Răspunsul lui Dumnezeu la teamă, îngrijorare si anxietateMostră
Puterea Lui în neputința ta
Dar El mi‑a zis: „Harul Meu îți este de ajuns, căci puterea Mea este făcută desăvârșită în neputință.“ Așadar, mă voi lăuda mult mai bucuros cu neputințele mele, pentru ca puterea lui Cristos să rămână peste mine. (2 Corinteni 12:9 NTR)
Eu nu am avut o copilărie ușoară. Am venit dintr-o casă care a fost spartă de multe, de multe ori. Dar astăzi pot să mă uit înapoi la trecutul meu și, în loc să mă plâng despre el, pot spune: „Am trecut prin asta și acum îi pot mângâia pe alții”. A devenit un instrument de ajutor pe alții.
Nu aș mai vrea să trec prin asta, desigur. Nici nu aș vrea ca altcineva să treacă prin același lucru. Dar sunt recunoscător că Dumnezeu îmi poate lua trecutul și îl poate folosi pentru slava Sa astăzi. Sunt recunoscător că El poate lua această greutate și să o folosească pentru slava Lui. El poate face același lucru pentru tine.
Poate că în acest moment al vieții tale, treci prin momente grele și te întrebi de ce. Dumnezeu Se va folosi de asta. E greu de crezut acum. Dar amintește-ți că aceasta nu va dura pentru totdeauna.
Așa cum spune 1 Petru 1:6–7: „în care voi vă bucurați nespus, măcar că acum, dacă trebuie, sunteți întristați pentru puțin timp prin diferite încercări, pentru ca testarea credinței voastre – cu mult mai valoroasă decât aurul care piere și care totuși este testat prin foc – să aducă laudă, slavă și cinste la descoperirea lui Isus Cristos” (NTR). Încercările nu durează o veșnicie.
Aceasta îmi amintește de un panou afișat la capătul unei piste de aeroport pe care scrie „Continuă să te deplasezi. Dacă te oprești, ești în pericol și reprezinți un pericol pentru cei care zboară.”
Poți să iei aceeași afirmație și să o aplici vieții creștine. Continuă să mergi. Nu renunţa. Nu abandona speranța. Vei trece prin acea vale în viața ta. Va exista un vârf de munte și mai mare dincolo de vale, cu lecții importante pe care le-ai învățat, pe măsură ce Dumnezeu și-a demonstrat puterea în neputința ta.
Drepturi de autor © 2017 de Harvest Ministries. Toate drepturile rezervate.
Scriptura
Despre acest plan
Cum putem învinge teama, îngrijorarea și anxietatea? Biblia are ceva de zis în legătură cu asta iar tu poți avea biruință prin aplicarea adevărurilor lui Dumnezeu. Pastorul Greg Laurie a scris 18 devoțiuni zilnice pentru a te ajuta să depășești frica, grijile, și anxietatea. Te invit / Poți de asemenea să le împărtășești cu alții pe care îi cunoști și care doresc să crească în încrederea lor în Iisus Hristos. Harvest Ministries cu Greg Laurie
More