Logotip YouVersion
Search Icon

Geneza 13

13
Întoarcerea lui Avram în Canaan. Despărțirea de Lot
1Astfel, Avram s-a-napoiat
La miazăzi și-apoi a stat
În țară, cu avutul tot,
Nevasta sa și vărul Lot.
2Avram era foarte bogat:
Cirezi de vite-a adunat;
Aur și-argint a dobândit,
Fiind avut. El a pornit,
Apoi, din nou, în zori de zi,
3Din țara de la miazăzi,
Și-nspre Betel s-a îndreptat –
Unde-i fusese așezat
Cortul, întâi. Între Betel
Și între Ai, e locu-acel.
4Sosind dar, la altarul lui,
Chemă Numele Domnului.
5Lot, care cu Avram mergea,
Bogat era, de-asemenea.
Avea și el cirezi de boi,
Corturi și turme mari de oi.
6Ținutul deci, nu le-ajungea –
Pe amândoi, nu-i încăpea,
Pentru că avuția lor
Mare-a fost pentru-acel ogor.
Nu se putea – și, pace bună –
Să locuiască împreună,
7Iar cum era de așteptat,
Cearta nu a întârziat.
Au început, de se certau,
Cei care vitele păzeau.
Când cearta dintre păzitori
A izbucnit, locuitori
Erau, atuncea, Canaaniții –
În țară – dar și Feresiții.
8Avram, pe Lot, când l-a chemat,
În acest fel a cuvântat:
„Doresc ca să te rog, pe tine,
Să nu te cerți, și tu, cu mine.
Nici ai tăi păzitorii – nici ei –
Să nu se certe, cu ai mei.
N-aș vrea ca noi să fim certați,
Căci amândoi doar, suntem frați.
9Eu cred că ar fi mult mai bine,
Ca tu să te desparți de mine.
De vrei, ia-o spre stânga ta,
Căci eu, atunci, plec spre dreapta.
Sau de cumva, invers dorești,
Voi face precum tu voiești.
10Lot, ochii, și i-a ridicat
Și împrejur el s-a uitat,
Văzând atunci că e Câmpia
Iordanului, ca și hârtia,
Foarte întinsă și udată
Bine, pe suprafața toată.
Mai înainte să sosească
Domnul, ca să o nimicească –
Fiindcă nu sosise ora –
Între Sodoma și Gomora,
Pân’ la Țoar, era câmpie,
Iar mai frumoasă ca să fie,
Numai Egiptu-a pomenit.
Lot se-arătase mulțumit,
11Și-n a Iordanului câmpie,
El a dorit, locul să-i fie.
Apoi plecă spre răsărit
Și-n acest fel, s-au despărțit.
12Avram rămase cu ai lui,
În Țara Canaanului.
În cetățui, ce s-au aflat
Pe-acea câmpie, Lot a stat
Și corturile le-a întins,
Până Sodoma a atins.
13Cei ce-n Sodoma locuiau,
Plini de păcate se vădeau.
În acel loc, nu s-a găsit
Un om măcar, neprihănit,
Să facă voia Domnului
Și să urmeze calea Lui.
Făgăduința dată lui Avram
14După ce Lot l-a părăsit,
Cu-Avram, Domnul iar a vorbit:
„Ridică-ți ochii! Te rotește
Și-n jurul tău, atent, privește,
În patru zări: la nord, la vest,
La miazăzi și-apoi la est.
15Tot ce zărești în fața ta,
E țara ce-o vei căpăta
În stăpânire, pe vecie,
Tu, cu întreaga-ți seminție.
16Sămânța, am să ți-o sporesc
Și-atât de mult ți-o înmulțesc,
Încât cei care au să vie,
Precum nisipul, au să fie.
De numărată va putea
A fi vreodată pulberea,
Atuncea doar, o să se poată
A-ți fi sămânța numărată.
17Scoală și umblă-n țara ta,
În țara ce-o vei căpăta!”
18Avram, cortul, și-a ridicat,
S-a dus dar, și s-a așezat
La stejarii lui Mamre, care,
Lângă Hebron erau, se pare.
Acolo, el a zidit iar,
Numelui Domnului, altar.

Currently Selected:

Geneza 13: BIV2014

Označeno

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in