Isaia 60
60
Ierusalimul zidit din nou
1Te scoală și te-mbărbătează!
Te scoală și te luminează!
A ta lumină, iată, vine
Și răsări-va peste tine –
De-ndată – slava Domnului.
2Căci toată a pământului
Întindere-i acoperită
De negura înstăpânită,
Iar întunericul cel mare
Cuprinde ale lui popoare.
Dar iată că al tău Domn vine.
Slava-I răsare peste tine.
3Neamuri, la tine, au să vină
Să meargă în a ta lumină,
Iar împărații vor căta
Să umble-n strălucirea ta.
4Ridică-ți ochii! Te rotește
Și împrejurul tău privește!
Toți se adună – cum vezi bine –
Și-apoi se-ndreaptă către tine!
Feciorii tăi, în graba mare,
La tine vin, din depărtare.
Fiicele tale-s ajutate
Căci sunt, pe brațe-apoi, purtate.
5Când vei vedea că se-mplinesc
Lucrările ce se vestesc,
Cuprins vei fi de veselie
Și-ai să tresalți de bucurie.
Inima îți va bate tare,
Lărgindu-se, fără-ncetare,
Căci ale mării bogății,
La tine vor veni, să știi,
Iar visteriile-adunate
De neamuri, ție-ți vor fi date.
6Mulțime de cămile, iată,
Te vor acoperi de-ndată.
Și dromadere se adună,
Din Madian, ca împreună
Cu cele cari din Efa sânt,
Să vină pe al tău pământ.
Toți cei din Seba au să vie
Aducând aur și tămâie,
Vestind lauda Domnului.
7Și turmele Chedarului,
La tine, au să se adune.
În a ta slujbă își vor pune
Berbecii, cei din Nebaiot.
Ei Îmi vor fi arderi de tot:
Se vor sui pe-al Meu altar,
Căci jertfe Îmi vor fi, în dar,
Așa precum au fost cerute
Spre a putea a-Mi fi plăcute,
Făcând ca slava casei Mele
Și mai slăvită-a fi, prin ele.
8Cine sunt cei cari, bunăoară,
Asemenea norilor zboară,
Asemeni porumbeilor
Grăbiți spre porumbarul lor?
9Sunt așteptat, cu nerăbdare,
De-ostroavele aflate-n mare.
Corăbiile care sânt
Din Tarsis – de pe-al său pământ –
În frunte stau, gata apoi
Ca să-i aducă înapoi,
De pe îndepărtate căi,
Pe cei cari sunt copii ai tăi.
Argint și aur vor avea
Să mai aducă, să le dea
Pentru Numele Domnului,
Pentru Numele Sfântului
Pe cari Îl are Israel.
El este Domnul tău, e Cel
Care pe tine te iubește.
El e Cel cari te proslăvește.
10Ziduri, străini-au să-ți zidească,
Iar împărați-au să-ți slujească.
M-am mâniat și te-am lovit,
Însă cu milă te-am primit.
11Porțile tale au să fie
Deschise, pentru veșnicie.
Ziua și noaptea vor ședea
Deschise, pentru a putea,
A neamurilor bogăție,
Mereu, la tine, ca să vie,
Cu șirul împăraților
Și cu întreg alaiul lor.
12Un neam sau o împărăție,
Dacă n-au să-ți slujească ție,
Cu moartea fi-vor pedepsite
Și au să fie nimicite.
13Slava cari în Liban e-aflată,
Ție are să-ți fie dată.
Veni-vor ai lui chiparoși,
Precum și ulmii cei frumoși,
Cu merișorul negreșit
(Cari „cimișir” mai e numit),
Căci împreună-au să voiască,
Al Meu loc să-l împodobească,
Pentru că Eu Îmi proslăvesc
Locul în care-Mi odihnesc
14Picioarele. Fiii pe care
Asupritorul tău îi are,
Spre tine fi-vor îndreptați
Și-n față îți vor sta plecați.
Cei care te-au disprețuit
Spre tine se vor fi grăbit.
‘Nainte-ți se vor aduna
Și-n față-ți se vor închina.
Vei fi, în gura orișicui,
Drept o „Cetate-a Domnului”,
„Sionul Sfântului pe care
Neamul lui Israel Îl are”.
15Chiar dacă fost-ai părăsită,
Urâtă și disprețuită –
Astfel încât nu mai trecea
Prin a ta poartă nimenea –
Te fac, podoabă, ca să fii,
O pricină de bucurii
Pentru al oamenilor ram,
În veșnicii, din neam în neam.
16Laptele împăraților,
Precum și al neamurilor,
Ai să îl bei. Vei ști că Eu
Sunt al tău Domn și Dumnezeu.
Eu sunt al tău Mântuitor.
Eu îți sunt Răscumpărător.
Eu sunt Puternicul pe care,
Drept ajutor, Iacov îl are.
17În urmă, în loc de aramă,
Aur aduc, de bună seamă.
Doar cu argint înlocuiesc
Fierul, așa precum doresc.
Apoi, în locul lemnului,
Voiesc arama să o pui
Și-n loc de pietre am să cer
Ca așezat să fie fier.
Iată, în vremea care vine,
Fac astfel încât, peste tine,
Dreptatea numai să domnească
Și pacea doar să stăpânească.
18Nici vorbă nu o să mai fie,
În țara ta, de silnicie.
Nici pustiire, nici prăpăd –
La tine – nu o să mai văd.
Căci nu va mai fi nici un rău,
Atuncea, în ținutul tău.
Drept „Mântuire”, Eu numesc
Zidul cu cari te-mprejmuiesc,
Iar a ta poartă minunată,
Drept „Laudă” va fi chemată.
19Cel care te va lumina
Nu va fi soarele. Luna
Nu-ți va mai da a ei lumină
Căci Domnul Însuși o să vină
Și El, Lumină, o să-ți fie
Și slavă, pentru veșnicie.
20Soarele o să-ți strălucească
Și-n veci n-o să-ți mai asfințească:
La fel și luna: niciodată
Nu-ți va mai fi întunecată.
Cel care te va lumina
Nu va fi soarele. Luna
Nu-ți va mai da a ei lumină
Căci Domnul Însuși o să vină
Și El, Lumină, o să-ți fie
Și slavă, pentru veșnicie.
21În neamul tău, vor fi găsiți
Doar oamenii neprihăniți.
Stăpâni, în țară, au să fie
Oameni-acești, pentru vecie,
Ca o odraslă pregătită,
Care de Mine-a fost sădită,
În slujbă să Îmi fie ea,
Necontenit, spre slava Mea.
22Cel cari mai mic are să fie
În număr, va ajunge-o mie,
Iar cel ce-nsemnătate n-are
Va fi un neam puternic, mare.
Eu, Domnul, am să Mă-ngrijesc,
Pe toate să le împlinesc,
Mereu, de-a lungul vremilor
Când va sosi și timpul lor.”
Selectat acum:
Isaia 60: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca