Căci mie nu mi-e rușine de Evanghelie, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede, întâi a iudeului, apoi a grecului, deoarece în ea este descoperită dreptatea lui Dumnezeu, prin credință spre credință, așa cum este scris: „Însă cel drept prin credință va trăi“.
Căci mânia lui Dumnezeu se descoperă din Cer împotriva oricărei lipse de evlavie și împotriva oricărei nedreptăți a oamenilor, care înăbușă adevărul în nedreptate. Fiindcă ce se poate cunoaște despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci Dumnezeu le-a arătat. De la crearea lumii, însușirile Lui nevăzute – puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui – au fost clar arătate, fiind înțelese din ceea ce a fost creat, pentru ca ei să nu aibă nicio scuză.
Fiindcă, deși L-au cunoscut pe Dumnezeu, ei nu L-au glorificat ca Dumnezeu, nici nu I-au mulțumit, ci au ajuns lipsiți de discernământ în gândurile lor, iar inima lor fără pricepere s-a întunecat. Pretinzând că sunt înțelepți, au înnebunit și au schimbat gloria Dumnezeului nemuritor într-o imagine făcută după chipul omului muritor, a păsărilor, a patrupedelor și a târâtoarelor.
De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă poftelor inimilor lor, ca să trăiască în necurăție, dezonorându-și astfel trupurile între ei. Ei au schimbat adevărul lui Dumnezeu într-o minciună și s-au închinat și au slujit creației în locul Creatorului, Care este binecuvântat în veci. Amin!
Din cauza aceasta, Dumnezeu i-a lăsat pradă patimilor rușinoase, căci femeile lor au schimbat întrebuințarea lor firească într-una care este împotriva firii. Tot astfel și bărbații, au părăsit întrebuințarea firească a femeii și s-au aprins în pofta lor unii pentru alții, bărbați cu bărbați comițând lucruri scârboase și primind astfel în ei înșiși răsplata pe care o meritau pentru rătăcirea lor.
Și, fiindcă n-au găsit potrivit să-L păstreze pe Dumnezeu în cunoașterea lor, Dumnezeu i-a lăsat pradă minții lor corupte, ca să facă lucruri ce nu se cuvin. Sunt plini de orice fel de nedreptate, de răutate, de lăcomie, de ticăloșie, plini de invidie, de ucidere, de ceartă, de viclenie, sunt dușmănoși, bârfitori, calomniatori, Îl urăsc pe Dumnezeu, sunt obraznici, aroganți, lăudăroși, născocitori de rele, neascultători de părinți, fără pricepere, nu-și țin promisiunile, sunt fără afecțiune, nemiloși. Și, deși cunosc hotărârea dreaptă a lui Dumnezeu, potrivit căreia cei ce fac astfel de lucruri își merită moartea, ei nu numai că le fac, ci îi și aprobă pe cei ce le fac.