Bărbați israeliți, ascultați cuvintele acestea: pe Isus nazarineanul, bărbat confirmat de Dumnezeu înaintea voastră prin lucrările puternice, minunile și semnele pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum voi înșivă știți, pe Omul Acesta, dat pe mâna voastră după planul hotărât și după preștiința lui Dumnezeu, voi L-ați răstignit și L-ați omorât prin mâna celor care nu au Legea! Dumnezeu însă L-a înviat, dezlegându-L de durerile morții, pentru că nu era posibil să fie ținut de ea. Căci David zice despre El:
„Îl văd pe Domnul tot timpul înaintea mea,
fiindcă El este la dreapta mea ca să nu mă clatin!
De aceea mi se bucură inima și mi se înveselește limba!
Mai mult, trupul meu se va odihni plin de speranță,
căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuința Morților
și nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea.
Mi-ai făcut cunoscute căile vieții;
mă vei umple de bucurie cu prezența Ta!“.
Fraților, cât despre patriarhul David, pot să vă spun cu îndrăzneală că el a murit și a fost înmormântat, iar mormântul lui a rămas în mijlocul nostru până în ziua aceasta. Așadar, pentru că era profet și știa că Dumnezeu îi promisese prin jurământ că-l va pune pe tronul lui pe unul dintre urmașii săi, deci, pentru că știa aceasta mai dinainte, el vorbea despre învierea lui Cristos atunci când spunea că nu va fi lăsat în Locuința Morților și că trupul Lui nu va vedea putrezirea.
Dumnezeu L-a înviat pe acest Isus, și noi toți suntem martori. Așadar, fiind înălțat la dreapta lui Dumnezeu și primind de la Tatăl promisiunea Duhului Sfânt, El a turnat ceea ce vedeți și auziți. Căci David nu s-a suit în Ceruri, ci el însuși zice:
„Domnul I-a zis Domnului meu:
«Șezi la dreapta Mea,
până-i voi pune pe dușmanii Tăi
să fie scăunaș pentru picioarele Tale!»“.
Să știe bine deci toată Casa lui Israel că Dumnezeu L-a făcut Domn și Cristos pe acest Isus, pe Care L-ați răstignit voi!
Auzind aceasta, ei au rămas străpunși în inimă și i-au întrebat pe Petru și pe ceilalți apostoli:
‒ Fraților, ce să facem?
Petru le-a răspuns:
‒ Pocăiți-vă și fiecare dintre voi să fie botezat în Numele lui Isus Cristos spre iertarea păcatelor voastre. Și veți primi darul Duhului Sfânt. Căci promisiunea este pentru voi, pentru copiii voștri și pentru toți cei ce sunt departe, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.
Și cu multe alte cuvinte el depunea mărturie și îi îndemna, zicând:
‒ Mântuiți-vă din mijlocul acestei generații corupte!
Astfel, cei ce au acceptat mesajul lui au fost botezați, și în ziua aceea au fost adăugate cam trei mii de suflete la numărul ucenicilor.
Ei stăruiau în învățătura apostolilor, în părtășie, în frângerea pâinii și în rugăciuni. Fiecare suflet era plin de frică, iar prin apostoli se făceau multe minuni și semne. Toți cei ce credeau erau împreună și aveau toate în comun. Ei își vindeau proprietățile și averile, iar banii îi împărțeau între toți, în funcție de cum avea nevoie fiecare. În fiecare zi continuau să se întâlnească în Templu, frângeau pâinea acasă, își împărțeau mâncarea cu bucurie și cu inimi sincere, Îl lăudau pe Dumnezeu și aveau parte de bunăvoința întregului popor. Și Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiți.