Pâinea noastră zilnică - ediție de 15 zileMostră

Ne închinăm

Vechii greci și romani au respins îngenuncherea ca parte a închinării lor. Ei spuneau că îngenuncherea este nedemnă pentru un om liber, nepotrivită culturii Greciei și potrivită doar pentru barbari. Savanții Plutarh și Teofrast au considerat îngenuncherea ca o expresie a superstiției. Aristotel a numit-o formă barbară de comportament. Această credință, totuși, nu a fost niciodată deținută de poporul lui Dumnezeu.

În Psalmul 95:6, psalmistul arată că îngenuncherea exprima o adâncă reverență față de Dumnezeu. În acest singur verset el a folosit trei cuvinte ebraice diferite pentru a exprima cum ar trebui să fie atitudinea și poziția închinătorului.

Mai întâi, el a folosit cuvântul închinare, care înseamnă a cădea prosternat ca un semn de onoare pentru Domnul, cu un sens asociat de supunere față de El. Al doilea cuvânt pe care l-a folosit a fost plecăciune. Aceasta înseamnă să te apleci până pe genunchi, oferindu-i respect și închinare Domnului. Psalmistul a folosit apoi cuvântul îngenunchează, care înseamnă a fi în genunchi lăudând pe Dumnezeu.

Potrivit psalmistului, a îngenunchea în prezența lui Dumnezeu este mai degrabă un semn de reverență decât o formă barbară de comportament. Important, însă, nu este doar poziția noastră fizică, ci o postură umilă a inimii. — Marvin Williams

Dumnezeu atotputernic, fără egal, glorios,
Locuind în eternitate,
Mă închin înaintea Ta și Te laud,
Cu uimire că poți trăi în mine. — Sper

Atitudinea noastră în închinare este mult mai importantă decât poziția în care ne închinăm.