Faptele apostolilor 3
3
Vindecarea ologului din naștere
1Era ceasul al nouălea,
Vreme la care începea
Lumea, la Templu, să se-adune,
La ceasul pentru rugăciune.
Dintre apostoli, doi urcau,
Spre Templu-atuncea. Ei erau
Ioan și Petru. Când sosiră,
2La Templu, un olog, găsiră,
La poarta care se numea,
„Frumoasă”. Acel om cerșea,
Căci zilnic, el era adus,
Acolo, pentru a fi pus
Să ceară, celor ce veneau,
Milă, în Templu, când intrau.
3Ioan și Petru, când au vrut
Să intre, omul le-a cerut,
Milă, și lor. Ei s-au oprit,
4Privindu-l țintă, și-au vorbit,
În ăst fel: „Uită-te la noi!”
5Cu-luare-aminte, la cei doi,
Omul privea și aștepta,
Sperând, ceva, a căpăta.
6„Aur și-argint, n-am”, Petru-a spus,
„Dar, în Numele lui Iisus
Din Nazaret, eu îți vorbesc:
Ridică-te, îți poruncesc!”
7De mâna dreaptă, l-a luat
Și, în picioare, l-a săltat.
Glezne și tălpi s-au întărit,
Iar omul s-a înzdrăvenit,
8Sărind, pe dată, în picioare,
Putând să umble, după care
Intră în Templu alergând
Și, Domnului, laudă dând.
9Întreg norodul l-a privit
Umblând, și toți l-au auzit,
Pe Domnul, cum L-a lăudat.
10Toată suflarea s-a mirat
Fiindcă toți l-au cunoscut
Pe-acela care a șezut
La poarta care se numea
„Frumoasă”, milă, de cerea.
11Pentru că omul i-a urmat
Pe Petru și Ioan, mirat,
Întreg norodul s-a grăbit
Spre-acel pridvor ce s-a numit
Drept „al lui Solomon” fiind,
La Petru și Ioan, privind.
Cuvântarea lui Petru către norod
12Văzând norodul adunat,
Petru, astfel, a cuvântat:
„De ce, bărbați Israeliți,
Mirați, la acest fapt, priviți?
Răspundeți dar, acuma, voi,
De ce priviți, țintă, la noi,
De parcă ceea ce-ați văzut,
Prin forța noastră, am făcut,
Când omu-acesta a umblat?
13Acela care a lucrat,
Nu-i altul decât Dumnezeu.
Al lui Avram a fost mereu,
Al lui Isac și Iacov. El
L-a proslăvit chiar pe Acel
Pe care voi, cu toți, L-ați dat –
Cum știți – în mâna lui Pilat.
Pe robul Său, deci pe Iisus,
L-a proslăvit, cum v-am mai spus,
Deși v-ați lepădat de El,
Cu toate că Pilat acel,
Să Îi dea drumul, a-ncercat.
14Voi, însă, toți v-ați lepădat
De Cel Sfânt și Neprihănit
Și, în al Său loc, ați dorit
Un ucigaș, ca să primiți.
15Vă spun, acuma, ca să știți,
Că L-ați ucis pe-al vieții Domn.
Dar Domnul, din al morții somn,
Degrabă, L-a-nviat apoi;
Iar ai Lui martori, suntem noi.
16Vă spun un lucru, și anume:
Credința doar, în al Lui Nume –
În sfântul Nume-al lui Iisus –
Este aceea ce l-a pus,
Pe omu-acesta, pe picioare.
Voi îl cunoașteți, fiecare:
Era olog, precum îl știți.
Acum e sănătos, priviți!
Credința-n El l-a întărit,
Credința l-a tămăduit.
17Eu sunt convins că n-ați știut,
Că tot ceea ce ați făcut,
Ați săvârșit din neștiință;
Precum tot fără cunoștință,
Mai marii voștri au muncit.
18Dar, Dumnezeu a împlinit,
Ceea ce, prin proroci, promise –
Mai înainte – când vestise
Cum că Hristos o să sosească
Și are ca să pătimească.
19Acum, vă pocăiți dar, voi!
Veniți la Dumnezeu apoi,
Ca să vă ierte-ntreaga vină
Și-n seamă, să nu vă mai țină
Păcatele, iar drept urmare,
Vremuri să dea, de-nviorare.
20Să vă trimită, mai apoi,
Pe Cel ce fost-a – pentru voi –
Mai dinainte, rânduit:
Deci pe Hristos, care, primit –
21De ceruri – trebuie să fie
Până atunci când va să vie
Acele vremi de așezare
A lucrurilor, despre care,
Din timpurile vechi, mereu,
Ne tot vorbește Dumnezeu,
Prin veacuri, prin acele voci,
Din gura sfinților proroci.
22Moise, către părinții noștri,
A zis: „Domnul, dintre ai voștri,
Ridică un proroc, ca mine.
Pe el dar – luați seama bine –
Să-l ascultați, în tot ce spune.
23Cel care nu se va supune
Și n-ascultă de glasul Lui,
Din mijlocul norodului,
Are să fie nimicit.”
24De-asemenea, ați auzit
Ce-a spus prorocul Samuel
Și toți ceilalți de după el.
Prin ceea ce au prorocit,
Aceste zile, le-au vestit.
25Iar voi sunteți copiii lor,
Sunteți fiii prorocilor
Și ai acestui legământ
Făcut de Dumnezeu Cel Sfânt
Când, lui Avram, El i-a vorbit:
„Iată că ți-am făgăduit
Că neamurile lumii, toate,
În tine-s binecuvântate.”
26Domnul, pe Robul Său, Iisus,
Trimisu-L-a – precum a spus –
Întâi la voi, ca să lucreze
Și să vă binecuvinteze;
Să vă întoarceți înapoi
De la fărădelegi apoi.”
Selectat acum:
Faptele apostolilor 3: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca