YouVersion
Pictograma căutare

7 lucruri pe care Biblia le spune despre rolul de părinteMostră

7 Things The Bible Says About Parenting

Ziua 1 din 7

Am atârnat acest verset în camera fiului nostru înainte de a-l aduce acasă de la maternitate și îl vedem ori de câte ori intrăm în cameră. Este un minunat semn de aducere aminte a chemării și responsabilității pe care Dumnezeu a pus-o în noi ca și părinți ai acestui copil.

Ca părinți, avem în primul rând responsabilitatea de a pune fundamentul credinței pentru copiii noștri. Fie că ne place sau nu, noi pictăm o imagine a credinței pentru copiii noștri în fiecare zi. Fiecare cuvânt, fiecare acțiune și fiecare reacție este o urmă lăsată de pensula noastră. Să pictezi o imagine ideală poate fi partea înfricoșătoare a vieții în trăirea de zi cu zi ca părinte. Fie că ești în perioada nopților nedormite alături de bebelușul tău, supraviețuind provocării folosirii oliței, făcând temele pentru acasă sau activitățile școlare sau cedând cheile mașinii, slujba de părinte este dificilă. Trebuie să ne amintim că Dumnezeu nu se așteaptă să facem aceasta pe cont propriu; El iubește copiii noștri mai mult decât i-am putea iubi noi vreodată!

Iată două căi simple pentru a-i îndrepta pe copiii noștri spre Domnul.

1. Roagă-te cu și pentru copiii tăi. În fiecare zi.Pentru a forma o fundație de credință pentru copiii noștri, rugăciunea consecventă este esențială. Roagă-te împreună cu copiii tăi și pentru ei. În fiecare zi. Nu înceta să te rogi pentru copiii tăi. Nu permite circumstanțelor zilnice să umbrească puterea lui Dumnezeu. Chiar dacă copilul tău fuge momentan de Dumnezeu, El este întotdeauna la o rugăciune distanță de ei. Rugăciunea poate schimba totul.

2.Nu o face singur. Se spune că pentru a crește un copil este nevoie de un întreg sat. Ai nevoie de oameni în viața ta pentru a îndrepta copii tăi în direcția corectă. Mergeți la biserică împreună ca familie. Slujiți ca o familie în biserică. Alăturați-vă unui grup mic de oameni pe care vă puteți baza în perioadele dificile ca părinți. Avem nevoie să fim parte dintr-o comunitate și este important pentru tine și copiii tăi să aveți relații puternice bazate pe credință.

Niciodată nu este prea târziu să începi să investești în credința copiilor voștri. Și niciodată nu este prea devreme pentru a începe. Trasează traiectoria credinței pentru copiii tăi și îndreaptă-i spre Dumnezeu acum.

Todd Dobberstein
YouVersion Product Manager

Ziua 2

Despre acest plan

7 Things The Bible Says About Parenting

Să crești copii este greu, chiar și în cele mai bune circumstanțe. În acest devoțional, timp de 7 zile, părinți reali — care sunt și membri în echipa YouVersion — împărtășesc cum aplică principiile din Cuvântul Lui Dumnezeu acestui aspect important din viața lor. Devoționalul fiecărei zile include un Verset Ilustrat pe care îl poți folosi pentru a partaja propria experiență.

More

Mulțumim LifeChurch.tv pentru furnizarea acestui plan de citire. Pentru mai multe informații, vizitează http://www.bible.com/reading-plans