Romani 1:16-32
Romani 1:16-32 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Mie nu îmi este rușine de (faptul că proclam) această Veste Bună – pentru că vorbește despre ce poate să facă Dumnezeu pentru salvarea fiecăruia care crede (mesajul ei), deși este prezentată întâi iudeului, apoi grecului. Ea revelează faptul că omul este considerat corect în relația lui cu Dumnezeu (inițial) prin credință și continuă să fie așa (până la sfârșit) tot prin credință. De fapt, așa este și scris în Scripturi: „Cel (considerat) corect, va trăi prin credință!” Dumnezeu Își revelează mânia din cer împotriva oricărei fapte (omenești) care Îl necinstește și împotriva oricăror nedreptăți ale oamenilor care obstrucționează astfel adevărul prin comiterea lor. El procedează așa cu ei, pentru că tot ce se poate cunoaște despre Sine, deja le-a revelat și le este cunoscut. Chiar de la început, Dumnezeu le-a facilitat (oamenilor) perceperea existenței Sale prin (dovada oferită de) acele însușiri invizibile – forța eternă și divinitatea Lui – revelate în Creație. Astfel, oamenii nu au nicio scuză, având în vedere faptul că deși L-au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au glorificat ca Dumnezeu și nici nu I-au mulțumit. Așa au ajuns să fie preocupați cu gânduri nesemnificative, iar inima le-a fost întunecată de propria lor nepricepere. Pretinzând (cu aroganță) că sunt înțelepți, au înnebunit. Au înlocuit gloria Dumnezeului etern cu o imagine care reprezintă oameni muritori, păsări, animale care merg pe patru picioare și reptile. În consecință, Dumnezeu i-a lăsat să fie conduși de dorințele imorale pe care inima lor li le cerea satisfăcute; și așa au ajuns să își dezonoreze corpurile între ei. Au pus minciuna în locul adevărului lui Dumnezeu, slujind și închinându-se creaturii în locul Creatorului care merită să fie lăudat pentru eternitate. Amin. În urma acestor fapte, Dumnezeu i-a lăsat să fie devorați de dorințele lor rușinoase. Astfel, femeile au practicat relații sexuale anormale în locul celor naturale; iar bărbații, în mod asemănător, au înlocuit relația sexuală normală (cu femeia) cu aceea care se practică între ei. Dominați de dorințele lor (păcătoase), au comis acte sexuale rușinoase unii cu alții și au primit în ei înșiși pedeapsa pe care o meritau pentru perversiunea lor. Pentru că au refuzat să păstreze pe Dumnezeu în cunoașterea lor, El i-a lăsat să suporte consecințele propriei lor minți depravate. Și astfel au ajuns să facă lucruri interzise. Așa au devenit plini de nedreptate, de răutate, de lăcomie și de ură, de invidie, de crime, de certuri, de înșelăciuni și de acțiuni motivate de răutate. De asemenea, sunt bârfitori, calomniatori, manifestând ură față de Dumnezeu, obraznici, aroganți, lăudăroși, inventatori de rele, neascultători de părinți, aberanți în gândire. Ei nu își respectă promisiunile, nu manifestă dragoste față de alții și sunt fără milă. Deși știu că Dumnezeu a decis în mod corect că cei care fac aceste fapte merită moartea, ei nu numai le comit, ci îi și aprobă pe cei care le practică.
Romani 1:16-32 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Căci mie nu mi-e rușine de Evanghelia lui Hristos, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului; deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu prin credință și care duce la credință, după cum este scris: „Cel neprihănit va trăi prin credință.” Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu și împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înădușă adevărul în nelegiuirea lor. Fiindcă ce se poate cunoaște despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însușirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui se văd lămurit de la facerea lumii, când te uiți cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Așa că nu se pot dezvinovăți, fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulțumit, ci s-au dedat la gândiri deșarte și inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au fălit că sunt înțelepți și au înnebunit și au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare și târâtoare. De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăției, să urmeze poftele inimilor lor, așa că își necinstesc singuri trupurile, căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu și au slujit și s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin. Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase, căci femeile lor au schimbat întrebuințarea firească a lor într-una care este împotriva firii; tot astfel, și bărbații au părăsit întrebuințarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alții, au săvârșit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase și au primit în ei înșiși plata cuvenită pentru rătăcirea lor. Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoștința lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minții lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. Astfel au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înșelăciune, de porniri răutăcioase; sunt șoptitori, bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufași, lăudăroși, născocitori de rele, neascultători de părinți, fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecați, fără milă. Și, măcar că știu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuși ei nu numai că le fac, dar și găsesc de buni pe cei ce le fac.
Romani 1:16-32 Română Noul Testament Interconfesional 2009 (BINT09)
Căci eu nu mă ruşinez de evanghelie, pentru că ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea oricui crede, mai întâi a iudeului, dar şi a grecului. Fiindcă în evanghelie se descoperă dreptatea lui Dumnezeu, din credinţă spre credinţă, după cum este scris: cel drept va fi viu prin credinţă. Căci mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei fărădelegi şi nedreptăţi a oamenilor care înăbuşă adevărul cu nedreptatea. Pentru că ceea ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este limpede, fiindcă Dumnezeu le-a arătat: puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, deşi nevăzute, se văd încă de la întemeierea lumii, fiind înţelese din lucrările Lui. Aşadar, ei nu se pot dezvinovăţi, pentru că, deşi L-au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au slăvit ca pe Dumnezeu şi nici nu I-au mulţumit, ci au rătăcit în gândurile lor deşarte, iar inima lor necugetată s-a întunecat. Zicând că sunt înţelepţi, au ajuns nebuni şi au schimbat slava lui Dumnezeu cel nepieritor cu chipuri asemenea omului supus putrezirii, păsărilor, dobitoacelor şi târâtoarelor. De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, după poftele inimii lor, aşa încât şi-au necinstit trupurile între ei, ca unii care au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună şi s-au închinat şi au slujit făpturii, în locul Creatorului, care este binecuvântat în veci. Amin! De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă unor patimi josnice, aşa încât femeile lor au schimbat relaţiile fireşti cu cele împotriva firii. În acelaşi fel şi bărbaţii, părăsind relaţiile fireşti cu femeile, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, săvârşind bărbaţi cu bărbaţi ceea ce este ruşinos, şi au primit în ei înşişi răsplata cuvenită rătăcirii lor. Şi după cum nu au încercat să Îl aibă pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat pradă minţii lor necugetate, să facă ceea ce nu se cuvine, plini de orice fel de nedreptate, viclenie, lăcomie, răutate, plini de invidie, ucidere, ceartă, înşelăciune şi obiceiuri rele, bârfitori, calomniatori, vrăjmaşi ai lui Dumnezeu, batjocoritori, îngâmfaţi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, necugetaţi, fără cuvânt, fără inimă, fără milă. Aceştia, deşi cunosc hotărârea dreaptă a lui Dumnezeu, anume că cei care săvârşesc asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, nu numai că le săvârşesc ei înşişi, dar îi şi aprobă pe cei care le săvârşesc.
Romani 1:16-32 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Fiindcă nu îmi este rușine de evanghelia lui Cristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru salvarea fiecăruia care crede; întâi a iudeului și de asemenea a grecului. Fiindcă în ea este revelată dreptatea lui Dumnezeu din credință spre credință; așa cum este scris: Cel drept va trăi prin credință. Fiindcă furia lui Dumnezeu este revelată din cer împotriva a toată neevlavia și nedreptatea oamenilor care țin adevărul în nedreptate. Pentru că ceea ce se poate cunoaște despre Dumnezeu este arătat în ei; fiindcă Dumnezeu le-a arătat. Fiindcă lucrurile invizibile ale lui de la creația lumii sunt văzute clar, fiind înțelese prin lucrurile făcute, deopotrivă puterea lui eternă și Dumnezeirea; așa că ei sunt fără scuză; Întrucât, cunoscându-l pe Dumnezeu, nu l-au glorificat ca Dumnezeu, nici nu au fost mulțumitori; ci au devenit deșerți în închipuirile lor și inima lor fără înțelegere a fost întunecată. Susținând că sunt înțelepți, au ajuns nebuni, Și au schimbat gloria Dumnezeului neputrezitor într-o icoană făcută asemenea omului putrezitor și a păsărilor și a fiarelor cu patru picioare și târâtoarelor. De aceea Dumnezeu i-a și predat necurăției prin poftele inimilor lor, ca să își dezonoreze trupurile între ei înșiși; Care au schimbat adevărul lui Dumnezeu într-o minciună și s-au închinat și au servit creaturii mai mult decât Creatorului, care este binecuvântat pentru totdeauna. Amin. Din această cauză Dumnezeu i-a predat poftelor dezonorante; fiindcă și femeile lor au schimbat folosirea firească într-aceea care este împotriva firii; Și tot astfel și bărbații, părăsind folosirea firească a femeii, s-au aprins în pofta lor unii pentru alții; bărbați cu bărbați înfăptuind ce este necuviincios și primind în ei înșiși răsplata cuvenită pentru rătăcirea lor. Și tot așa cum nu au căutat să îl păstreze pe Dumnezeu în cunoașterea lor, Dumnezeu i-a predat unei minți desfrânate, să facă acele lucruri care nu sunt cuvenite; Fiind umpluți de toată nedreptatea, curvia, răutatea, lăcomia, răzbunarea; plini de invidie, ucidere, ceartă, înșelăciune, purtări rele, șoptitori, Defăimători, urâtori de Dumnezeu, insultători, mândri, lăudăroși, născocitori de lucruri rele, neascultători de părinți, Fără înțelegere, călcători de legământ, fără afectivitate naturală, neînduplecați, nemiloși; Care, știind judecata lui Dumnezeu că toți cei ce fac astfel de lucruri sunt demni de moarte, nu numai că le fac dar și au plăcere în cei ce le practică.
Romani 1:16-32 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)
Mie nu mi‑e rușine de Evanghelia [lui Hristos], fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului; căci în ea se descoperă dreptatea lui Dumnezeu, prin credință spre credință, după cum este scris: Cel drept prin credință va trăi. Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei impietăți și împotriva oricărei nedreptăți a oamenilor care înăbușă adevărul în nelegiuirea lor, pentru că ce se poate cunoaște despre Dumnezeu le este descoperit în ei înșiși, fiindu‑le descoperit de Dumnezeu. Într‑adevăr, însușirile Sale nevăzute – puterea Sa veșnică și dumnezeirea Sa – se văd lămurit de la crearea lumii, fiind înțelese prin cele create, astfel încât nu se pot dezvinovăți, fiindcă, deși L‑au cunoscut pe Dumnezeu, nu L‑au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I‑au mulțumit, ci au ajuns să aibă gânduri deșarte, și inima lor nepricepută s‑a întunecat. Au pretins că sunt înțelepți, dar au ajuns nebuni și au preschimbat slava Dumnezeului nepieritor într‑un chip care seamănă cu omul pieritor, cu păsări, animale și târâtoare. De aceea, Dumnezeu i‑a dat pradă poftelor inimilor lor, în necurăție, astfel încât își necinstesc trupurile între ei. Au preschimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună și s‑au închinat și au slujit creaturii în locul Creatorului, care este binecuvântat în veci! Amin! Din pricina aceasta, Dumnezeu i‑a dat pradă unor patimi josnice; căci femeile lor au preschimbat menirea lor firească într‑una împotriva firii; tot astfel, și bărbații au părăsit menirea firească a femeii, s‑au aprins în poftele lor unii pentru alții, au săvârșit bărbați cu bărbați fapte de rușine și au primit în ei înșiși răsplata cuvenită pentru rătăcirea lor. Și, fiindcă n‑au găsit de cuviință să‑L aibă pe Dumnezeu în cunoștința lor, Dumnezeu i‑a dat pradă unei gândiri stricate, ca să facă lucruri neîngăduite. Sunt plini de orice fel de nedreptate, ticăloșie, lăcomie, răutate; plini de invidie, ucidere, ceartă, înșelăciune, porniri răutăcioase; sunt bârfitori, defăimători, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufași, lăudăroși, născocitori de rele, neascultători de părinți, fără pricepere, fără de cuvânt, fără dragoste firească, [neînduplecați,] fără milă. Deși cunosc dreapta hotărâre a lui Dumnezeu, anume că cei ce săvârșesc asemenea fapte sunt vrednici de moarte, nu numai că le fac, ci sunt și de acord cu cei ce le fac.
Romani 1:16-32 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
Căci mie nu mi-e rușine de Evanghelia lui Hristos, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului; deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu prin credință și care duce la credință, după cum este scris: „Cel neprihănit va trăi prin credință.” Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu și împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înăbușă adevărul în nelegiuirea lor. Fiindcă ce se poate cunoaște despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. Într-adevăr, însușirile nevăzute ale Lui – puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui – se văd lămurit de la facerea lumii, când te uiți cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Așa că nu se pot dezvinovăți, fiindcă, măcar că L-au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulțumit, ci s-au dedat la gândiri deșarte, și inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au fălit că sunt înțelepți și au înnebunit; și au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, cu păsări, cu dobitoace cu patru picioare și cu târâtoare. De aceea Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăției, să urmeze poftele inimilor lor, așa că își necinstesc singuri trupurile; căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu și au slujit și s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci. Amin! Din pricina aceasta Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase, căci femeile lor au schimbat întrebuințarea firească a lor într-una care este împotriva firii; tot astfel, și bărbații au părăsit întrebuințarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alții, au săvârșit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase și au primit în ei înșiși plata cuvenită pentru rătăcirea lor. Fiindcă n-au căutat să-L păstreze pe Dumnezeu în cunoștința lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minții lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. Astfel au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înșelăciune, de porniri răutăcioase; sunt șoptitori, bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufași, lăudăroși, născocitori de rele, neascultători de părinți, fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecați, fără milă. Și măcar că știu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuși ei nu numai că le fac, dar și găsesc de buni pe cei ce le fac.
Romani 1:16-32 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
„Căci vreau ca să se știe bine, Că mie nu îmi e rușine De Evanghelia lui Hristos! Ea nu-i un lucru rușinos, Ci o putere e, mereu, Cari este de la Dumnezeu Și care vine, peste fire, Ca să aducă mântuire Peste acela care crede. Întâi – așa precum se vede – Ea este a Iudeului Și-apoi este a Grecului. Deoarece în ea-i vădită – Și-acuma e descoperită – Neprihănirea cea pe care Domnul o dă, la fiecare, Doar prin credință – cum am zis – Și cum e, în Scriptură, scris: „Doar prin credință, negreșit, Trăi-va cel neprihănit”.” „Mânia Domnului pornește, Din cer, și se descoperește Față de cei ce nu-L cinstesc, Față de cei ce săvârșesc Nelegiuiri, voind să fie Înăbușit, în silnicie, Întregul adevăr, mereu. Fiindcă, despre Dumnezeu, Tot ce a trebuit știut, Li s-a făcut de cunoscut În ei, căci li s-a arătat, De către El, neîncetat. Într-adevăr, noi avem știri De nevăzutele-nsușiri, Pe care, Dumnezeu le are, Și de puterea Lui cea mare Și de dumnezeirea Lui. Toate, în fața omului, Bine se văd și lămurit, Din vremea-n care s-a-ntocmit Lumea aceasta, de voiești Cu-atenție ca să privești, Numai în juru-ți bunăoară – La tot ceea ce te-nconjoară – Pentru că-n tot ce e făcut, Pe Domnul, Îl vei fi văzut. Deci, să se dezvinovățească, Nimeni nu o să reușească. Căci chiar dacă L-au cunoscut, Pe Dumnezeu, din ce-au văzut, Ei, totuși, nu L-au proslăvit Și-asemeni, nu I-au mulțumit. Ba mai mult, pe de altă parte, Urmat-au în gândiri deșarte, Iar inimile lor – în care Priceperea, loc, nu își are – Îndată s-au întunecat. Că-s înțelepți, s-au lăudat – Necontenit, s-au tot fălit – Și-n urmă, au înnebunit. Ei au schimbat slava pe care Veșnicul Dumnezeu o are, Cu o icoană – fraților – Care, cu omul muritor, Se-aseamănă, cu păsări sau Cu dobitoace care au – Așa cum știți – patru picioare, Ori seamănă cu târâtoare. De-aceea, iată, fraților, Pradă necurăției lor, Au fost lăsați, de Dumnezeu, Să-și facă poftele, mereu, Iar trupul și l-au necinstit. Căci au schimbat, necontenit, Tot adevărul Domnului, Doar în minciuni, și-n locul lui, Oameni-aceștia au sfârșit Că au ajuns de au slujit – Și-n urmă-apoi s-au închinat – Făpturii care a luat, Atuncea, locul Domnului, Adică-al Făcătorului Care pe toate le-a creat Și care-i binecuvântat Acum, în anii care vin Și-n vecii vecilor! Amin. Din astă pricină, mereu, Au fost lăsați, de Dumnezeu, Să își urmeze fiecare, Scârboasa patimă ce-o are; Pentru că iată că la ei, Schimbat-au ale lor femei, Fireasca întrebuințare Ce o aveau, cu una care E împotriva firii, iar Bărbații lor lăsat-au dar, Deoparte, legea cea firească Pentru-a lor parte femeiască Și s-au aprins, în pofta lor, Pentru că ei, acum, se vor Uni pe alții; la sfârșit, Lucruri scârboase-au făptuit Căci au ajuns să săvârșească, Bărbat cu parte bărbătească, Și-atunci – în ei – ei au primit Răsplata, când s-au rătăcit. Fiindcă nu au căutat, Pe Dumnezeu, de-a-L fi păstrat În conștiința lor, mereu, Au fost lăsați, de Dumnezeu, În voia minții lor stricate, Nelegiuite, blestemate, Și astfel, fost-au săvârșite Lucruri ce nu-s îngăduite. Conduși fiind, de a lor fire, Sunt plini, doar, de nelegiuire, De viclenie și curvie, De răutate, lăcomie; De pizmă, plini s-au dovedit, Și de ucideri, negreșit, De ceartă și de-nșelăciune. Rele porniri pot să adune, Pentru că sunt și șoptitori, Trufași, obraznici, bârfitori; Sunt urâtori de Dumnezeu, Lăudăroși, gata – mereu – Ca rele doar, să născocească Și ca să îi nesocotească Pe-ai lor părinți; și, negreșit, Nepricepuți, s-au dovedit. Nicicând, nu-și țin al lor cuvânt, Lipsiți de dragoste, ei sânt; Milă, la ei, nu căutați, Pentru că sunt ne-nduplecați. Cu toate că ei știu prea bine Că plata ce li se cuvine – Cum hotărât-a Dumnezeu – E moartea, totuși, tot mereu, Astfel de lucruri, săvârșesc. Ba mai mult: buni, ei îi găsesc – Vădindu-se pe al lor plac – Pe toți acei care le fac.”
Romani 1:16-32 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
De fapt, eu nu mă rușinez de evanghelie, căci ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea oricărui [om] care crede, mai întâi a iudeului și [apoi] a grecului. Căci dreptatea lui Dumnezeu este revelată în ea din credință spre credință, după cum este scris: „Cel drept va trăi din credință”. Într-adevăr, mânia lui Dumnezeu se revelează din cer asupra oricărei nelegiuiri și nedreptăți a oamenilor care înăbușă adevărul prin nelegiuire; pentru că ceea ce poate fi cunoscut despre Dumnezeu este vădit în ei, întrucât Dumnezeu li s-a făcut cunoscut. De fapt, [realitatea] sa invizibilă sau puterea sa veșnică și dumnezeirea lui pot fi cunoscute cu mintea de la creația lumii în făpturile lui, așa încât ei nu se pot scuza. Căci, deși l-au cunoscut pe Dumnezeu, ei nu l-au glorificat ca Dumnezeu și nu i-au adus mulțumire, ci au rătăcit în cugetări inutile, iar inima lor nechibzuită s-a întunecat. Pretinzându-se înțelepți, au înnebunit și au înlocuit gloria Dumnezeului nepieritor cu asemănarea chipului omului pieritor, al păsărilor, al patrupedelor și al reptilelor. De aceea i-a lăsat Dumnezeu [pradă] necurăției, în voia poftelor inimii lor, așa încât își necinstesc singuri trupurile. Aceștia au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună: au cinstit și au adus cult creaturii în locul Creatorului, care este binecuvântat în veci. Amin! De aceea i-a lăsat Dumnezeu [pradă] patimilor rușinoase: astfel, femeile lor au schimbat raporturile firești cu cele împotriva naturii. La fel și bărbații, abandonând raportul firesc cu femeia, s-au aprins de patimă unii pentru alții; săvârșind nerușinarea bărbați cu bărbați, și-au primit ei înșiși cuvenita răsplată pentru perversiunile lor. Și, deoarece ei nu au considerat important să ajungă la Dumnezeu prin cunoaștere, Dumnezeu i-a lăsat [pradă] unei minți necugetate, ca să facă cele nepermise. Astfel, s-au umplut de orice nelegiuire, răutate, lăcomie, viciu, plini de invidie, crimă, ceartă, viclenie, înșelătorie; ei sunt bârfitori, defăimători, dușmani ai lui Dumnezeu, jignitori, îngâmfați, lăudăroși, iscusiți la rele, neascultători de părinți, fără de minte, fără cuvânt, fără inimă, fără milă. Aceștia, deși cunosc cele drepte ale lui Dumnezeu – că cei care practică astfel de lucruri sunt vrednici de moarte –, ei nu numai că le săvârșesc, ci îi și aprobă pe cei care le săvârșesc.
Romani 1:16-32 Noua Traducere Românească (NTR)
Căci mie nu mi-e rușine de Evanghelie, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede, întâi a iudeului, apoi a grecului, deoarece în ea este descoperită dreptatea lui Dumnezeu, prin credință spre credință, așa cum este scris: „Însă cel drept prin credință va trăi“. Căci mânia lui Dumnezeu se descoperă din Cer împotriva oricărei lipse de evlavie și împotriva oricărei nedreptăți a oamenilor, care înăbușă adevărul în nedreptate. Fiindcă ce se poate cunoaște despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci Dumnezeu le-a arătat. De la crearea lumii, însușirile Lui nevăzute – puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui – au fost clar arătate, fiind înțelese din ceea ce a fost creat, pentru ca ei să nu aibă nicio scuză. Fiindcă, deși L-au cunoscut pe Dumnezeu, ei nu L-au glorificat ca Dumnezeu, nici nu I-au mulțumit, ci au ajuns lipsiți de discernământ în gândurile lor, iar inima lor fără pricepere s-a întunecat. Pretinzând că sunt înțelepți, au înnebunit și au schimbat gloria Dumnezeului nemuritor într-o imagine făcută după chipul omului muritor, a păsărilor, a patrupedelor și a târâtoarelor. De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă poftelor inimilor lor, ca să trăiască în necurăție, dezonorându-și astfel trupurile între ei. Ei au schimbat adevărul lui Dumnezeu într-o minciună și s-au închinat și au slujit creației în locul Creatorului, Care este binecuvântat în veci. Amin! Din cauza aceasta, Dumnezeu i-a lăsat pradă patimilor rușinoase, căci femeile lor au schimbat întrebuințarea lor firească într-una care este împotriva firii. Tot astfel și bărbații, au părăsit întrebuințarea firească a femeii și s-au aprins în pofta lor unii pentru alții, bărbați cu bărbați comițând lucruri scârboase și primind astfel în ei înșiși răsplata pe care o meritau pentru rătăcirea lor. Și, fiindcă n-au găsit potrivit să-L păstreze pe Dumnezeu în cunoașterea lor, Dumnezeu i-a lăsat pradă minții lor corupte, ca să facă lucruri ce nu se cuvin. Sunt plini de orice fel de nedreptate, de răutate, de lăcomie, de ticăloșie, plini de invidie, de ucidere, de ceartă, de viclenie, sunt dușmănoși, bârfitori, calomniatori, Îl urăsc pe Dumnezeu, sunt obraznici, aroganți, lăudăroși, născocitori de rele, neascultători de părinți, fără pricepere, nu-și țin promisiunile, sunt fără afecțiune, nemiloși. Și, deși cunosc hotărârea dreaptă a lui Dumnezeu, potrivit căreia cei ce fac astfel de lucruri își merită moartea, ei nu numai că le fac, ci îi și aprobă pe cei ce le fac.