Ieremia 12
12
1„Ești prea drept Doamne, văd eu bine
Și nu pot să mă cert cu Tine.
Dar totuși, am găsit cu cale,
Să Te întreb despre-ale Tale
Orânduieli. Cum propășesc
Cei răi și-n pace viețuiesc
2Mișeii? Știu că i-ai sădit,
În rădăcini s-au întărit
Și astfel cresc oameni-acei,
Fără ca să dea vreun rod ei.
Ce-i drept, aproape Te-ai ținut
De gura lor, dar am văzut
Cât de departe Te vădești
De ale lor inimi că ești.
3Doamne, Tu mă cunoști, mă vezi
Și, inima, mi-o cercetezi.
Astfel Tu Doamne știi prea bine
Că a mea inimă-i cu Tine.
De-aceea, eu Te rog apoi,
Să-i iei asemeni unor oi
Ce trebuie-a fi adunate
Spre a fi duse și tăiate.
Vreau, pentru ziua de măcel,
Să-i pregătești Doamne, astfel!
4Dar până când să jefuiască
Țara și să se ofilească
Iarba aflată pe câmpie?
Căci după cum bine se știe,
Mari răutăți sunt săvârșite
Și pier, acum, pășuni și vite.
Locuitori-au zis astfel:
„Sfârșitul, n-o să-l vadă el!”
(Când aste vorbe le-au rostit,
La Ieremia s-au gândit.)
5„De-ți pui picioarele să-ți meargă
Și-alergi cu cei care aleargă,
Și dacă ai să ostenești,
Cum oare n-ai să obosești,
Dacă la-ntrecere tu ai
Ca să te iei cu niște cai?
De nu te crezi adăpostit
Într-un ținut ce-i liniștit,
Ce ai să faci când așeazat
Vei fi pe malul îngâmfat
Care Iordanu-l mărginește?
6Dacă cel care se vădește
Frate a-ți fi, îți face rău
Și-apoi casa tatălui tău
Te vinde când îi vine bine
Și strigă-ntr-una după tine,
Să nu-i crezi, chiar mărinimoși
De-ți par, vorbind prietenoși.”
Țara pustiită – Asupra pustiitorilor
7„Mi-am părăsit casa și iată,
Și moștenirea, totodată.
Mi-am dat iubita la acei
Ce se vădeau dușmani ai ei.
8Acuma, moștenirea Mea
Ajunge-a fi asemenea
Leului din pădure, care,
În contra Mea, mugește tare.
Când am văzut-o rea din fire,
Urât-am a Mea moștenire.
9Ajuns-a moștenirea Mea,
A fi, acum, ca pasărea
De pradă, ce-i împestrițată
Și care e înconjurată
De alte păsări, tot de pradă,
Ce o așteaptă ca să cadă?”
„Mergeți pe câmpuri, să strigați
Și fiarele să le-adunați!
Să vină dar, aici, la noi,
Ca să mănânce mai apoi!”
10Păstorii vin, în număr mare,
Și-Mi pustiesc via pe care
Eu am sădit-o. Au călcat
Ogorul Meu cel minunat –
Cel care Îmi era plăcut –
Și-ntr-un pustiu l-au prefăcut.
11Au pustiit tot ce avea,
Iar el stă trist ‘naintea Mea.
Întreaga țară-i pustiită.
Întreaga țară-i nimicită,
Căci nu mai este nimenea,
Spre a lua seama la ea.
12Peste-nălțimile aflate
Acuma în pustietate,
Pustiitorii lanț se țin
Și valuri, valuri – iată-i – vin,
Căci țara-ntreagă e mâncată
De sabia înfuriată
A Domnului, precum Îi place,
Și nimeni nu-i lăsat în pace.
13„Pe câmpuri, grâu au semănat,
Dar numai spini au secerat.
S-au ostenit – neîndoios –
Dar n-au avut nici un folos.”
„Mare rușine să vă fie,
De ce-ați cules, după mânie –
După mânia Domnului!”
14„Ascultați dar, cuvântul Lui,
Căci El vorbește despre cei
Ce se vădesc vecini ai mei
Și au atins locul pe care,
Israel moștenire-l are:
„Am să îi smulg din a lor țară.
Casa lui Iuda, o smulg iară.
15Da, am să-i smulg, însă apoi,
Îi voi aduce înapoi,
Pentru că-n îndurarea Mea,
Ei – iarăși – parte vor avea
De țara dată-n stăpânire,
Ca să le fie moștenire.
16Dar dacă ei vor căuta
Ca să învețe de a sta
Pe căile pe cari, mereu,
Mi-am îndemnat poporul Meu,
Dacă va ști această lume
Să jure doar pe al Meu Nume,
Zicând: „Viu este Dumnezeu!” –
Așa precum poporul Meu,
De ei fusese învățat
Pe Bali să jure ne-ncetat –
Atuncea fericiți fi-vor,
Trăind lângă al Meu popor.
17Dar dacă nu vor căuta,
De-al Meu cuvânt a asculta,
Atuncea, cu desăvârșire,
Voi nimici de peste fire,
De-ndată, tot poporul care
Nu vrea să-Mi deie ascultare.
Așa va fi căci, negreșit,
Domnul e Cel care-a vorbit.”
Selectat acum:
Ieremia 12: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca