Discipline SpiritualeSample
Ziua 8 – Disciplina Mărturisirii
Mărturisirea presupune nu doar recunoașterea păcatului, ci și regret și renunțare.
Dacă aș afirma că nu am păcătuit, aș fi ca acel copil murdar de ciocolată pe la gură, care se jură că nu s-a atins de borcanul cu nutella.
Nemărturisirea păcatului este sursa întunericului din viața mea. Neliniștea, îngrijorarea, frica sau stările depresive dovedesc acest lucru.
La orele de fizică am învățat că întunericul nu este nimic altceva decât absența luminii.
Cum scot întunericul afară? Cu siguranță nu îl voi scoate cu găleata pe geam. Întunericul se va risipi în momentul în care aprind lumina!
La fel e și cu păcatul. Adu-l la lumină și puterea lui va păli. Cât timp rămâne în întuneric, în ascuns, va înflori, dar în momentul în care îl aduci la lumină el va deveni neputincios.
Cum îl aduc la lumină?
Prin mărturisire! Pe cât de simplu, pe atât de greu!
Mărturisește-ți păcatul! Nu crede minciuna care spune că îl poți duce singur. Nu poți! Și nici nu e nevoie să îl mai duci, pentru că păcatul tău a fost purtat de Isus și țintuit pe cruce.
Dumnezeu nu e luat prin surprindere când tu ai păcătuit și nici nu te iubește mai puțin.
El abia așteaptă să ne mărturisim păcatul și să ne ofere iertarea cu mâna largă, pentru că ne iubește și nu vrea ca noi să trăim sub povara păcatului.
Din moment ce ți-ai mărturisit păcatul, crede că este iertat. Crede că ești iertat! Ridică-te și continuă-ți alergarea. Nu te lamenta la nesfârșit. Nu faci nimănui un bine prin asta. Nici ție, nici celorlalți, nici Împărăției lui Dumnezeu!
Trăiește în Lumină!
Scripture
About this Plan
Ai impresia că bați pasul pe loc? Că ți-ai pierdut pasiunea și ai devenit apatic? Soluția e mai aproape decât crezi! Antidotul pentru acest fel de apatie este practicarea constantă a disciplinelor spirituale. În acest plan vorbim despre 9 discipline spirituale menite să deschidă drumul spre maturitatea spirituală. Ne dorim ca aceste învățături de bază să fie o încurajare și o binecuvântare pentru tine!
More