Faptele apostolilor 26
26
Pavel înaintea lui Agripa
1Când Festus, vorba, își sfârșise,
Agripa, către Pavel, zise:
„Poți să te aperi!” Imediat,
El, brațul, și l-a ridicat
Și-n apărare, a vorbit:
2„Mă socotesc că-s fericit
Astăzi, mărite împărat
Agripa, căci, înfățișat
Fiind, în față-ți, îndrăznesc,
Cu-ncredere, ca să vorbesc
Și fără teamă-n apărare,
De lucrurile pentru care,
Iudeii mă învinuiesc.
3Deci, împărate, eu vorbesc
Liber, aici, față de tine,
Pentru că tu știi foarte bine
Și datina Iudeilor
Și ne-nțelegerile lor.
4Acum dar, viața-mi e știută,
De toți, căci fost-a petrecută,
Din tinerețe, tot mereu,
În mijlocul neamului meu,
Chiar în Ierusalim. Aș vrea
5S-adaug, cum că ar putea
Iudeii – de au să voiască –
Acuma, să mărturisească,
Pentru că bine știu că eu
Trăit-am ca un Fariseu,
În felu-n care o cerea
Strâmta partidă ce-o avea
Religiunea noastră. Iată,
6Că am fost dat în judecată,
Pentru că am nădăjduit
În ceea ce-a făgăduit,
Părinților noști’, Dumnezeu;
7Pentru-mplinirea ei, și eu,
Și-alături mie-mi sunt – să știi –
Douăsprezece seminții,
Din Israel, cari așteptăm –
Și zi și noapte ne rugăm
Lui Dumnezeu și Îi slujim –
Făgăduința, s-o primim.
Deci, pentru-a mea nădejde, iată,
Sunt dat, acum, în judecată,
De-acești Iudei, azi, împărate!
8Credeți că Dumnezeu nu poate,
Ca pe acei care morți sânt,
Să îi ridice din mormânt?
9Cu-adevărat, eu am crezut
Cum că am multe de făcut,
10Tot împotriva lui Iisus
Și-al Numelui Său. Chiar m-am dus,
Pân’ la Ierusalim. Îndat’,
Pe mulți sfinți, i-am întemnițat,
Căci preoții cei mai de seamă
Mi-au dat puterea. Fără teamă,
Eu, votul, mi l-am dăruit,
La moarte, când i-au osândit.
11I-am pedepsit, adesea, eu,
În sinagogi, voind mereu
Să-i fac pe-aceștia să hulească,
Iar în pornirea-mi nebunească,
Am prigonit pe orișicine,
Chiar și-n cetățile străine.
12Cu gându-acesta, am pornit
Către Damasc, căci întărit,
Am fost, de preoți – cum se cere –
Cu învoire și putere.
13Pe la amiază, împărate,
Eram pe drum, către cetate –
De-ai mei tovarăși, însoțit –
Când iată că a strălucit,
În jurul nostru, o lumină
Care, din cer, părea să vină.
Atât de tare-a luminat,
Încât părea întunecat
Chiar soarele. Când am văzut
14Așa ceva, noi am căzut,
Toți, la pământ, și-am auzit
Îndat-un glas cari mi-a vorbit:
„Saul, de ce Mă prigonești?
Îți este greu să nimerești –
S-arunci piciorul, înapoi –
Într-un țepuș?” Eu, mai apoi,
15„Doamne, cine ești Tu?”, am spus.
El îmi răspunse: „Sunt Iisus,
Acel pe care-L prigonești.
16M-am arătat ție, căci ești
Ales să Îmi fii slujitor
Și martor al lucrărilor
Care de tine-au fost văzute
Și ale celor cari, făcute,
Vor fi de Mine și, pe care,
Le vei vedea-n continuare.
17Din ăst norod, Eu te-am ales
Și, dintre Neamuri, te-am cules.
Acuma dar, fii pregătit
Pentru că am să te trimit
Să mergi la Neamuri, înapoi,
18Căci tu le vei deschide-apoi,
Ochii, să vadă și să vină,
Din întuneric, la lumină;
De sub Satana, să se smulgă,
La Dumnezeu ca să ajungă.
Crezând în Mine, fiecare
Are să capete iertare,
Pentru păcat; de-asemenea,
Și părtășie vor avea,
Cu toți cei sfinți, la moștenire.”
19Mi-am revenit, apoi, în fire
Și-astfel, Agripa împărate,
Ăstei vedenii minunate,
N-am vrut să mă împotrivesc;
20Ci început-am să vorbesc,
Celor cari, în Damasc, erau
Și-apoi celor ce se aflau
Chiar la Ierusalim. M-am dus
Și prin Iudeea și am spus,
În urmă, și Neamurilor.
Deci, eu vorbit-am, tuturor.
La pocăință-am îndemnat
Și, tuturor, le-am arătat
Că trebuie, la Dumnezeu,
Să se întoarcă și, mereu,
Să facă fapte-orice ființă,
Cari vrednice-s de pocăință.
21Iată de ce, acești Iudei
M-au prins, în Templu și-apoi, ei
Au căutat, cu-nfrigurare,
Motive, ca să mă omoare.
22Dar, sprijinit de Dumnezeu,
Rămas-am încă-n viață eu.
În acest fel, necontenit,
Oriunde, am mărturisit –
La mare, cât și la cel mic –
Făr’ a m-abate cu nimic
De la ceea ce Moise-a zis
Și ceea ce proroci-au scris
Că se va întâmpla în lume,
La timpul potrivit; și-anume
23Cum că Hristos o să sosească
Și are ca să pătimească,
Iar după ce are să fie
Primul care o să învie,
Va da lumină, tuturor:
Norodului, Neamurilor.”
24Pavel vorbea, în apărare,
Când Festus zis-a, cu glas tare:
„Măi Pavele, iată, îți spun:
Eu mă gândesc că ești nebun!
Multă învățătură ai,
Iar ea te face ca să dai
În nebunie. Crede-mă!”
25„Nu sunt nebun, ascultă-mă
Mărite Festus! Chibzuite,
Îmi sunt cuvintele rostite.
Vorbele-mi sunt adevărate,
26Iar împăratul știe, toate
Aceste lucruri, și-ndrăznesc,
Fără sfială, să vorbesc,
Căci știu că îi sunt cunoscute
Pentru că n-au fost petrecute,
Ascunse-n colț, ci în zi plină,
Învăluite în lumină!
27Te-ntreb Agripa, împărate:
Crezi în proroci? Știu, prea-nălțate,
Căci crezi, iar asta-i foarte bine.”
28„Precum văd eu, tu vrei, pe mine,
Ca să mă faci creștin, de-ndat’” –
Răspunse-Agripa împărat.
29„Fie curând, fie târziu” –
Îi zise Pavel – „eu nu știu;
Însă, Îl rog pe Dumnezeu,
Să fiți la fel precum sunt eu –
Toți cei care mă ascultați –
Dar nu vreau, lanțuri, să purtați,
Precum port eu. În rest, oricine,
Voiesc să fie ca și mine.”
Nevinovăția lui Pavel recunoscută
30Toți – împăratul, dregătorul,
Cu Berenice și poporul
Care acolo s-a aflat –
31Au zis, după ce au plecat:
„Omul acest n-a săvârșit
Nimic, spre a fi pedepsit
Cu lanțuri sau cu închisoare.
N-au dreptul ca să îl omoare.”
32Apoi, Agripa i-a vorbit,
Lui Festus, astfel: „Negreșit,
Omul acest ar fi putut
Fi liber, de n-ar fi cerut,
Ca în fața Cezarului,
Să judecăm, cauza lui.”
Selectat acum:
Faptele apostolilor 26: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
