Răspunsul lui Dumnezeu la teamă, îngrijorare si anxietateMostră
Înainte către o lume mai bună
Căci necazul nostru ușor, temporar, lucrează în noi greutatea veșnică a slavei cu mult mai măreață. (2 Corinteni 4:17 NTR)
În adâncul nostru este un sentiment că există ceva mai mult în viața asta, lucru care ne motivează. Indiferent de experiențele pe care le-ai trăit, indiferent de cât de minunate au fost acestea, ele au fost doar o frânturâ a ceea ce urmează să fie. Îți este cu adevărat dor de casă pentru un loc în care nu ai mai fost niciodată, iar acel loc este Raiul. Ai fost clădit astfel.
Biblia spune că Dumnezeu a pus veșnicia în inimile noastre (vezi Eclesiastul 3:11). Acest lucru înseamnă pur și simplu că există un sentiment în interiorul nostru că există mai mult în viață. Acesta este ceea ce ne face să mergem înainte.
Este asemănător cu instinctul de orientare pentru întoarcerea acasă pe care îl vedem în regnul animal, ca somonul care își croiește drum în amonte cu atâta hotărâre. O vedem în felul în care rândunelele se întorc în fiecare an la San Juan Capistrano. Este un instinct de orientare care îi conduce.
Avem și noi același lucru, dar este un instinct de orientare către un loc pe care nu l-am văzut încă. Este un dor de casă pentru Rai. Până în acea zi, nu există nimic care să ne satisfacă complet viața. Indiferent de ceea ce ni se întâmplă pe pământ, acesta pălește în comparație cu această mare speranță.
Apostolul Pavel a scris: „Căci necazul nostru ușor, temporar, lucrează în noi greutatea veșnică a slavei cu mult mai măreață. Noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele care nu se văd, deoarece cele care se văd sunt trecătoare, dar cele care nu se văd sunt veșnice.” (2 Corinteni 4:17–18 NTR).
Aceasta este speranța creștinului - speranța unui loc numit Rai. Există o lume mai bună înainte. Există ceva mai mare decât ceea ce trăim acum.
Drepturi de autor © 2017 de Harvest Ministries. Toate drepturile rezervate.
Despre acest plan
Cum putem învinge teama, îngrijorarea și anxietatea? Biblia are ceva de zis în legătură cu asta iar tu poți avea biruință prin aplicarea adevărurilor lui Dumnezeu. Pastorul Greg Laurie a scris 18 devoțiuni zilnice pentru a te ajuta să depășești frica, grijile, și anxietatea. Te invit / Poți de asemenea să le împărtășești cu alții pe care îi cunoști și care doresc să crească în încrederea lor în Iisus Hristos. Harvest Ministries cu Greg Laurie
More