7 lucruri pe care Biblia le spune despre rolul de părinteMostră
Să fii părinte este pus și simplu greu. Este ușor să ne reamintim cu drag modul în care copiii noștri au crescut, cum erau micuți și cât de drăgălași erau, însă este mai dificil să îți amintești ce binecuvântare au fost într-o anumită seară de marți, când ei țipau într-un colț al casei, ori atunci când schimbând scutece părea că am făcut-o de 100 de ori în ziua respectivă!
Însă în mijlocul fazelor de stres ca părinte 1 Tesaloniceni 5:16-18 ne poate ajuta să vedem clar și să avem o perspectivă nouă asupra acestor perioade.
Bucurați-vă întotdeauna
Nu dispera în aceste momente grele. Amintește-ți că a fi părinte este o chemare nobilă, ce merită tot efortul, un privilegiu dat nouă de Dumnezeu și a cărei roade le vom vedea într-o zi, deși astăzi nu pare a fi așa. Acceptă faptul că Dumnezeu ți-a dat această onoare.
Rugați-vă neîncetat.
Copiii noștri nu au nevoie de nimic altceva mai mult, decât de prezența lui Cristos în viețile lor. De aceea cel mai important lucru pe care îl putem face ca părinți este să îi scăldăm în rugăciune. 1 Tesaloniceni 5:17 ne spune să perseverăm în rugăciune pe tot parcursul zilei, chiar și atunci când simțim că totul se învârte în jurul nostru.
Fiți mulțumitori
Să fim mulțumitori pentru copiii noștri este uneori ușor, dar alte ori este greu. Însă în acele zile grele, amintește-ți că nu ești singur. Când simți că nu mai poți, atunci este cel mai bun moment să vii în rugăciune înaintea lui Dumnezeu. Cere-I să îți reînnoiască bucuria și mulțumește-I pentru copiii tăi. El poate și își va da puterea, bucuria și mulțumirea de care ai nevoie. Și atunci când ne încredem în Dumnezeu în zilele grele ca și părinți, nu putem decât să-I fim mulțumitori pentru copiii noștri!
Casey Case
YouVersion Support Leader
Scriptura
Despre acest plan
Să crești copii este greu, chiar și în cele mai bune circumstanțe. În acest devoțional, timp de 7 zile, părinți reali — care sunt și membri în echipa YouVersion — împărtășesc cum aplică principiile din Cuvântul Lui Dumnezeu acestui aspect important din viața lor. Devoționalul fiecărei zile include un Verset Ilustrat pe care îl poți folosi pentru a partaja propria experiență.
More