1 Împărați 11
11
Femeile străine
1Femei străine, Solomon –
Afară de-a lui Faraon
Copilă – a mai îndrăgit.
Cele pe care le-a iubit,
Sidoniene se vădeau;
Hetite altele erau;
Unele fost-au Edomite,
Sau din Moab, ori Amonite.
2Acestea, toate, s-a văzut
Precum că parte au făcut
Din neamurile despre care
Domnul spusese: „Fiecare,
Seama, mereu, să ia la ele
Și-astfel, cu neamurile-acele,
Nimeni să nu se însoțească,
Ci Israel să se ferească
De ale lor femei apoi.
De ele, nu v-atingeți voi
Și nici femeile acele
Să nu intre la voi, căci ele,
De Mine, vă vor depărta
Și-alți dumnezei veți căuta.
Astfel, va merge-al Meu popor,
Urmând pe dumnezeii lor.”
De-aceste neamuri s-a lipit
Și Solomon, căci a iubit
Femeile neamurilor,
Cari l-au târât pe calea lor.
3Soțiile, de el, avute,
În număr fost-au șapte sute.
Crăiese-mpărătești sunt ele,
Iar la femeile acele,
Trei sute s-au mai alipit
Cari țiitoare s-au vădit.
Ele – așa cum s-a văzut –
În inimă l-au abătut
De la porunca Domnului
Și-asemeni, de la calea Lui.
4Când Solomon a-mbătrânit,
Nevestele au reușit
Ca să-l întoarcă înapoi,
Plecându-și inima apoi,
Spre-alți dumnezei. Inima lui
N-a mai fost toată-a Domnului.
Nu mai era, precum odată,
Fusese David, al său tată,
5Căci Solomon s-a-ndepărtat
De Domnul său, și a urmat
Pe calea Sidoniților
Slujind astfel, zeiței lor
Cari, Astarteia, s-a chemat;
Și pe Milcom, el l-a urmat –
Milcom e urâciunea care
Neamul de Amoniți o are.
6Nu l-a urmat pe tatăl său
Și astfel, el a făcut rău
Față de Domnul, negreșit.
7De-aceea, el a construit –
Pe muntele acela care
Ierusalimu-n față-l are –
Un loc înalt și l-a-nchinat
Lui Chemoș – zeul adorat
De Moabiți. Tot acel loc,
L-a închinat și lui Moloc,
Acela cari era slăvit
De întreg neamul Amonit.
8Acestea toate-au fost făcute,
Pentru nevestele avute –
Care, străine, se vădeau –
Și cari tămâie aduceau
Pe vârful înălțimilor,
Drept jertfă idolilor lor.
9Domnul – atunci când a văzut
Că Solomon s-a abătut,
De la porunca Domnului
Cari i se arătase lui
De două ori – S-a mâniat,
10Căci El – când i S-a arătat
Lui Solomon – i-a poruncit
Să nu se-abată, negreșit,
Din calea Lui și să vegheze,
Alți dumnezei să nu urmeze!
Dar Solomon n-a ascultat,
Poruncile ce i s-au dat.
11Atuncea, Domnul a venit
Și-n felu-acesta i-a vorbit:
„Nu ai făcut ce ți-am spus Eu!
Călcat-ai legământul Meu,
Căci legile-Mi nu le-ai păzit.
De-aceea – iată – am găsit
Cu cale, să rup, de la tine,
Împărăția, căci mai bine
E, altuia, s-o dăruiesc.
Iar cel pe care îl găsesc
Că pentru ea se potrivește,
E tocmai cel ce te slujește.
Slujbașul tău are să vie,
Pe al tău scaun de domnie.
12Dar lucru-acesta nu-l voi face
Cât tu trăiești, deci fii pe pace,
Pentru că tatăl tău, mereu,
A ascultat de glasul Meu.
De la al tău fiu, care vine
Ca să domnească după tine,
Voi rupe-această-mpărăție.
13Nu toată, ruptă, va să fie,
Căci pentru David – robul Meu –
Pentru Ierusalim, mereu,
Voi avea grijă ca să fie
Lăsată dar, o seminție.”
Vrăjmășia lui Hadad și Rezon
14Așa precum a cuvântat,
Domnul apoi i-a ridicat,
Lui Solomon, aprig vrăjmaș,
Ce se vădea a fi urmaș
Al neamului de împărați
Peste Edom încoronați.
Hadad, dușmanul se numea,
Iar Solomon slugă-l avea.
15Pe vremea-n care a bătut
David, Edomul, s-a făcut
Să meargă chiar Ioab – cel care
Peste oștire-a fost mai mare –
Să își îngroape morții. El,
Când a ajuns în locu-acel,
A hotărât să nimicească
Pe orice parte bărbătească
E-n al Edomului ținut.
Cum a gândit, a și făcut,
16Căci șase luni rămase el,
Cu tot poporul Israel,
Ca să-i ucidă pe bărbați
Cari în Edom erau aflați.
17Hadad, atuncea, a fugit,
Căci el fusese sprijinit
De slugile ce le-a avut
Al său părinte. A trecut
Iute-n Egipt și a scăpat.
Hadad era încă băiat,
18În acel timp. Din Madian,
El a fost dus până-n Paran,
Iar de acolo a trecut
În al Egiptului ținut,
Căci Faraon i-a dăruit
O casă și s-a îngrijit
Să aibă haine și mâncare,
Precum și o moșie mare.
19Cinste, Hadad a căpătat
Și-n urmă, Faraon i-a dat
Pe-a lui cumnată, de soție.
Ea fost-a – după cum se știe –
Sora aceleia pe care,
Drept soață, Faraon o are,
Și cari, Tahpenes, s-a numit.
Un fiu, apoi, a zămislit
20Sora Tahpeniei, și-a dat
Fiului, nume, Ghenubat.
Copilu-acela a crescut
Cu ceilalți fii ce i-a avut
Măritul Faraon. Astfel,
În casa lui, a stat și el,
Până când mare s-a făcut.
21În goană, timpul a trecut,
Iar într-o zi – îmbătrânit –
David, din lume, s-a sfârșit.
Pierit-a și Ioab cel care
Peste oșteni a fost mai mare.
Hadad – de-ndată ce-a aflat –
La Faraon a alergat,
Zicându-i: „Lasă-mă să plec,
Căci vreau, în țara mea, să trec.”
22Când Faraon l-a auzit,
L-a întrebat, nedumerit:
„Dar în Egipt, nu-ți este bine?
Ce îți lipsește-aici, la mine,
De vrei să pleci, în Israel?”
„Nimic” – răspunse-ndată el –
„Dar lasă-mă, căci tare-aș vrea
Să mă întorc în țara mea.”
23Domnu-l aduse pe Rezon,
Apoi, vrăjmaș, lui Solomon.
Rezon era acela care,
Pe Eliada, tată-l are –
Pe-acela care a fugit
De la al său stăpân, numit
Hadadezer, cari împărat,
În Țoba, fost-a-ncoronat.
(Hadadezer, de bună seamă
Că și Hadarezar, se cheamă.)
24El, niște oameni, a avut
Și cap al cetei s-a făcut,
În vremea-n care a venit
David, de a măcelărit
Oștirile stăpânului
Ce îl avea. Cu ceata lui,
El, la Damasc, a alergat
Și-o vreme-apoi, acolo-a stat.
25Pentru poporul Israel,
Aprig vrăjmaș fusese el,
Când Solomon a-mpărățit.
Solomon fost-a dușmănit
Și de Hadad, acela care
Ajunsa-n Siria mai mare.
Prorocul Ahia vestește lui Ieroboam dezbinarea
26Ieroboam a fost, la fel,
Contra lui Solomon, și el.
Ieroboam este cel care,
Drept tată, pe Nebat, îl are.
De neam, fusese Efratit
Și din Țereda a venit.
O văduvă care se cheamă
Țerua, fost-a a lui mamă.
27Iată dar, cum s-a întâmplat
Când el, mâna și-a ridicat
Față de Solomon: era
Vremea când Solomon lucra
La Milo, și se închideau
Spărturile care erau
Chiar la cetatea ridicată
De către David, al său tată.
28Ieroboam era om care
Se arăta viteaz și tare,
Iar Solomon – când l-a văzut –
Priveghetor l-a și făcut
Peste acei care erau
Pentru corvoadă și veneau
Cu toți, din a lui Iosif casă.
29Când el s-a întâmplat să iasă
Pe porțile acelea care,
Ierusalimul – la intrare –
Le-avea, în cale i-a ieșit
Prorocul Ahia, grăbit.
Lângă cetate se aflau
Cei doi, și-n câmp, singuri erau.
Cu un strai nou, era-mbrăcat
Prorocul Ahia. De-ndat’,
30Își scoase haina de pe el,
Și-a rupt-o în bucăți. Astfel,
Straiul acela s-a vădit
În doisprezece-a fi-mpărțit.
31Ahaia-n fața lui s-a dus
Și lui Ieroboam i-a spus:
„Vezi dar, bucățile acele?
Alege-ți zece, dintre ele!
Căci Dumnezeul Cel pe care
Poporul Israel Îl are,
În felu-acesta a vorbit:
„Iată, voi rupe – negreșit –
Împărăția, de la el,
Deci de la Solomon. Astfel,
Acum am hotărât – să știi –
Să îți dau zece seminții.
32Pentru Ierusalim, mereu –
Și pentru David, robul Meu –
Lui Solomon o să îi fie
Lăsată doar o seminție,
33Pentru că el s-a-ndepărtat
De Domnul său și a urmat
Pe calea Sidoniților
Slujind astfel, zeiței lor
Cari, Astarteia, s-a chemat;
Și pe Milcom, el l-a urmat –
Pe urâciunea cea pe care
Neamul de Amoniți o are;
Pe Chemoș, zeul Moabit –
De-asemenea – el l-a slujit.
N-a ascultat de glasul Meu:
Poruncile ce le-am dat Eu
Și legile, nu le-a păzit
Așa precum le-a împlinit
Tatăl său David – robul Meu –
Care M-a ascultat, mereu.
34Nu toată-mpărăția vreau –
Din Mâna lui – ca să o iau,
Căci Solomon o să domnească,
Atât timp cât o să trăiască,
Din pricina lui David care
M-a ascultat, fără-ncetare.
Poruncile, Mi le-a păzit
Și legile Mi le-a-mplinit.
35Domnia are-a fi luată
De la al său fiu, dar nu toată.
De-aceea domn, tu ai să fii
Doar peste zece seminții.
36Al său fiu, domn, are să fie
Numai peste o seminție,
Pentru ca David – robul Meu –
Să aibă-n fața Mea, mereu,
O rază de lumină vie
Cari în Ierusalim să fie,
Căci e cetatea cea aleasă
Pentru-al Meu Nume, a fi casă.
37Tu, însă, fi-vei așezat
În Israel, ca împărat,
Domnind în tot cuprinsul său,
Peste ce vrea sufletul tău.
38Dacă tu Mă vei asculta,
Dacă pe calea Mea vei sta
Păzindu-Mi legile lăsate –
Poruncile care-au fost date –
La fel cum a făcut mereu,
‘Nainte-ți, David – robul Meu –
Eu am să fiu, mereu, cu tine
Și-n toate o să-ți meargă bine.
O casă trainică, voiesc
Și ție-apoi, să îți zidesc,
Așa precum tu ai văzut
Că și lui David i-am făcut.
Am să îți dau, în acest fel,
În mâini, întregul Israel.
39Prin ce voi face, Eu doresc –
Pentru o vreme – să smeresc
Sămânța ‘ceea care iasă,
Acum, din a lui David casă.
Un timp, smerită o să fie,
Dar nicidecum, pentru vecie.”
40Ieroboam a fost cătat
De Solomon, cari – ne-ncetat –
Să îl omoare a voit.
Ieroboam însă-a fugit
În al Egiptului ținut,
Unde apoi, el a putut
Să viețuiască liniștit,
Cât Solomon a mai trăit.
Șișac fusese împărat,
Peste Egipt, încoronat.
Moartea lui Solomon
41Dar faptele ce-au fost făcute
De Solomon, nu sunt trecute
În cărțile faptelor lui?
Și-apoi, a împăratului
Înțelepciune foarte mare,
Nu tot acolo-i scrisă, oare?
42Patru decenii fost-a el,
Drept împărat, în Israel
Și la Ierusalim a stat.
43Când a murit, l-au îngropat
Chiar în cetatea cea pe care,
David al său părinte-o are.
În urma lui, s-a ridicat
Al său fiu, Roboam chemat.
El este cel care-a venit
Și în al său loc a domnit.
Selectat acum:
1 Împărați 11: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca