Discipline SpiritualeSample

Ziua 9 - Disciplina Închinării
Închinarea presupune mărirea lui Dumnezeu și micșorarea sinelui.
Există două Împărății. Fiecare cu Domnul ei. Și existăm noi, oamenii, ființe închinătoare. Fiecare dintre noi, fie că o facem intenționat sau nu, fie că recunoaștem ori ba, la cineva sau ceva tot ne închinăm. Dacă nu ne închinăm lui Dumnezeu, Domnul Împărăției Luminii, ne vom închina lui Satan, domnul împărăției întunericului.
Dacă pentru toate celelalte discipline spirituale trebuie să veghezi în a le pune în practică, asupra disciplinei închinării trebuie să veghem în direcționarea ei. Închinarea o practicăm. Întrebarea este „Cui i-o acordăm?”.
Dumnezeu ne-a creat pentru gloria Lui. El dorește ca închinarea noastră să îi fie doar Lui oferită. Dacă îți trece cumva prin minte că Dumnezeu e egoist, aș vrea să îți spun că El te iubește atât de mult încât îți vrea binele. Când noi ne închinăm Lui, nouă ne facem un bine. Pe noi ne ajutăm, nu pe El.
Închinarea autentică este reacția (supra)naturală a omului care se întâlnește cu Dumnezeu!
Închinarea e uimire și contemplare!
Motivația închinării trebuie să își aibă rădăcina în ceea ce El este și nu în ceea ce ne oferă.
O relație dezinteresată aduce o închinare autentică. În rest, vorbim de ipocrizie și interes.
Indiferent de situația în care te afli, alege să I te închini Lui! Nu trebuie sa te oprești doar pentru că nu simți să o faci sau pentru că nu îi vezi rezultatele. Taci înaintea Lui, suspină, stai în prezența Lui. Lasă inima ta să strige!
În închinare nu se pune întrebarea dacă eu mă simt bine, ci dacă Dumnezeu este mulțumit.
Dacă tu nu dorești să trăiești o viață de închinare, de ce ai vrea să îți petreci veșnicia închinându-I-te Lui?
Scripture
About this Plan

Ai impresia că bați pasul pe loc? Că ți-ai pierdut pasiunea și ai devenit apatic? Soluția e mai aproape decât crezi! Antidotul pentru acest fel de apatie este practicarea constantă a disciplinelor spirituale. În acest plan vorbim despre 9 discipline spirituale menite să deschidă drumul spre maturitatea spirituală. Ne dorim ca aceste învățături de bază să fie o încurajare și o binecuvântare pentru tine!
More
Related Plans

Learn to Discern

Outlive: A Walk With Moses (Psalm 90)

Finding Freedom: With Confidence

Titus: Godliness in a Rebellious Culture | Video Devotional

Lessons From the Book of Ruth

Glory: Team

Journeying to Easter - Part 1

The Words We Use Matter!

Real Life Encouragements
