Discipline SpiritualeSample
![Discipline Spirituale](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fimageproxy.youversionapi.com%2Fhttps%3A%2F%2Fs3.amazonaws.com%2Fyvplans%2F18375%2F1280x720.jpg&w=3840&q=75)
Ziua 4 – Disciplina Postului
Postul corect practicat este hrană pentru suflet.
Când postim ne retragem din nebunia și graba lumii și facem liniște în interiorul nostru deschizându-ne inima și mintea pentru Dumnezeu.
Scopul postului nu este să obținem de la Dumnezeu ceea ce vrem! Dumnezeu nu e un tonomat în care introduci o fisă și ai rezolvat problema. Nu este nici un duh binevoitor într-o lampă magică pe care îl pui la treabă printr-o zi, două de post!
Scopul postului este glorificarea lui Dumnezeu. Sănătatea fizică, puterea, pasiunea, discernământul spiritual, profunzimea în rugăciune – care fac parte din lista lungă a beneficiilor pe care le au cei care postesc - nu trebuie să îi ia locul lui Dumnezeu!
Dacă vrei ca glasul tău să fie auzit în ziua postului, atunci trebuie neapărat ca postul tău să fie practicat după standardul cerut de Dumnezeu, nu mânat de voia pornirilor tale sau conform tradițiilor religioase care pot fi contrare Scripturii.
Postul presupune mult mai mult decât abstinența de la mâncare. În ziua postului tău asigură-te că păcatul nu formează un zid între tine și Dumnezeu, ci caută să stai mai mult în prezența lui Dumnezeu, caută să citești Scriptura, caută să asculți ce vrea El să îți vorbească. Roagă-te, iartă, iubește, împarte-ți pâinea cu cel flămând, adu în casa ta pe cel fără adăpost, acoperă-l pe cel care nu are haine și fii gata să ajuți pe cel care are nevoie de ajutor!
Postul corect practicat, îmbinat cu rugăciune, va permite lui Dumnezeu să lucreze în tine schimbarea pe care o cauți de multă vreme. Tu îl vei chema, iar El va zice „Iată-Mă!”.
Scripture
About this Plan
![Discipline Spirituale](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fimageproxy.youversionapi.com%2Fhttps%3A%2F%2Fs3.amazonaws.com%2Fyvplans%2F18375%2F1280x720.jpg&w=3840&q=75)
Ai impresia că bați pasul pe loc? Că ți-ai pierdut pasiunea și ai devenit apatic? Soluția e mai aproape decât crezi! Antidotul pentru acest fel de apatie este practicarea constantă a disciplinelor spirituale. În acest plan vorbim despre 9 discipline spirituale menite să deschidă drumul spre maturitatea spirituală. Ne dorim ca aceste învățături de bază să fie o încurajare și o binecuvântare pentru tine!
More
Related Plans
![Growth 360 Blueprint for Moms: Reflect, Refocus, and Activate Your Life for God’s Purpose](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fimageproxy.youversionapi.com%2Fhttps%3A%2F%2Fs3.amazonaws.com%2Fyvplans%2F54711%2F320x180.jpg&w=640&q=75)
Growth 360 Blueprint for Moms: Reflect, Refocus, and Activate Your Life for God’s Purpose
30 Minute Daily Reading Plan
![Fear Not: God's Promise of Victory for Women Leaders](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fimageproxy.youversionapi.com%2Fhttps%3A%2F%2Fs3.amazonaws.com%2Fyvplans%2F55254%2F320x180.jpg&w=640&q=75)
Fear Not: God's Promise of Victory for Women Leaders
![TheLionWithin.Us: The Triple Crown of Spiritual Growth](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fimageproxy.youversionapi.com%2Fhttps%3A%2F%2Fs3.amazonaws.com%2Fyvplans%2F54628%2F320x180.jpg&w=640&q=75)
TheLionWithin.Us: The Triple Crown of Spiritual Growth
![Finding Wisdom in Proverbs](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fimageproxy.youversionapi.com%2Fhttps%3A%2F%2Fs3.amazonaws.com%2Fyvplans%2F55462%2F320x180.jpg&w=640&q=75)
Finding Wisdom in Proverbs
![Daily Bible Reading— February 2025, God’s Strengthening Word: Sharing God's Love](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fimageproxy.youversionapi.com%2Fhttps%3A%2F%2Fs3.amazonaws.com%2Fyvplans%2F55144%2F320x180.jpg&w=640&q=75)
Daily Bible Reading— February 2025, God’s Strengthening Word: Sharing God's Love
![IHCC Daily Bible Reading Plan - June](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fimageproxy.youversionapi.com%2Fhttps%3A%2F%2Fs3.amazonaws.com%2Fyvplans%2F55463%2F320x180.jpg&w=640&q=75)
IHCC Daily Bible Reading Plan - June
![Cast Your Care](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fimageproxy.youversionapi.com%2Fhttps%3A%2F%2Fs3.amazonaws.com%2Fyvplans%2F55459%2F320x180.jpg&w=640&q=75)
Cast Your Care
![For the Least of These](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fimageproxy.youversionapi.com%2Fhttps%3A%2F%2Fs3.amazonaws.com%2Fyvplans%2F54952%2F320x180.jpg&w=640&q=75)
For the Least of These
![The Complete Devotional With Josh Norman](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fimageproxy.youversionapi.com%2Fhttps%3A%2F%2Fs3.amazonaws.com%2Fyvplans%2F54735%2F320x180.jpg&w=640&q=75)