Faptele apostolilor 2
2
Pogorârea Duhului Sfânt
1În ziua, care se numea
A Cincizecimii, se găsea
Ceata apostolilor, toată,
În acel loc, iar, adunată.
2Din cer, deodată, a venit
Un sunet, ca un vâjâit
De vânt puternic, și-a umplut
Casa în care au șezut.
3Atuncea, niște limbi de foc
Ivitu-s-au, în acel loc,
Peste întreaga adunare,
Și-n urmă, peste fiecare
Din cei prezenți, s-au așezat.
4În felu-acesta, imediat,
De Duhul Sfânt, ei s-au umplut
Și-apoi, cu toți-au început –
Cum le da Duhul, să vorbească –
În alte limbi, să glăsuiască.
5Ierusalimul găzduia,
Pe mulți, în vremea aceea.
Alături de Iudei, erau
Oameni cucernici, cari veneau
Din neamurile câte sânt
Azi, risipite, pe pământ.
6Când sunetul s-a auzit,
Mulțimea, grabnic, a venit
Și a rămas încremenită,
Văzând minunea săvârșită,
Căci auzeau, pe fiecare
Dintre apostoli, vorbind tare
Și pe-nțelesul tuturor,
În limbile noroadelor,
Care-n Ierusalim erau.
7Uimite, gloatele-și ziceau:
„Priviți-i dar, pe fiecare.
Nu sunt din Galileea, oare?
8Cum pot, atunci, să ne vorbească,
În limba noastră, părintească?
De unde, oare, au știut,
Limbile-n care ne-am născut?
9Suntem Parți, Mezi și Elamiți;
Locuitori mulți sunt veniți
De prin Mesopotamia,
Iudeea, Capadocia;
Uni-s din Pont; alți-au venit
Din Asia; mulți au sosit
10Din Frigia, Pamfilia,
Egipt, dar și din Libia –
Dinspre Cirena; oaspeți sânt
Veniți, de pe-al Romei pământ;
Avem Iudei sau prozeliți;
11Cretani și-Arabi mai sunt veniți.
Cu toate că noi mulți suntem,
Iată dar că acum, putem
Ca fiecare-n limba lui,
Despre lucrarea Domnului,
Să afle, prin vorbirea lor,
Căci se-adresează tuturor.”
12Toți se înghesuiau să-i vadă
Și nu știau ce să mai creadă.
Unii, pe alții, se priveau,
Nedumeriți, și se-ntrebau:
„Ce-nseamnă asta, fraților?”
13Dar alții, batjocoritor,
Ziceau și arătau spre ei:
„Sunt plini de must oameni-acei!
Nu-i auziți? Nu-i vedeți oare?”
14Petru se ridică-n picioare,
Între cei unșpe; a privit,
În jurul său, și a vorbit:
„Mă ascultați bărbați Iudei!
De-asemeni, ascultați toți cei
Cari, în Ierusalim, sunteți!
15Oameni-aceștia nu sunt beți,
Așa precum vă-nchipuiți,
Căci este – precum bine știți –
Al treilea ceas din zi. Deci, voi
16Care, mirați, priviți, la noi,
Acum vedeți că se-mplinește
Chiar ceea ce Ioel vestește:
17„Domnul a zis: „Din Duhul Meu,
Peste orice făptură, Eu,
Când vremea o să se-mplinească,
Turna-voi. Au să proorocească
Ai voști’ copii. De-asemenea,
Tinerii voștri vor avea
Vedenii. Visuri vor fi date,
Bătrânilor, spre-a fi visate.
18Da! Chiar și peste robii Mei –
Însă, nu numai peste ei,
Ci și peste roabele Mele –
Turna-voi, în zilele-acele,
Din al Meu Duh, de-au să vorbească
Cu toții și-au să prorocească.
19Semne, în cer, vor fi făcute,
Iar, pe pământ, vor fi văzute
Minuni, sânge și fum și foc;
20Soare nu va mai fi, deloc –
În beznă, el se va preface,
Iar luna, sânge, se va face.
Toate acestea au să fie,
Mai înainte ca să vie
Măreața zi, strălucitoare,
21A Domnului. Atunci, cel care
Cheamă Numele Domnului,
Primi-va mântuirea Lui.”
Cuvântarea lui Petru
22„Voi toți, care sunteți veniți
Aici, bărbați Israeliți,
Să ascultați aste cuvinte
Și-apoi, luați bine aminte,
La tot ce eu vă voi fi spus.
Pe-acel Nazarinean, Iisus,
De Dumnezeu adeverit
Prin semne ce le-a săvârșit
Plin de putere, L-ați văzut.
Minunile ce le-a făcut
Domnul, prin El, de-asemenea.
Voi știți și ce lucruri făcea,
Căci El, pe față, a lucrat.
23Omul Acesta a fost dat,
Pe-a voastră mână – țineți minte? –
Cum hotărât-a, din ‘nainte,
A Domnului știință. Voi,
Grabnic, L-ați răstignit apoi,
Și L-ați ucis – cum bine știți! –
Prin mâna celor dovediți
A fi fără de lege. Dar,
24L-a înviat Dumnezeu, iar.
Al morții lanț, Domnul l-a frânt,
Eliberându-L, din mormânt,
Pentru că moartea nu putea,
În stăpânire, a-L avea.
25David, de El, zisese: „Eu,
În față-L am, pe Dumnezeu.
El, dreapta mea, se dovedește
Și, tot mereu, mă însoțește,
Fiindu-mi sprijin, ne-ncetat.
De-aceea, nu m-am clătinat.
26De-aceea, limba mi-e voioasă,
Iar inima mi-e bucuroasă;
Chiar trupul îmi e fericit,
Căci în nădejde-i odihnit,
27Pentru că știu, prea bine, eu,
Că n-ai să lași sufletul meu
Să stea-n a morții Locuință
Și știu că nu e cu putință
Să lași să vadă Sfântul Tău,
Cum putrezește trupul Său.
28Mi-ai deslușit calea, spre viață
Și-apoi, cu starea Ta de față,
Mă vei umplea de bucurie.”
29Cât despre David, cum se știe,
Să-mi fie dar îngăduit,
Ca să vă spun că a murit
Și că se află îngropat.
Mormântul lui e așezat,
Aici, la noi, în acest loc.
30David a fost, însă, prooroc
Și a știut că Dumnezeu –
Precum la-ncredințat mereu,
Prin jurământ – va ridica
Și pe-al său tron îl va urca,
Pe un urmaș al său. Astfel,
31A proorocit și-a vorbit el
Despre-nvierea lui Hristos,
Atuncea când a zis că jos,
În Locuința morților,
Supus putreziciunilor,
Sufletul nu-i va fi lăsat,
Nici trupul nu-i va fi culcat.
32Iată dar, că pe-acest Iisus,
Domnul – așa precum v-am spus –
L-a înviat, iar noi putem
A zice, martori că-I suntem.
33S-a înălțat, la locul Lui –
În cer – la dreapta Domnului,
Iar Duhul Sfânt, făgăduit
De al Său Tată, L-a primit
Și-apoi, din El, El a turnat,
Tot ce-ați văzut și-ați ascultat.
34David, în cer, nu s-a suit;
Ci, în ăst fel, el a vorbit:
„Domnul a zis, Domnului meu:
35„Să stai la dreapta Mea, mereu,
Până când voi găsi o cale,
Prin care, sub tălpile Tale,
Dușmanii, să Ți-i pot a pune”.
36Iată ce am a vă mai spune,
Acuma, vouă, despre El:
Tu, casă a lui Israel!
Iisus, pe care L-ai văzut
Aici, află c-a fost făcut,
De Dumnezeu, Domn și Hristos.
Din ceruri, El venit-a jos,
La tine; însă, L-ai primit
Cu ură, și L-ai răstignit!”
Cei dintâi creștini
37Ascultători-au fost pătrunși,
De aste vorbe, și străpunși
De ele-n inimi, s-au simțit,
Căci ziseră: „Noi am greșit!
Dar ce să facem, fraților?”
38Petru răspunse, tuturor,
De-ndată: „Ascultați! Să știți,
Trebuie să vă pocăiți
Și fiecare dintre voi
Să fie botezat apoi,
Spre ștergerea păcatelor,
În Numele mântuitor,
Al Domnului Hristos Iisus,
Urmând ca să primiți, de sus –
Din ceruri deci – Duhul Cel Sfânt,
În dar, dat vouă, pe pământ.
39A fost astă făgăduință,
Făcută oricărei ființă,
Din lume: ea e pentru voi,
Pentru copiii voștri-apoi,
Și pentru toți cari, pe-al lor drum,
Departe sunt, de ea, acum,
În orișicât va fi de mare
Numărul celora pe care
O să îi cheme Dumnezeu,
La El, prin vremuri, tot mereu.
40Astfel, Petru mărturisea,
Dădea îndemnuri și zicea:
„Grăbiți-vă ca mântuiți,
Din ăst neam ticălos, să fiți!”
41Acei ce-i ascultau vorbirea,
Primindu-i propovăduirea,
Îndată, s-au și botezat
Și astfel, s-au adăugat,
Atuncea, la numărul lor –
La cel al ucenicilor,
Fiind, în rândul, lor cuprinși –
Aproape de trei mii de inși.
42Pe-apostoli, ei îi ascultau
Și, împreună, stăruiau
În dreapta lor învățătură
Și în frățeasca legătură.
Tot împreună se aflau
Și-atunci când pâinile frângeau,
Obișnuind să se adune,
Spre-a se uni, în rugăciune.
43De frică, plini, cu toți erau,
Iar, prin apostoli, se făceau
Minuni și semne, ne-ncetat.
44Cei ce-au crezut, s-au adunat,
Cu toții, la un loc, și-aveau –
Toate – de obște. Își vindeau –
45Mulți dintre ei – ogoarele;
Alți-și vindeau averile,
Iar banii erau împărțiți,
După nevoi; și nelipsiți,
46Din Templu, zilnic, ei erau.
Acasă, pâinile frângeau,
Luând hrana, în curăție
De inimă și bucurie.
47Oriunde se aflau, mereu,
Îl lăudau pe Dumnezeu.
Întreg norodul îi iubea,
Iar Domnul, ne-ncetat, sporea
Numărul lor, cu noi veniți,
Cari și ei fost-au mântuiți.
Selectat acum:
Faptele apostolilor 2: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
