Geneza 5
5
1Urmează prezentarea genealogiei lui Adam. În ziua în care l-a creat pe om, Dumnezeu l-a făcut asemănător Lui. 2A decis cu privire la (ființa numită) om să existe ca bărbat și ca femeie. În ziua în care i-a creat, i-a binecuvântat și le-a dat numele de „om”. 3La vârsta de o sută treizeci de ani, în familia lui Adam s-a născut un fiu asemănător cu el. L-a numit Set. 4După nașterea lui Set, Adam a mai trăit opt sute de ani. În acest timp, în familia lui s-au mai născut fii și fiice. 5Astfel, Adam a trăit în total nouă sute treizeci de ani; apoi a murit. 6La vârsta de o sută cinci ani, în familia lui Set s-a născut Enos. 7După nașterea lui Enos, Set a mai trăit opt sute șapte ani; și (în acest timp) i s-au mai născut fii și fiice. 8Astfel, Set a trăit în total nouă sute doisprezece ani; apoi a murit. 9La vârsta de nouăzeci de ani, în familia lui Enos s-a născut Chenan. 10După nașterea lui Chenan, Enos a mai trăit opt sute cincisprezece ani; și (în acest timp) i s-au mai născut fii și fiice. 11Astfel, Enos a trăit în total nouă sute cinci ani; apoi a murit. 12La vârsta de șaptezeci de ani, în familia lui Chenan s-a născut Mahalalel. 13După nașterea lui Mahalalel, Chenan a mai trăit opt sute patruzeci de ani; și (în acest timp) i s-au mai născut fii și fiice. 14Astfel, Chenan a trăit în total nouă sute zece ani; apoi a murit. 15La vârsta de șaizeci și cinci de ani, în familia lui Mahalalel s-a născut Iared. 16După nașterea lui Iared, Mahalalel a mai trăit opt sute treizeci de ani; și (în acest timp) i s-au mai născut fii și fiice. 17Astfel, Mahalalel a trăit în total opt sute nouăzeci și cinci de ani; apoi a murit. 18La vârsta de o sută șaizeci și doi de ani, în familia lui Iared s-a născut Enoh. 19După nașterea lui Enoh, Iared a mai trăit opt sute de ani; și (în acest timp) i s-au mai născut fii și fiice. 20Astfel, Iared a trăit în total nouă sute șaizeci și doi de ani; apoi a murit. 21La vârsta de șaizeci și cinci de ani, în familia lui Enoh s-a născut Metusala. 22După nașterea lui Metusala, Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani; și (în acest timp) i s-au mai născut fii și fiice. 23Astfel, toate zilele lui Enoh au fost de trei sute șaizeci și cinci de ani. 24Enoh a umblat cu Dumnezeu; apoi nimeni nu l-a mai găsit, pentru că îl luase Dumnezeu (la El). 25La vârsta de o sută optzeci și șapte de ani, în familia lui Metusala s-a născut Lameh. 26După nașterea lui Lameh, Metusala a mai trăit șapte sute optzeci și doi de ani; și (în acest timp) i s-au mai născut fii și fiice. 27Astfel, Metusala a trăit în total nouă sute șaizeci și nouă de ani; apoi a murit. 28La vârsta de o sută optzeci și doi de ani, în familia lui Lameh s-a născut un fiu, 29căruia el i-a pus numele Noe, zicând: „El ne va încuraja în munca dificilă pe care o facem cu mâinile noastre lucrând pământul care a fost blestemat de Iahve!” 30După nașterea lui Noe, Lameh a mai trăit cinci sute nouăzeci și cinci de ani; și (în acest timp) i s-au mai născut fii și fiice. 31Astfel, Lameh a trăit în total șapte sute șaptezeci și șapte de ani; apoi a murit. 32După ce Noe a depășit vârsta de cinci sute de ani, în familia lui s-au născut: Sem, Ham și Iafet.
Currently Selected:
Geneza 5: BVA
Označeno
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2015, 2018 Viorel Silion