Geneza 14
14
Avram biruie pe împărați
1Când Amrafel împărățea
În Șinear, Arioc ședea
În țara Elasarului;
Pe vremea împăratului
Chedorlaomer, cari domnea
Peste Elam, când stăpânea
Tideal șezând ca împărat
Peste Goiimu’ încoronat,
2Război s-a întâmplat să fie,
În care – după cum se știe –
Pe lângă cei ce-s arătați,
Au mai luptat mulți împărați.
Iată-i dar, și pe ceilalți care
Au fost la astă luptă mare:
Bera-al Sodomei împărat,
Birșa-n Gomora-nscăunat,
Șineab ce-n Adma stăpânea,
Șemeber cel care domnea
În Țeboim, și-un împărat
Ce în Țoar e-ncoronat.
3Deci ultimii dintre-mpărați,
Cu toții au fost adunați
În Sidim – sau Marea Sărată –
Voind să fie răzbunată
4Vremea de doisprezece ani –
S-au răsculat la treișpe ani –
Cât Chedorlaomer a stat
Stăpân și, greu, i-a apăsat.
5Dar în anul al paișpelea,
Chedorlaomer mai avea
Mulți împărați. El a pornit
Și, pe Refaimi, el i-a zdrobit
La Așterot-Carnaim; la Ham,
Și-apoi la Șave-Chiriataim,
El îi înfrânse pe Zuzimi
Și întreg neamul de Emimi.
6La rând, Horiții au venit;
Chedorlaomer i-a lovit
Între Seir și-ntre Paran.
Apoi, precum avea în plan,
7El s-a întors și a venit
La En-Mișpat și i-a zdrobit
Pe-Amaleciți și Amoriți,
Din Hațațon-Tamar ieșiți.
8Atuncea, primii împărați,
Ieșit-au toți, încoronați,
Șezând în fruntea oștilor.
Aflatu-s-au în rândul lor
Cel care-n Adma e-mpărat,
Cel ce-n Sodoma-i așezat,
Cel ce-n Gomora stăpânea,
Cel care-n Țeboim ședea,
Și cel care-n Țoar a stat.
Oștirile le-au așezat
În valea din Sidim și-apoi,
S-au pregătit pentru război,
9Cu împăratul Amrafel,
Cu Tideal, Chedorlaomer
Și-asemenea, și Arioc.
Cinci împărați, în acel loc,
Erau cu oastea adunați,
Să-nfrunte alți patru-mpărați.
10Valea Sidim era-mpânzită
Cu gropi de smoală clocotită;
Iar împăratul Sodomei,
Fugind, cu cel al Gomorei,
Capcanele nu le-au văzut
Și-astfel, în ele, au căzut.
Toți ceilalți împărați de frunte,
Au vrut să scape înspre munte.
11Biruitori-au jefuit
Tot ce-n Sodoma au găsit.
Apoi, Gomora a urmat,
Și-n fine, iată, au plecat.
12Cu ei, l-au dus – atunci – pe Lot,
Cu tot avutul lui cu tot,
Cu slugile ce le avea,
Căci în Sodoma locuia.
13Un om, din cei care scăpară
Din luptele ce se purtară,
În mare grabă, a plecat
Și pe Avram l-a înștiințat
De ceea ce s-a petrecut,
Mărturisind tot ce-a văzut.
Avram fusese așezat
În locul care s-a chemat
„Stejarii lui Mamre” – cel care
Fusese Amorit și-l are
Pe Eșcol și Aner, drept frați –
De-Avram, cu toți fiind legați
Prin înțelegeri multe – toate,
De pace și vecinătate.
14Avram, când vestea, a aflat,
Pe dată, oameni a-narmat,
Din rândul cetei de argați
Care la el erau aflați
Și-n casa lui au fost născuți,
Fiind cei mai viteji avuți.
S-au înarmat, gata să plece,
Fiind treisute optsprezece;
Pe împărați i-au urmărit
Până la Dan; s-au împărțit
15În cete și au atacat
Când înserarea s-a lăsat.
Pe împărați, i-au biruit
Și pân’ la Hoba i-au gonit,
Cetate ce se-aflase lângă
Damasc, fiind pe partea stângă.
16Ei l-au eliberat pe Lot,
Cu bogății, femei, cu tot
Norodul care-a fost luat,
Când împărații s-au luptat.
Melhisedec binecuvântează pe Avram
17Chedorlaomer, cu fârtații –
Adica cu toți împărații –
Au fost învinși. Victorios,
Avram, când, înapoi s-a-ntors,
În valea împăratului –
Sau „Șave” – înaintea lui,
Venit-a, ca să țină sfat,
Chiar al Sodomei împărat.
18A mai ieșit, spre ai ura,
Melhisedec – care era
Peste Salem încoronat
Și preot Celui Prea Înalt.
El, vin și pâine, a adus
19Și lui Avram, astfel i-a spus:
„Să fie binecuvântat
Avram, de Domnul, ne-ncetat,
De Prea Înaltul Dumnezeu,
De Cel care e viu mereu,
De Ziditorul cerului
Precum și al pământului!
20Și binecuvântat să fie
Cel Prea Înalt, în veșnicie,
Pentru că El te-a ajutat
Și pe vrăjmașii tăi i-a dat,
Azi, în puterea mâinii tale,
După plăcerea voii Sale!”
Avram ascultă cu sfială
Și-apoi, îi dete zeciuială.
21Acela care împărat
Era-n Sodoma așezat,
Către Avram, a glăsuit:
„Avrame, iată, m-am gândit
Ca oamenii să mi-i lași mie;
Tu ia întreaga bogăție.”
22Avram privi la împărat
Și-apoi, astfel a cuvântat:
„Ridic mâna spre Dumnezeu
Cel Prea Înalt, spre Domnul meu,
Spre Ziditorul cerului
Precum și al pământului,
23Și jur: nu îți va fi luat
Nimic, ci îți va fi lăsat
Totul! Căci eu nu voi avea,
Un fir de ață, o curea
De-ncalțăminte, de la tine,
Să nu poți spune, despre mine
„Pe-Avram, eu l-am îmbogățit”.
Nimica nu mi-a trebuit,
24Afară doar, de ce-au mâncat
Flăcăii – cei ce m-au urmat.
Aner, Eșcol, Mamre – de vor –
Dă-le să-și ieie partea lor!”
Currently Selected:
Geneza 14: BIV2014
Označeno
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca