1 Împărați 10
10
Împărăteasa din Seba la Ierusalim
1Împărăteasa cea pe care
Ținutul Seba-n frunte-o are,
De Solomon, a auzit,
Pentru că zvonul s-a lățit
Despre înțelepciunea lui
Și despre slava Domnului.
La Solomon, ea a venit,
Căci, să încerce, a voit,
De-s drepte vorbele acele,
Prin întrebări multe și grele
2Un mare-alai o însoțise
Când la Ierusalim venise.
De-asemenea, o însoțeau
Cămilele care duceau
Aur și multe nestemate,
Și mirodenii minunate.
La Solomon, toate le-a dus,
Spunându-i tot ce-avea de spus;
3Iar Solomon, răspuns, i-a dat,
La tot ceea ce l-a-ntrebat.
Nimic, cu înțeles ascuns,
Nu a rămas fără răspuns.
4Împărăteasa înțelese
Că-n Solomon, Domnul pusese
Atât de multă-nțelepciune,
Cât nimeni nu putea s-adune.
De-asemenea, ea a văzut
Ce case el a mai făcut;
5Văzut-a ce bucate are,
Puse pe masa lui cea mare,
Văzut-a slujitorii lui,
Paharnici-mpăratului
Și hainele ce le-au avut.
Împărăteasa a văzut
Și jertfele ce se socot
A fi drept ardere de tot –
Duse la Casa Domnului –
Din partea împăratului.
6Uimită, ea a cuvântat:
„Văd că era adevărat
Tot ceea ce am auzit,
Pe seama ta, că s-a vorbit.
Acum, eu însumi pot a spune
Că ai o mare-nțelepciune,
Pentru că iată, am văzut
Ce fel de fapte ai făcut!
7Până acuma, nu credeam
Cuvintele ce le-auzeam –
Pe seama ta – dar am venit
Eu însumi și m-am dumirit
Că veștile de mine-aflate
Nu mi-au spus nici pe jumătate,
Ce fel de lucruri ai făcut.
Căci după cum eu am văzut,
Pot liniștită-acum a spune
Că ai mai multă-nțelepciune
Și ai mai multă propășire,
Decât e zvonul, peste fire,
Cari despre tine s-a iscat.
8Ferice zic dar, necurmat,
La oamenii pe care-i ai
Și peste cari împărat stai!
Ferice slujitorilor,
Ferice-apoi zic tuturor
Cari, lângă tine, pot a sta,
S-asculte-nțelepciunea ta!
9Deci binecuvântat, mereu,
Să fie Domnul, Dumnezeu
Care, de tine, S-a-ndurat
Punându-te drept împărat,
Pe scaunul lui Israel –
Popor care-i iubit de El –
Să-l cârmuiești cu scumpătate
Și să îl judeci, cu dreptate.”
10Mult aur, ea – apoi – i-a dat,
Lui Solomon. S-au numărat
Talanții ce-l alcătuiau
Și-o sută douăzeci erau.
I-a mai dat pietre nestemate
Și mirodenii minunate,
Precum nu s-au mai pomenit.
Nicicând, de-atunci, n-au mai venit
Atât de multe-n Israel,
Așa precum primise el.
11Corăbiile cele care –
De la Hiram – plecau pe mare,
Cu aur din Ofir veneau.
Lemn de santal mai aduceau,
Precum și pietre nestemate
Care erau nenumărate.
12Din lemnul cel mirositor,
Prin iscusința mâinilor
De meșteri, s-au făcut apoi,
Harfe și alăute noi.
Făcute-au fost și pălimare –
Multe la număr – după care,
S-au pus în Casa Domnului
Și-n cea a împăratului.
Atâta lemn mirositor –
În al lui Israel popor –
Nicicând nu s-a mai pomenit,
Și nici de-atunci n-a mai venit.
13Crăiasa Sebei a plecat,
Iar Solomon, în dar, i-a dat
Tot ceea ce-și dorise ea.
Apoi i-a dat, de-asemenea,
Și pe deasupra daruri mari,
Ce-s vrednice de unul cari
E împărat, cum numai el
Se mai aflase-n Israel.
Bogățiile lui Solomon
14La șase sute șaizeci’șase
Talanți – pe an – se numărase
Tot aurul care-i venea
Lui Solomon, făr’ a ținea
15La socoteală pe cel care
El îl scotea, fără-ncetare,
De la neguțătorii cari
Se dovediseră-a fi mari,
Și din negoțul ce-l făcea
Cu marfa care îi venea
De la-mpărații cei pe care
Arabia în frunte-i are,
Sau de la cei care luară
Dregătoriile din țară.
16Apoi, din aurul bătut,
El, multe scuturi, a făcut.
Acestea-n număr se vădeau,
La două sute că erau.
Tot aurul ce s-a cerut
Pentru-a se făuri un scut –
Cari în talanți s-a socotit –
La șase sute s-a vădit.
17Și scuturi mici a mai turnat,
Cari tot din aur s-au lucrat.
Trei sute ele s-au vădit
Și pentru-aceste-a folosit
Trei mine. Când s-au terminat,
El, scuturile, le-a luat
Și într-o casă-apoi le-a pus.
Casa în care le-a adus,
Era o casă însemnată,
„Pădurea din Liban”, chemată.
18Un mare scaun de domnie,
A poruncit, apoi, să fie –
Numai din fildeș – întocmit,
Pe care l-a acoperit
Cu aurul cel mai curat.
19În urmă, s-au mai așezat –
În față – șase trepte care
Duceau spre scaunul cel mare.
Chiar sus, jilțul era apoi,
Rotund, în partea dinapoi.
Două rezemători erau,
Care, pe margini, îi ședeau,
Iar lângă ele, așezați,
Erau doi lei, frumos sculptați.
20Pe cele șase trepte care,
În față, scaunul le are,
Tot câte doi lei se aflau,
Căci doisprezece, se vădeau.
Așa ceva nu s-a văzut,
Și nicicând nu s-a mai făcut,
Oricât de mare-a fost să fie,
În urmă, o împărăție.
21Ale lui Solomon pahare
De aur fost-au fiecare.
Vasele ce le-a folosit
În casa care s-a numit
„Pădure a Libanului”,
Din aur sunt. În vremea lui,
Deși argint mult se găsea,
El fără preț se dovedea.
Astfel, nimic nu s-a văzut
Că este din argint făcut.
22Căci Solomon pe mare-avea
Corăbii multe și făcea
Negoț cu Tarsul. Lângă ele,
Erau corăbiile-acele
Pe cari Hiram le-a construit.
Din Tars, corăbii au venit
O dată la trei ani. În ele,
Purtau corăbiile-acele,
Aur și mult argint curat.
Fildeș apoi au mai purtat,
Multe maimuțe, după care
Păuni, în număr foarte mare.
23În felu-acesta s-a văzut
Că Solomon i-a întrecut
Pe toți cei care-au fost aflați,
În alte țări, ca împărați.
El i-a-ntrecut – se poate spune –
În bogății și-nțelepciune.
24Întreaga lume își dorea,
Pe Solomon, de a-l vedea,
S-asculte-nțelepciunea lui,
Dată din partea Domnului.
25Iar fiecare, când venea,
Câte un dar îi aducea.
Lucruri din aur, a primit,
Sau din argint. A dobândit
Și haine măiestrit lucrate,
Și mirodenii minunate;
Cai și catâri i s-au mai dat,
Și multe arme-a căpătat.
Astfel de daruri a primit,
An după an, necontenit.
26Iar toate carele avute,
Au fost o mie patru sute.
La doisprezece mii erau
Toți călăreții ce-l slujeau.
Multe cetăți a construit,
Pe care-apoi le-a folosit
Ca adăpost al carelor,
Precum și-al călăreților.
Chiar și-n Ierusalim erau
Mulți călăreți cari îl slujeau.
27Sub a lui Solomon domnie,
Argintu-ajunse ca să fie
Obișnuit, căci îl găsim
Ca pietrele-n Ierusalim,
Iar cedri-atât de mulți erau
Precum smochinii se vădeau
În a Egiptului câmpie.
28Apoi, întreaga herghelie
Cari Solomon o stăpânise,
Doar din Egipt o dobândise;
Căci negustorii săi mergeau
Și din Egipt, cai, aduceau.
Aceștia fost-au adunați
Și la grămadă cumpărați,
La prețul care stabilit
Era-nainte, negreșit.
29Dacă un car se aducea,
El, în argint, se prețuia,
Iar sicli care s-au plătit,
La șase sute s-au vădit.
Aceiași negustori erau
Cei care, cai, le aduceau
Și împăraților aflați,
Peste Hetiți, încoronați
Și-asemeni și celor pe care,
În frunte, Siria îi are.
Selectat acum:
1 Împărați 10: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca