Depășește gândurile de sinucidere și auto-vătămareMostră
Viața ta are un scop
Te îngrijorezi foarte mult cu privire la viitor? Petreci mult timp gândindu-te dacă lucrurile se vor îmbunătăți vreodată sau dacă viața va fi mereu grea?
Chiar dacă viața este gri sau simți că ești cel mai mare ratat, totuși Dumnezeu are un scop minunat pentru viața ta.
Biblia spune că Dumnezeu nu ne-a creat ca să fim victime ori să suferim, ci să umblăm în fapte bune și să avem succes. Acest lucru nu înseamnă că viața va fi ușoară sau că lucrurile vor merge mereu așa cum vrem noi; înseamnă că și în momentele grele, Dumnezeu are un plan măreț și face ca toate lucrurile să lucreze spre binele tău.
Poate te gândești, „Dar cum poate El să transforme suferința mea în ceva bun?” Poate că într-o zi vei putea să ajuți pe cineva care trece prin situația prin care treci tu acum. Poate Dumnezeu vrea să te încrezi pe deplin în El în aceste vremuri, așa cum nu te-ai mai încrezut niciodată înainte. Oricare ar fi motivele Lui, fii liniștit că planurile lui Dumnezeu sunt întotdeauna mai mărețe decât planurile tale, iar dacă Îl lași să lucreze, El va folosi talentele, pasiunile și poverile tale pentru a schimba lumea. Ai de îndeplinit un scop măreț!
Roagă-te acum înaintea lui Dumnezeu și spune-I: Doamne, mulțumesc pentru că m-ai creat cu un scop divin. De la bun început tu ai știut care va fi chemarea mea și Îți mulțumesc pentru că și zilele cele mai grele fac parte din planul Tău pentru mine. Ajută-mă să nu uit promisiunile Tale din Biblie: Tu mă vei ajuta să trec prin acest sezon al vieții și mă vei duce spre ceva măreț, iar viitorul meu este plin de speranță. Doamne, viața mea e în Mâna Ta, folosește-o pentru a realiza ceva uimitor pentru Tine. În numele lui Isus mă rog. Amin.
Acționează acum
Vorbește cu cineva care te va asculta non-stop: sună la 1-800-273-8255 sau trimite un SMS la 741741 (doar în SUA)
Pentru mai multe resurse de prevenire a sinuciderii, vizitează life.church/findhope
Hai cu noi la Biserica Online și fă clic pe Rugăciune în direct ca să vorbești și să te rogi unu-la-unu cu o persoană căreia îi pasă de tine, sau cere sprijin în rugăciune de la Life.Church aici.
Pentru oamenii din afara Statelor Unite, veți găsi resurse în zona voastră aici.
Scriptura
Despre acest plan
Dacă nu mai ai nicio speranță, ori poate ți-ai făcut rău singur sau ai avut gânduri de sinucidere, să știi că există un Dumnezeu care te iubește, are un scop pentru tine și este acum cu tine. Acest plan biblic pe șase zile, creat de Life.Church, te va ajuta să înțelegi cine spune Dumnezeu că ești și te va întări în călătoria spre vindecare. ***Dacă te afli într-o situație de urgență, te rog să ceri ajutor. În devoționalul zilnic sunt incluse resursele de care ai nevoie.
More