Logotip YouVersion
Search Icon

Geneza 6

6
1Când au început oamenii să se înmulțească pe pământ, li s-au născut și fiice. 2Atunci fiii lui Dumnezeu au văzut că fiicele oamenilor erau frumoase; și și-au ales soții dintre ele. 3În acest context, Iahve a zis: „Spiritul Meu nu va rămâne (să se lupte) permanent în om; pentru că el este (afectat de existența în) carne. Totuși, i se vor mai (acor)da o sută douăzeci de ani (de viață).” 4În acele vremuri, trăiau uriași pe pământ. Ei au existat chiar și după acea perioadă în care fiii lui Dumnezeu au avut relații sexuale cu fiicele oamenilor care le-au născut copii. Acești uriași au fost eroii din vremurile străvechi. Ei au fost considerați oameni cu un (semnificativ) renume. 5Iahve a văzut că răutatea omului care trăia pe pământ, era mare. Fiecare gând din mintea acestuia era permanent orientat numai spre (ce este) rău. 6Iahve a regretat că l-a făcut pe om pe pământ; și s-a întristat în inima Lui. 7El a zis: „Voi șterge de pe pământ pe omul pe care l-am creat! Acest lucru se va întâmpla atât cu el, cât și cu animalele mari, cu animalele mici și cu păsările care zboară pe cer. Îmi pare rău că i-am creat!” 8Dar Noe a obținut har din partea lui Iahve. 9Urmează acum prezentarea istoriei lui Noe. Acest Noe a fost un om corect și integru între cei din generația lui. El a umblat cu Dumnezeu. 10Noe a avut trei fii: Sem, Ham și Iafet. 11În fața lui Dumnezeu, pământul era stricat (moral) și plin de violență. 12El a remarcat că această degradare morală a pământului era cauzată de faptul că toate creaturile de pe el își stricaseră comportamentul. 13Dumnezeu i-a zis lui Noe: „Pentru că pământul este plin de violență din cauza creaturilor care trăiesc pe el, am decis să le distrug împreună cu pământul. 14Fă-ți o corabie din lemn de gofer. Să îi construiești niște pereți despărțitori; și să fie acoperită cu smoală pe interior și pe exterior. 15Această corabie să aibă următoarele dimensiuni: lungimea – trei sute de coți, lățimea – cincizeci de coți, iar înălțimea – treizeci de coți. 16Să-i faci un acoperiș care să fie cu un cot mai mare decât dimensiunea ei; și să pui ușa pe una dintre părțile laterale ale acesteia. Corabia să aibă trei nivele: unul în partea de jos, al doilea la mijloc, iar al treilea sus. 17Eu voi aduce pe pământ o mare cantitate de apă, prin care urmează să distrug toate creaturile vii care trăiesc sub cer; și astfel, tot ce este pe pământ, va muri. 18Dar cu tine voi face un legământ. Tu vei intra în corabie cu fiii tăi, cu soția ta și cu soțiile fiilor tăi. 19Să aduci în ea perechi din fiecare fel de vietate, pentru ca astfel să le ții vii împreună cu tine. Fiecare dintre aceste perechi să fie formată dintr-un mascul și o femelă. 20Să vină astfel la tine în corabie, ca să le ții vii. Ele vor fi perechi din fiecare specie de păsări, din fiecare specie de animale sălbatice și din fiecare specie de animale (mai) mici care mișună pe pământ. 21Ia cu tine (provizii) din fiecare fel de mâncare. Astfel vei avea un depozit de alimente care va fi format din hrană pentru tine și din hrană pentru celelalte vietăți.” 22Noe a făcut exact cum i-a poruncit Dumnezeu.

Currently Selected:

Geneza 6: BVA

Označeno

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in