Faptele apostolilor 4:1-22

În timp ce Petru și Ioan vorbeau mulțimii de oameni, în mod surprinzător au apărut saducheii însoțiți de comandantul gărzii templului, manifestând o mare ostilitate față de ei, pentru că îi învățau pe oameni despre Isus și despre înviere. I-au arestat și i-au dus în închisoare până a doua zi; pentru că se înserase. Dar mulți dintre cei care auziseră acele cuvinte, au crezut; și numărul bărbaților credincioși a ajuns astfel la aproximativ cinci mii. A doua zi, conducătorii poporului (evreu) și învățătorii legii mozaice, au făcut un consiliu în Ierusalim. Acolo au mai fost prezenți: marele preot numit Ana, Caiafa, Ioan, Alexandru și toți ceilalți care proveneau din familii de mari preoți. I-au adus pe Petru și pe Ioan între ei și i-au întrebat: „Cu ce aprobare sau în numele cui ați făcut acest lucru?” Atunci Petru, fiind plin de Spiritul Sfânt, le-a zis: „Lideri ai poporului și conducători ai Israelului! Constatăm că suntem interogați pentru o binefacere de care a beneficiat un om bolnav și doriți să aflați cum a fost vindecat. În consecință, vom face o declarație pe care ar fi bine să o audă toți oamenii din Israel: acest om se prezintă în fața voastră complet sănătos în numele lui Isus Cristos din Nazaret, pe care voi L-ați crucificat, dar pe care Dumnezeu L-a înviat! Voi L-ați abandonat exact cum au făcut constructorii cu acea piatră care (până la urmă) a ajuns să fie pusă în locul în care se unesc zidurile. Salvarea nu este posibilă decât în numele Lui; pentru că nu li s-a dat oamenilor niciun alt nume în care să o poată obține!” Remarcând curajul lui Petru și al lui Ioan, liderii religioși au fost surprinși să constate că ei erau totuși oameni simpli care nu absolviseră școli remarcabile; și atunci au înțeles că fuseseră cu Isus. Dar pentru că îl vedeau lângă ei pe omul care fusese vindecat, nu puteau contesta nimic. Doar le-au ordonat să iasă din Sinedriu și apoi au făcut o ședință. În cadrul ei, au zis: „Ce decizie vom lua cu privire la acești oameni? Am aflat că toți locuitorii Ierusalimului știu despre această minune evidentă pe care nu o putem contesta. Totuși, ca să nu se răspândească această informație mai departe între ceilalți oameni, să îi amenințăm și să le ordonăm ca în viitor să nu mai vorbească nimănui evocând acest nume.” După ce i-au chemat (între ei), le-au interzis să mai vorbească și să mai învețe în vreun fel pe oameni în numele lui Isus. Răspunsul lui Petru și al lui Ioan a fost acesta: „Gândiți-vă dacă procedați corect înaintea lui Dumnezeu când ne pretindeți să ascultăm mai mult de voi decât de El! Noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut și despre ce am auzit!” I-au amenințat din nou și i-au lăsat să plece, pentru că nu știau cum să îi pedepsească; iar mulțimea de oameni glorifica pe Dumnezeu pentru ce se întâmplase. Omul care fusese vindecat prin această minune, avea mai mult de patruzeci de ani.

Planuri de citire și Devoționale gratuite în legătură cu Faptele apostolilor 4:1-22