Kisary famantarana ny YouVersion
Kisary fikarohana

Matei 4

4
Ispitirea lui Iisus
1Iisus a fost dus de Duhul în pustie ca să fie ispitit de Diavol. 2După ce a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, I s-a făcut foame. 3Ispititorul s-a apropiat şi I-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte ca aceste pietre să se prefacă în pâine!” 4El însă, i-a răspuns: „Stă scris:
Omul nu va trăi doar cu pâine,
ci cu orice cuvânt care iese
din gura lui Dumnezeu.
5Atunci Diavolul L-a dus în Cetatea sfântă, pe acoperişul Templului 6şi I-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te, pentru că stă scris:
Va porunci îngerilor Săi
să te poarte pe braţe
ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră.
7Iisus i-a răspuns: „De asemenea stă scris: Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău!” 8Diavolul L-a dus din nou pe un munte înalt. I-a arătat toate împărăţiile lumii în toată splendoarea lor 9şi I-a zis: „Toate acestea Ţi le voi da, dacă Te vei pleca înaintea mea şi mi Te vei închina.” 10Atunci Iisus i-a zis: „Mergi înapoia mea, Satano! Pentru că stă scris:
Domnului Dumnezeului tău să I te închini
şi numai Lui să-I slujeşti!
11Atunci Diavolul L-a lăsat, iar îngerii s-au apropiat şi-I slujeau.
Iisus la Capernaum
12Când a auzit că Ioan a fost prins, Iisus a plecat în Galileea. 13A părăsit Nazaretul şi s-a dus să locuiască în Capernaum, care este aşezat pe ţărmul mării, în regiunea Zabulon şi Neftali. 14Aşa s-a împlinit ceea ce spusese Isaia, profetul:
15 Ţara lui Zabulon şi ţara lui Neftali,
drumul care duce la mare,
dincolo de Iordan,
Galileea neamurilor!
16 Poporul care locuia în întuneric
va vedea o mare lumină.
Celor ce locuiau în ţara umbrei morţii
le-a răsărit lumina.
17De atunci încolo Iisus a început să predice astfel: „Pocăiţi-vă, pentru că Împărăţia cerurilor s-a apropiat.”
Primii ucenici
18Pe când mergea de-a lungul mării Galileii a văzut doi fraţi, pe Simon, numit şi Petru, şi pe Andrei, fratele său. Ei erau pescari şi tocmai aruncau mrejele în mare. 19Iisus le-a zis: „Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni.” 20Îndată aceştia şi-au aruncat năvoadele şi L-au urmat. 21Iisus a mers mai departe şi a văzut încă doi fraţi, pe Iacov, fiul lui Zebedeu, şi pe Ioan, fratele său. Ei erau în barcă împreună cu tatăl lor şi pregăteau năvoadele. El i-a chemat 22şi imediat au lăsat barca şi pe tatăl lor şi L-au urmat.
Iisus învaţă şi vindecă
23Iisus străbătea toată Galileea învăţând în sinagogile lor, predicând evanghelia Împărăţiei şi vindecând orice boală şi orice suferinţă a poporului. 24Faima lui a ajuns până în Siria şi îi aduceau la El pe toţi cei care aveau diferite boli, pe cei suferinzi, pe demonizaţi, lunatici şi paralitici, iar El îi vindeca. 25Mulţimile îl urmau, venind din Galileea şi din Decapolis, din Ierusalim şi din Iudeea şi din cealaltă parte a Iordanului.

Voafantina amin'izao fotoana izao:

Matei 4: BINT09

Asongadina

Hizara

Dika mitovy

None

Tianao hovoatahiry amin'ireo fitaovana ampiasainao rehetra ve ireo nasongadina? Hisoratra na Hiditra