1 Împărați 8
8
Mutarea chivotului și cortului
1Când Solomon a terminat,
Pe toți bătrânii i-a chemat,
Pe căpitani-aceia cari
În seminții erau mai mari,
Și pe mai marii tuturor
Familiilor din popor.
S-au adunat, din Israel,
Și la Ierusalim, la el,
Toți au venit, căci Solomon
Voia să mute, din Sion,
Chivotul legământului.
2În fața împăratului,
Ei au venit în luna care
A șaptea e la numărare
În timpul anului aflată
Și, Etanim, este chemată.
În vremea ‘ceea, se vădea
Că praznicul se potrivea.
3Cu toții s-au înfățișat,
Iar preoții au ridicat
Chivotul legământului,
4Precum și cortul Domnului
Cu toate-uneltele pe care
Acesta-n slujba sa le are.
Apoi, pe toate le-au adus
Și-n față la popor, le-au pus.
De preoți și Leviți, purtate,
Au fost aceste lucruri, toate.
5În urmă, Solomon a stat –
Cu tot poporul adunat –
Lângă chivotul Domnului,
Aflat în fața cortului.
Jertfiți au fost, atunci, mulți boi,
Precum și foarte multe oi.
Jertfele-acelea, negreșit,
Atât de multe s-au vădit
Încât, putință nu era,
De fel, de a le număra.
6Preoți-n urmă au luat
Chivotul și l-au așezat
În Locul cel „prea sfânt” chemat –
În Sfânta Sfintelor aflat –
Sub ale heruvimilor
7Aripi, căci aripile lor,
Peste chivot se întindeau
Și astfel, ele-acopereau
Și drugii lui – aceia care
Erau pentru a sa mutare.
8Drugii, atât de lungi erau,
Încât văzuți a fi, puteau,
Din Locul sfânt, ‘nainte-aflat,
La Locul cel „prea sfânt” chemat.
Până acum, ei s-au vădit
A fi acolo, negreșit.
9Chivotu-n el, atunci, avuse
Doar tablele care-au fost puse
De Moise, și aveau pe ele,
Toate cuvintele acele
Pe care Domnul le-a rostit
Când, la Horeb, El a venit
Ca să încheie-n acest fel,
Un legământ, cu Israel.
Din piatră, tablele erau
Și în chivot, loc, își aveau,
Iar legământul s-a-ntocmit
Când Israelul a ieșit
Din al Egiptului ținut,
Căci Domnul, liber, l-a făcut.
10Când preoții s-au depărtat
Din Locul sfânt, s-a arătat
Norul cu slava Domnului,
Umplând îndată, casa Lui.
11Preoții care se aflau,
Atunci, în casă, nu puteau
Să facă slujba Domnului,
Din pricină că slava Lui
Venită-n nor, s-a răspândit
Și totul fost-a-nvăluit –
Tot ce în casă s-a aflat –
În ceața norului lăsat.
Solomon binecuvântă adunarea
12Atuncea, Solomon a spus:
„Iată că Domnul Cel de Sus,
În întuneric, a voit
Să locuiască, negreșit!
13Acuma, eu Ți-am căutat
Un loc și-apoi am ridicat
O casă cari, a Ta, să fie,
Unde să stai Tu, pe vecie!”
14Apoi, a binecuvântat
Întreg poporul adunat
În fața lui, stând în picioare
Într-o smerită adunare.
15Solomon zise: „Ne-ncetat,
Să fie binecuvântat
Domnul și Dumnezeul care
Poporul Israel Îl are,
Acela ce-a vorbit, mereu,
Cu cel cari fost-a tatăl meu,
Cel care, azi, a împlinit
Cuvintele ce le-a rostit
Când, în ăst fel, a cuvântat:
16„Din ziua-n care ați plecat
Din al Egiptului ținut,
Nici o cetate nu am vrut
Să Îmi aleg, în Israel –
Să am un loc – și-n locu-acel,
O casă să Mi se zidească,
În care-apoi să locuiască
Numele Meu, pentru vecie.
Pe David, l-am ales să fie
Drept împărat, cârmuitor
Peste întregul Meu popor!”
17Voi știți că David – tatăl meu –
O casă, a dorit, mereu,
Să-I construiască Domnului,
Un sfânt locaș, Numelui Lui.
18Domnul, lui David, i-a vorbit:
„Pentru că astfel te-ai gândit,
Pentru că ți-ai dorit, mereu,
Să Îi ridici, Numelui Meu,
O casă, bine ai făcut,
Căci al tău gând Îmi e plăcut.
19N-ai s-o zidești tu, pentru Mine,
Ci cel ce vine după tine –
Deci fiul tău – are să fie
Ce-l ce-Mi va face casa, Mie.”
20Iată că Domnul a-mplinit
Cuvintele ce le-a rostit,
Căci după ce am fost făcut
Drept împărat și am șezut
Pe scaunul tatălui meu,
O casă, pentru Dumnezeu –
Așa cum David și-a dorit –
Să Îi zidesc, am reușit.
21Pentru chivot, am căutat
Un loc, unde l-am așezat,
Căci legământul Domnului
Se află înlăuntrul lui.
Pe-acesta, Domnul l-a-ncheiat
Cu Israel, când l-a scăpat
Din al Egiptului ținut,
Când din rob, liber l-a făcut.”
Rugăciunea lui Solomon
22Când Solomon și-a încheiat
Vorbirea, el s-a îndreptat
Către altarul Domnului,
Urmat de tot poporul lui,
Și-a ridicat mâinile-n sus –
23Spre ceruri – și așa a spus:
„Spre Tine-mi înalț ochii eu,
Spre-al lui Israel Dumnezeu!
Ca Tine, alții nu mai sânt,
În ceruri, sus, ori pe pământ.
Un legământ, Tu ai făcut
Cu robii Tăi, și l-ai ținut
Necontenit, cu îndurare,
Față de toți aceia care,
Din inimă, au arătat,
Că a Ta cale, au urmat!
24Acuma, Tu ai împlinit
Cuvântul care l-ai rostit
Față de David, al meu tată.
Tot ce ai spus atuncea, iată
Că astăzi, Tu ne dovedești
Căci cu putere împlinești.
25Acum, Doamne-al lui Israel,
Să faci, mereu, în așa fel,
Încât făgăduința dată,
Față de David – al meu tată –
Să se-mplinească ne-ncetat,
După cum Tu ai cuvântat
Când ai rostit: „Necontenit –
În față-Mi – nu vei fi lipsit
De fii, care apoi să vie
Pe al tău scaun de domnie,
În Israel să-mpărățească.
Urmașii tăi să se păzească
Și ne-ncetat, seama să ia,
Spre a umbla pe calea Mea,
Precum făcut-ai tu, mereu.”
26O Doamne, Dumnezeul meu,
Acuma fă ca împlinit
Să fie ce-ai făgăduit,
Față de David, al meu tată!
27Dar ce! Va locui vreodată –
Cu-adevărat – Domnul Cel Sfânt,
Aici, jos, pe acest pământ?
Iată că măreția Lui
Nu-ncape-n cerul cerului!
Atunci, ce-aș mai putea să zic
De-această casă, eu? Nimic.
28Dar totuși, Doamne, seama ia,
La astă rugăciune-a mea.
Ascultă dar, strigătul meu
29Și ațintește-Ți tot mereu,
Ochii, spre casa ridicată,
De care, Tu ai spus odată:
„În acel loc, voi merge Eu
Și am să-Mi pun, Numele Meu!”
De-aceea, Doamne, seama ia,
La astă rugăciune-a mea.
30Ascultă rugile pe care
Eu – și poporu-acesta mare –
Spre Tine le vom îndrepta,
Atunci când în ăst loc vom sta.
Mereu dar, să găsești cu cale,
Din locul locuinței Tale –
Din cerul Tău – o Doamne Sfânt –
Ca să privești către pământ,
Spre locu-acesta de-nchinare.
Ascultă și-apoi dă iertare
La cei ce Te vor căuta,
Venind aici, în fața Ta!
31Atunci când un păcat, cumva,
Are să facă cineva,
Față de un aproape-al său,
Și va veni la locul Tău
Silit a face-un jurământ
Lângă altarul Tău cel sfânt,
32Tu – din înaltul cerului –
Ascultă rugăciunea lui
Și fă dreptate, ne-ncetat.
Să-l osândești pe vinovat,
Și fă ca vina arătată,
Asupra lui să se abată.
Apoi, nevinovatului,
Ca nevinovăția lui
Să-i faci dreptatea să îi fie,
În fața Ta când o să vie!
33Atuncea când al Tău popor,
De oștile vrăjmașilor,
Va fi bătut – căci negreșit,
În contră-Ți a păcătuit –
Dacă cu rugăciuni apoi,
Are să vină înapoi,
Aici, la casa Ta, plângând
Și Numelui Tău slavă dând,
34Tu să-l asculți, din cerul Tău
Și iartă-i tot ce-a făcut rău.
În țara lui cea minunată
Cari pentru-ai săi părinți e dată,
Tu Doamne-ndură-Te apoi,
Și adă-l liber, înapoi!
35Atunci când întâmpla-se-va
Și ceru-nchis va fi, cumva –
Căci tot poporul, negreșit,
În contră-Ți a păcătuit –
Dacă cu rugăciuni apoi,
Are să vină înapoi,
Aici, la casa Ta, plângând,
Mărire Numelui Tău dând,
Și dacă-apoi, poporul Tău
Se va abate de la rău,
36Tu să-l asculți și, negreșit,
Iartă păcatul săvârșit.
Arată-i calea Ta cea bună
Pe cari, piciorul, să și-l pună,
Și să deschizi cerul apoi,
Peste pământ să vină ploi,
Căci astfel, fi-va-nevinovată
Partea de moștenire, dată!
37Când foamete are să fie,
Când valul ciumei o să vie
Sau când rugina va cădea,
Tăciunele de-asemenea,
Ori când lăcuste-au să apară
Făcând mare prăpăd în țară,
Sau de cumva vrăjmașul rău
Va-mpresura poporul Tău –
În țara lui, sau în cetate –
Când bolile nenumărate
Se vor abate peste el,
Sau când urgii, de orice fel,
Îl vor lovi, atunci – cumva –
38Dacă veni-va cineva
Să-Ți facă rugăciune Ție,
Sau dacă are ca să vie
Întreg poporul – fiecare
Având în cuget o mustrare,
Pentru păcatul săvârșit –
39Ascultă-l Doamne, negreșit,
Din cerul locuinței Tale.
Așa cum este a sa cale,
Să-i dai la fiecare-ndată,
Răsplata binemeritată,
Căci Tu cunoști inima lor –
A fiilor oamenilor.
40În felu-acesta, fiecare,
Față de Tine, teamă are,
Atâta timp cât viețuiește
În țara ce o moștenește!
41Atuncea când străinul vine,
Pentru al Tău Nume, la Tine –
42Căci o să fie cunoscut
Numele Tău, fiind știut
Că El este un Nume mare
Iar al Tău braț întins e tare –
Deci când acest străin va sta,
Rugându-se, la casa Ta,
43Tu – din înaltul cerului –
Ascultă rugăciunea lui
Și dă străinului acel,
Tot ceea ce-Ți va cere el,
Spre a-Ți fi Numele făcut,
Pe-ntreg pământul, cunoscut,
Ca astfel, toți – de bună seamă –
Mereu, de Tine să se teamă,
Așa cum Israel se teme
De Tine Doamne-n orice vreme.
Străinul care o să vie,
În acest fel are să știe
Că-n ăst locaș – neîncetat –
Numele Tău este chemat!
44Când Israelul va avea,
Cu-ai săi vrăjmași, piept, ca să dea
Mergând precum ai poruncit –
Și dacă el va fi privit
Către cetatea Ta, în care
E astă casă de-nchinare,
Unde Numele Ți L-ai pus
Și dacă Îți va fi adus
El, rugăciuni, în ceasul greu,
Cerându-Ți sprijinul mereu –
45Tu, din înaltul cerului,
Ascultă rugăciunea lui
Și fă-i dreptate, negreșit!
46Dacă poporul a greșit –
Căci pe pământ nu se găsește
Un om cari nu păcătuiește –
Și la ai săi vrăjmași, astfel,
Rob va ajunge Israel –
Fie-ntr-o tară-apropiată,
Fie în una depărtată –
47Și dacă, în a lui robie,
Poporul Tău are să știe,
În sine, să pogoare-apoi
Și să se-ntoarcă înapoi,
La Tine-n ceasu-acela greu,
Creându-Ți sprijinul, mereu,
Spunându-Ți: „Am păcătuit
Și făr’delegi am săvârșit!”,
48Dacă din inimă apoi,
Și din tot sufletu-napoi,
Spre Tine se va îndrepta
Și-n rugăciuni, smerit, va sta
Privind către cetatea-n care
E a Ta casă de-nchinare
Unde Numele Ți l-ai pus,
49Atunci, din cerul Tău – de sus –
Ascultă rugămintea lui
Și cererea poporului.
Iartă-i păcatul săvârșit
Și fă-i dreptate, negreșit.
50Îl iartă, pe al Tău popor,
Iartă păcatele celor
Care, în contră-Ți, au greșit.
Nu-i pedepsi la nesfârșit
Ci, în cel care îi robește,
Tu Doamne, mila o trezește,
Ca astfel, pentru fiecare,
El să arate îndurare,
51Pentru că – iată – Israel
E moștenirea Ta. Pe el,
Din al Egiptului ținut,
L-ai scos și liber l-ai făcut,
Căci în Egipt el s-a aflat
Ca-ntr-un cuptor din fier lucrat.
Față de el, fără-ncetare,
Arată-Ți a Ta îndurare!
52Iar ochii Tăi, neadormiți,
Mereu să fie ațintiți
La cererea robului Tău,
Precum și la poporul său!
Atunci când au ca să Te cheme,
Ascultă-i Doamne-n orice vreme!
53Căci Tu ești Cel ce ne-a ales
Și dintre neamuri ne-a cules,
Drept moștenire să Îți să fim
Și-apoi, mereu, să Te slujim.
În felu-acesta ne-ai vorbit,
Prin Moise, când i-ai izbăvit
Pe-ai noști’ părinți, precum se știe,
Din a Egiptului robie!”
54Când Solomon a isprăvit
Această rugă de rostit,
De la altar s-a ridicat –
De unde a îngenuncheat
Ținându-și mâinile-nălțate,
Sus, înspre ceruri îndreptate –
55Către popor el s-a uitat
Și-apoi a binecuvântat
A lui Israel adunare,
Strigând s-audă fiecare:
56„Binecuvânt pe Dumnezeu,
Căci El – pentru poporul meu –
Așa cum a făgăduit,
Odihnă-acum, a dăruit!
Din toate bunele cuvinte
Pe care El, mai dinainte,
Le-a spus prin Moise, n-a lăsat
Nimic a fi apoi, uitat,
Căci El, pe toate – negreșit –
Cum a promis, le-a împlinit.
57Al nostru Domn și Dumnezeu,
Cu noi să fie, tot mereu,
Așa precum i-a însoțit
Pe-ai noști’ părinți, când au trăit.
Nicicând să nu ne părăsească!
Mereu să ne călăuzească
58Și inima lui Israel
Să se întoarcă, înspre El,
Păzind poruncile lăsate
Și legile ce au fost date –
Așa precum le-a rânduit –
Părinților, când le-a vorbit!
59Neîncetat, aste cuvinte,
Din ruga mea de mai ‘nainte,
Să fie-n fața Domnului!
Fie ca-n veci, poporului,
Dreptate să îi facă El,
60Ca toate neamurile-astfel –
Cari răspândite, astăzi, sânt,
Pe fața-ntregului pământ –
Să afle că El e, mereu,
Singurul Domn și Dumnezeu!
61Inima voastră, vreau să fie,
A Domnului, pentru vecie,
Așa cum astăzi se arată
Că Domnului, Îi este dată.
Pășiți pe calea Domnului,
Spre slava și spre cinstea Lui!”
Sfințirea Templului
62Apoi, alături de-mpărat,
Întreg poporul jertfe-a dat,
Aduse-n fața Domnului,
Spre slava și spre cinstea Lui.
63Iar jertfele pe cari le-a dat
Chiar Solomon, s-au ridicat
La două’șidouă mii de boi
Și-o sută douăzeci mii oi.
Toate avut-au drept menire
De jertfe pentru mulțumire,
Date în cinstea Domnului.
Exemplul împăratului
A fost, de-al său popor urmat,
Căci fiecare-apoi a dat,
Jertfele lui de mulțumire,
Când s-a făcut acea sfințire
A Casei Domnului. Astfel,
64Față de-ntregul Israel,
De Solomon a fost sfințită
Curtea ce fost-a construită
În fața Casei Domnului,
Căci jertfele aduse Lui,
Acolo fost-au dăruite:
Și cele care-s socotite
Arderi de tot și cele care
Daruri erau pentru mâncare,
Precum și cele cu menire
De jertfe pentru mulțumire,
Având în conținutul lor
Numai grăsimea jertfelor.
Toate, în curte, s-au adus,
Căci pentru-altarul ce s-a pus
În fața Domnului să stea
Și cari de-aramă se vădea,
Mare a fost al jertfei dar,
Prea mic fiind acel altar.
65Un praznic, Solomon a dat
Atuncea, iar cu el a stat
Întreg poporul, negreșit.
Și mulți străini au mai venit
La praznicul dat de-mpărat.
Mai mulți erau de la Hamat
Precum și dimprejurul lui.
Din părțile Egiptului –
De la pârâu-acela care
Curge prin ale lui hotare –
Veniră mulți, la masa lui,
Și-au stat în fața Domnului,
Căci șapte zile a ținut
Ospățul care s-a făcut.
Apoi, el a continuat
Și încă șapte, a durat.
În ăst fel, praznicul ținut,
De paișpe zile s-a făcut.
66Dar împăratu-a-ngăduit –
A opta zi când a venit –
Poporului, ca napoi –
La corturi – să se-ntoarcă-apoi.
Cu toți l-au binecuvântat
Atuncea, pe-al lor împărat,
Și mulțumiți căci au văzut
Tot binele ce l-a făcut
Domnul, lui David, tatăl lui –
Și-asemenea, poporului
Lui Israel – în grabă mare,
Acasă mers-a fiecare.
Selectat acum:
1 Împărați 8: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca