceea, Eu am împlinit
Cuvântul ce a fost rostit
Prin legământ, asupra lor,
Căci n-a voit acest popor
Să împlinească ce-am vorbit,
Păzind ceea ce-am poruncit.”
9„Domnul mi-a zis: „Îți dau de știre
Precum că e o uneltire
Între bărbații care-i știm
Că azi sunt în Ierusalim
Și-apoi între ceilalți bărbați,
Care în Iuda sunt aflați.
10Nestingheriți și-au urmat firea
Și-au mers după nelegiuirea
Celor dintâi părinți ai lor,
Cari s-au vădit un rău popor,
Căci nicidecum n-au ascultat
Ce le-am spus Eu, ci au umblat,
Mereu, după alți dumnezei
Care erau străini de ei.
Casa lui Iuda și la fel
Familia lui Israel
Călcat-au legământul Meu,
Pe care îl făcusem Eu
Cu-ai lor părinți, când au trăit.”
11„De-aceea, Domnul a vorbit
În acest fel: „Vă dau de știre
Că am s-aduc nenorocire
Peste popor și vor vedea,
Scăpare, că nu vor avea.
La Mine vor striga, speriați,
Dar n-au să fie ascultați!
12Cetățile cele pe care
Țara lui Iuda-n ea le are
Și oamenii pe care-i știm
Că azi sunt în Ierusalim
Au să se ducă la acei
Pe care îi cred dumnezei –
La cei pe care îi cinsteau
Și pentru cari tămâie-ardeau –
Însă aceia n-au să poată,
Din strâmtorare să îi scoată.
13Câte cetăți, azi, Iuda are,
Atât de mulți sunt și cei care
Se cheamă dumnezei și sânt
În Iuda, pe al său pământ.
Sunt în Ierusalim altare,
Atâtea câte uliți are
Și toate fost-au ridicate,
La idoli spre a fi-nchinate,
Să poată lumea să se ducă,
Tămâie, Baalilor, s-aducă.”
14Tu, însă, să nu îndrăznești,
Pentru popor să mijlocești.
Cereri și rugăciuni, astfel,
Să nu-Mi faci Mie, pentru el.
Necazu-n gheare îl va ține
Și o să strige către Mine,
Dar Eu, Fața, mi-o voi ascunde,
Pentru că nu vreau a-i răspunde.
15Poporul Meu cel prea iubit,
Pe care Eu l-am sprijinit,
Oare ce crezi că ar putea
Să săvârșească-n Casa Mea?
Mânați de-ale lor rele firi,
Vor făptui nelegiuiri?
Sau juruințele-nălțate,
Oare, vor fi îndepărtate?
Sau carnea sfântă, va putea
Îndepărtată a fi ea?
Sau oare, vor îndepărta
Tot răul dinaintea ta?
Atuncea, tu – neîndoios –
Poți spune că ești bucuros!
16„Măslinul verde ce-a rodit
Roade plăcute”, te-a numit
Domnul, însă o lovitură
Ai să primești. O trosnitură
O să se-audă și, pe loc,
Crengile îți vor arde-n foc,
17Căci Domnul oștii te-a sădit
Și tot El cheamă, negreșit,
Nenorocirea care vine
Și se abate peste tine,
Din pricina răului cel
Din Iuda și din Israel.
Căci Baalilor le-ai dat tămâie
Și ai stârnit a Mea mânie.”
18„Iată că Domnul m-a-nștiințat
Și-n acest fel eu am aflat.
Mi-ai arătat și am văzut
Ce fel de fapte au făcut.
19Precum un miel blând, eu eram,
Dus la tăiere. Nu știam
Ce planuri rele ei urzesc
Și împotrivă-mi le gătesc,
Zicând: „Haideți să nimicim
Pomul cu rod și să-l stârpim
Ca pe pământ să nu mai fie
Numele lui, pentru vecie!”
20„O Doamne, Domn al oștilor,
Care ești drept judecător,
Tu care-n inimi poți să vezi
Și cari rărunchi-i cercetezi,
Mă lasă să mă pot uita
Și eu, la răzbunarea Ta,
Pe care Tu o pregătești
În contra lor, să-i pedepsești,
Căci a mea pricină, cutez,
Ție să Ți-o încredințez!”
21„De-aceea, Domnul a venit
Și-n felu-acesta le-a vorbit
La toți cei care se vădeau
Din Anatot și cari voiau
Să mă omoare, căci au spus:
„În Numele Celui de Sus,
Să nu cumva să prorocești,
Dacă mai vrei ca să trăiești!
Să faci așa precum am zis,
Căci altfel, ai să fii ucis!”
22„De-aceea, Domnul oștilor
A zis, spre știrea tuturor:
„Iată că am să-i pedepsesc!
Cu sabia am să-i lovesc
Pe tinerii aflați în țară
Și-apoi, de foame au să piară
Copiii din acest popor.
23Nu voi mai fi-ngăduitor
Și n-o să scape nimenea,
În anu-n care va cădea
Pedeapsa peste Anatot,
Căci îi voi nimici de tot.”
Selectat acum:
Ieremia 11: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca