YouVersion
Pictograma căutare

1 Împărați 7

7
Zidirea casei lui Solomon
1Alți treișpe ani i-au trebuit
Lui Solomon, când și-a zidit
Casa în care-apoi a stat.
2El – mai întâi – și-a ridicat
O casă – cum avea în plan –
Chiar în pădurea din Liban.
O sută fost-au coții care
Casa-n lungimea ei îi are.
Cincizeci de coți avea-n lățime
Și alți treizeci în înălțime.
Stâlpii de cedru se-nșirau
Pe patru rânduri și țineau
Întreaga casă. Peste ei –
Adică peste stâlpi-acei –
Din cedru, grinzi au fost cioplite,
Pentru-ntărire folosite.
3Cu cedru s-au acoperit
Odăile care-au venit
Pe stâlpi și care se vădeau
Că patruzeci și cinci erau.
Toate odăile acele
Tot câte cincisprezece-s ele
4Și în trei caturi se găseau.
Ferestrele ce le aveau –
Și cari în ziduri sunt tăiate –
Față în față-au fost aflate.
5Și ușile odăilor,
Precum și toți ușorii lor,
Erau din bârne-alcătuite,
În patru muchii rostuite.
La fiecare cat, erau
Astfel de uși și se aflau
Față în față așezate,
Toate fiind, la fel, lucrate.
6Și un pridvor de stâlpi avea
Casa. Acesta cuprindea
Cincizeci de coți pentru lungime
Și alți treizeci pentru lățime.
Un altu-n față-i s-a făcut,
Cari stâlpi și trepte a avut.
7Tot un pridvor avea să fie
Pentru-al său scaun de domnie.
Acolo, Solomon ședea
Atunci când judecăți ținea.
Pridvoru-acele – negreșit –
„Al judecății” s-a numit.
Scânduri de cedru a luat,
Cu care-apoi a îmbrăcat
Pridvorul tot – fără-ndoială –
De la tavan, la pardoseală.
8În altă curte, s-a zidit
Și casa lui, de locuit.
În spatele pridvorului,
Fost-a-nălțată casa lui.
Ea poate fi asemuită
Cu prima ce-a fost construită.
Apoi, fiicei lui Faraon,
O altă casă, Solomon
I-a ridicat, căci cum se știe,
Aceasta îi era soție.
9El pentru toate-a folosit
Pietre ce s-au ferăstruit
Cu fierăstrăul, ca mărețe
Să fie toate-ale lor fețe.
Cu pietrele astfel cioplite,
Casele fost-au construite
Din temelii și până sus,
Căci în pereți, ele s-au pus
Și înăuntru și-n afară.
10La temelie se-așezară
Pietre de preț, ce se vădeau
Că opt sau zece coți aveau.
11Cele de-asupra așezate,
După măsură-au fost tăiate –
De mare preț fiind și ele –
Iar peste pietrele acele,
Lemne de cedru au fost puse.
12Curtea cea mare-n jur avuse
Pietre cioplite înșirate
Și pe trei rânduri așezate,
Iar peste ele s-au adus
Bârne de cedru de s-au pus,
Asemenea pridvorului
Și-a curții casei Domnului.
Cei doi stâlpi de aramă
13În Tir, un om era aflat
Care, Hiram, a fost chemat,
Iar Solomon, oameni, a pus
Care au mers de l-au adus.
14Hiram acela se vădea
Că din Neftali se trăgea,
Iar tatăl său din Tir venise.
După un timp, însă, murise
Și-a rămas văduvă-a lui mamă.
Hiram știa lucra-n aramă.
Era-nțelept și priceput
Și-n meșteșug, neîntrecut.
La Solomon, el a venit,
Făcându-i tot ce-a trebuit.
15Doi stâlpi de-aramă a turnat.
Primul din ei a măsurat
La optsprezece coți lungime,
Iar cel de-al doilea – în grosime –
Cu-n șnur fusese-nconjurat,
Cari doișpe coți a arătat.
16Pe stâlpi s-au pus, de bună seamă,
Acoperișuri de aramă.
Cinci coți întâiul dovedea,
Și-al doilea tot cinci coți avea.
17S-au mai făcut împletituri,
Asemeni unei țesături
Ce pare-a fi ca o rețea.
Ciucuri apoi, de-asemenea,
S-au mai făcut, iar fiecare
Fusese prins cu lănțișoare.
Ei, paisprezece, s-au vădit,
Căci după cum s-a socotit,
Șapte, pe-acoperiș, veneau.
18Rețelele, în jur, aveau
Și niște rodii așezate,
Pe două rânduri, înșirate.
19Stâlpii cari fost-au la pridvor,
Aveau acoperișul lor.
Cu crinii se asemănau
Și patru colțuri ele-aveau.
20Acoperișurile-aflate
Pe cei doi stâlpi, înconjurate
Au fost de rodii, fiecare,
Chiar lângă umflătura care,
Peste rețea se împletește
Și împrejuru-i se-nvârtește.
La două sute se vădeau
Acele rodii ce erau
Pe un acoperiș aflate;
Deci patru sute-au fost de toate
Și-acoperișurile-acele,
La fel, au fost făcute ele.
21La Templu, stâlpi-au fost aduși
Și în pridvor ei au fost puși.
Stâlpul – în dreapta așezat –
Iachin, drept nume-a căpătat;
Iar cel în stânga rânduit,
Boaz, drept nume, a primit.
22Pe vârful stâlpilor ședea
O lucrătură ce părea
Ca niște crini la-nfățișare.
Astfel, a stâlpilor lucrare
Când s-a-ncheiat, ei au fost duși
Pentru a fi, la Templu, puși.
Marea de aramă, lighenele de aramă
23A mai făcut – de bună seamă –
Apoi, o mare de aramă
Care rotundă se vădea
Și zece coți lățime-avea.
Cinci coți ‘nălțime a avut
Și-apoi, în urmă, s-a văzut
Că dacă se punea un șnur,
Pe margine – jur împrejur –
Acela în lungime-avea,
Treizeci de coți. Apoi, sub ea –
24Sub buza ei – au fost săpați
Mulți colocinți și așezați
Zece, la fiecare cot,
Jur împrejur, conturul tot
Fiind astfel ornamentat.
Pe două rânduri s-au aflat
Ăști colocinți, cu marea toată
Turnați fiind dintr-o bucată.
25Marea, pe doisprezece boi,
Fusese sprijinită-apoi.
Trei către miazăzi erau;
Spre miazănoapte-alți trei priveau,
Apoi alți trei spre răsărit
Și încă trei spre asfințit.
Marea ședea pe acești boi,
Iar toată partea dinapoi
A trupurilor, se vădea
Precum că-n mare se pierdea.
26Grosimea ei s-a arătat
Că este cât al mâinii lat.
Marginea mării – roată, roată –
Cu meșteșug era lucrată –
Ca marginea potirului –
Asemeni florii crinului.
Vedrele care încăpeau
În mare, două mii erau.
27Și zece temelii de-aramă
A mai făcut, de bună seamă.
O temelie se vădea
Că patru coți lungime-avea,
Alți patru fost-au în lățime
Și numai trei în înălțime.
28Din tablă, ele s-au făcut,
Iar pe la colțuri, s-au ținut
Prinse-n încheieturi. Pe ele –
29Deci, pe tăbliile acele –
Au fost puși heruvimi apoi
Și de asemeni, lei și boi.
Sub ei, chiar la încheieturi,
Erau niște împletituri
Care, drept ciucuri, se vădeau.
30Sub temelie se aflau
Și patru roți – de bună seamă –
Prinse cu osii de aramă.
În cele patru colțuri, late,
Erau și polițe turnate.
Chiar sub lighean, ele ședeau,
Căci lângă ciucuri se aflau.
31Gura pe care o avea
O temelie – și venea
Pân’ la acoperiș – cu tot,
Era adâncă de un cot.
Rotundă era făurită,
Cu săpături împodobită,
Iar cât despre lățime, ea
Un cot și jumătate-avea.
Tablele n-au fost rotunjite,
Ci-n patru muchii rostuite.
32Roțile, puse sub tăblie,
Prinse erau în temelie
Cu osiile lor, și toate
Aveau un cot și jumătate.
O temelie-a fost aflată
Pe patru roate așezată.
33Aceste roate erau dar,
La fel ca roțile de car.
Butucii, osiile lor,
La fel obada roților,
Precum și spițele lor toate,
Dintr-o bucată-au fost turnate.
34În patru colțuri ce erau
Pe-o temelie, se vădeau
Și patru polițe-așezate,
Care deodată-au fost turnate.
35Pe temelie – sus – ședea
Un cerc cu cari ea se sfârșea.
În înălțime, cercul tot
Era de jumătate cot.
Proptelele ce îl țineau
Și care pe tăblii veneau,
Făcute-au fost dintr-o bucată
Cu temelia, totodată.
36Pe plăcile proptelelor,
Pe fețele tăbliilor,
Lei și finici au fost săpați.
De-asemeni, fost-au încrustați
Și heruvimi, ciucuri urmând,
Jur împrejurul lor șezând.
37Sunt zece temelii aflate
Și sunt la fel, toate, durate.
Măsura, chipul ce-l aveau,
La fel, la toate, se vădeau.
38Tot din aramă s-au turnat
Zece lighene. S-a luat
Câte-un lighean ca pus să fie
Pe fiecare temelie.
Adânci, de patru coți, erau
Și patruzeci de bați intrau,
În fiecare dintre ele.
39Din temeliile acele,
Odată, cinci au fost luate
Și-n dreapta casei, așezate;
Iar alte cinci au fost aduse
Și-apoi, pe partea stângă, puse.
Marea de-aramă își avea,
În partea dreaptă, loc, și ea,
Spre miazăzi și răsărit.
Sfârșitul lucrării
40Apoi, Hiram a făurit
Lopeți, lighene, cenușare,
Și a sfârșit a sa lucrare.
Astfel, Hiram a terminat
Lucrarea dată de-mpărat,
Căci pentru Casa Domnului
Făcut-a, la porunca lui,
41Doi stâlpi care, pe vârf, purtau
Acoperișuri și aveau
Cununi. Apoi a mai făcut
Rețelele care-au ținut
Acoperișurile-acele,
Căci fost-au puse peste ele.
42Pentru rețele, a turnat
Rodii, care s-au ridicat
La patru sute. O rețea,
Rodii, avuse prinse-n ea,
Pe două rânduri rostuite,
Pentru a fi acoperite
Cununile care erau
Două la număr și ședeau
Pe-acoperișul stâlpilor,
Să-mpodobească vârful lor.
43Și temelii a mai turnat
Și-apoi lighenele-au urmat.
Zece lighene-a făcut el
Și zece temelii, la fel.
44A făcut marea, iar apoi,
Făcut-a doisprezece boi,
Cari fost-au așezați sub mare.
45Lopeți, lighene, cenușare –
În urmă – a mai făurit,
Așa precum i-a poruncit
Chiar Solomon. De bună seamă,
Fost-au unelte de aramă,
Iar pentru ele, folosită,
A fost arama lustruită.
46Toate aceste s-au turnat
Într-un anume loc, aflat
În a Iordanului câmpie,
Unde s-a potrivit să fie
Pământ humos. Locul ales –
De Solomon, bine-nțeles,
Așa precum avuse-n plan –
E-ntre Sucot și-ntre Țartan.
47Toate uneltele pe care
El le-a făcut, în număr mare
Au fost atunci, dar la sfârșit,
Acestea nu s-au cântărit
Căci mult prea multe au fost toate,
De nu puteau fi numărate.
48În urmă, Solomon a dat
Poruncă, de a fi lucrat
Altarul Casei Domnului
Și masa pentru pâinea Lui.
Masa și-altarul s-a turnat,
Din aurul cel mai curat.
49Apoi, și sfeșnice-a făcut,
Din aur, care au șezut
În fața Locului prea sfânt.
Zece, acestea-n număr sânt,
Iar cinci erau la dreapta lui
Și cinci la stânga Locului.
Aceste sfeșnice erau
Cu florile ce le-nsoțeau,
Cu candele frumos lucrate
Și cu mucările lor. Toate,
Numai din aur, s-au turnat.
50Lighenele au mai urmat,
Potirele meșteșugite,
Cățuile, cești și cuțite;
De-asemeni, aste lucruri, toate,
În aur doar, au fost lucrate.
Apoi, țâțânile pe care
La avea ușa, la intrare,
În Locul cel „prea sfânt” chemat,
Numai din aur s-au turnat.
51În felu-acesta, negreșit
Că Solomon și-a isprăvit
Lucrarea, după planul lui,
Ridicând Casa Domnului.
Apoi, el a adus în ea,
Argintul care îl avea
Și aurul ce-l dobândise
Și-uneltele ce le primise
Chiar de la David, tatăl lui.
Astfel, în casa Domnului,
Duse au fost aceste toate
Și-n visterie, așezate.

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te