Depășește gândurile de sinucidere și auto-vătămareMostră
Aparții comunității
Cine te ridică, te încurajează și te provoacă să-L cauți pe Dumnezeu în fiecare zi? Cine cunoaște provocările prin care treci și este dispus să te asculte atunci când ai nevoie, fie zi ori noapte?
Dumnezeu nu te-a creat să trăiești în singurătate. El te-a creat ca să fii înconjurat de ucenici ai lui Hristos care să te zidească, să se roage pentru tine și să te poarte atunci când nu mai poți înainta. Dacă nu ai astfel de relații în viață, să știi că pierzi foarte mult!
Biblia spune că acolo unde doi sau trei se întâlnesc în numele lui Isus, Dumnezeu este cu ei. Doi oameni e mai bine decât unul, zice cartea Eclesiastul, deoarece dacă unul cade, celălalt îl ridică. Așa cum funia împletită în trei nu se rupe ușor, un grup de credincioși, unde oamenii se sprijină reciproc, este puternic și unit.
Dacă citești aceste rânduri și îți dai seama că nu ai o astfel de comunitate, vrem să știi că suntem aici pentru tine! Participă împreună cu noi la un program online la Biserica Online sau trimite echipei noastre o cerere de rugăciune aici. Vrem să te ajutăm să continui să mergi pe acest drum al restaurării și vindecării. Poți să faci parte din comunitatea noastră!
Roagă-te acum înaintea lui Dumnezeu și spune-I: Doamne, Îți mulțumesc pentru că m-ai creat ca să fac parte dintr-o comunitate de oameni care mă iubesc și mă încurajează. Știu că nu pot trăi de unul singur și Te rog să-mi dai curaj să cer oamenilor ajutor și călăuzire. Cred că Tu vei aduce oamenii potriviți în viața mea, care să mă ajute în fiecare zi să mă apropii de Tine. În numele lui Isus mă rog. Amin.
Acționează acum
Vorbește cu cineva care te va asculta non-stop: sună la 1-800-273-8255 sau trimite un SMS la 741741 (doar în SUA)
Pentru mai multe resurse de prevenire a sinuciderii, vizitează life.church/findhope
Hai cu noi la Biserica Online și fă clic pe Rugăciune în direct ca să vorbești și să te rogi unu-la-unu cu o persoană căreia îi pasă de tine, sau cere sprijin în rugăciune de la Life.Church aici.
Pentru oamenii din afara Statelor Unite, veți găsi resurse în zona voastră aici.
Despre acest plan
Dacă nu mai ai nicio speranță, ori poate ți-ai făcut rău singur sau ai avut gânduri de sinucidere, să știi că există un Dumnezeu care te iubește, are un scop pentru tine și este acum cu tine. Acest plan biblic pe șase zile, creat de Life.Church, te va ajuta să înțelegi cine spune Dumnezeu că ești și te va întări în călătoria spre vindecare. ***Dacă te afli într-o situație de urgență, te rog să ceri ajutor. În devoționalul zilnic sunt incluse resursele de care ai nevoie.
More