Prioritățile ÎmpărățieiMostră

VESTIREA EVANGHELIEI ESTE PRIORITARĂ MINUNILOR
IDEI DE BAZĂ
• Isus mergea în sinagogile din Galileea pentru a propovădui oamenilor vestea bună a Împărăției lui Dumnezeu.
• Deși oamenii erau impresionați de învățătura Lui, cei mai mulți veneau pentru a primi vindecarea trupească.
• Eliberarea oamenilor de duhurile rele și vindecarea este o mărturie a puterii lui Dumnezeu și o confirmare a propovăduirii Împărăției.
• Într-un context de credință și inimă sinceră, vindecările sunt foarte accesibile.
• Isus clarifică faptul că misiunea Lui prioritară este să predice Evanghelia pentru ca oamenii să fie mântuiți și să intre în Împărăția Cerurilor.
Faptul că oamenii veneau la El și primeau învățăturile Sale cu privire la Împărăție Îi aduce o mare bucurie lui Isus. Vestirea Împărăției lui Dumnezeu era prioritatea Lui, iar scoaterea dracilor și vindecarea erau efectele credinței oamenilor și o dovadă a manifestării puterii lui Dumnezeu. Demonii de care oamenii erau eliberați recunoșteau că Isus este Fiul lui Dumnezeu și respectau autoritatea Sa peste lumea spirituală, dar Isus nu acceptă reclama făcută de duhurile rele. Acolo unde oamenii credeau că Isus este Fiul lui Dumnezeu și primeau cu entuziasm vestea bună a Împărăției, minunile întotdeauna erau mai multe decât acolo unde oamenii Îl tratau cu scepticism. Din păcate, conducătorii religioși contribuiau foarte mult la estomparea credinței și potolirea entuziasmului oamenilor față de Isus și de învățătura Lui. În acest context al minunilor, Isus clarifică din nou că prioritatea Lui este propovăduirea Împărăției lui Dumnezeu. Este important ca și noi astăzi să înțelegem că prioritatea în viața noastră trebuie să fie împăcarea noastră cu Dumnezeu și trăirea Cuvântului biblic. Făcând o prioritate din rezolvarea problemei spirituală a vieții tale, este posibil să ai parte și de vindecarea și rezolvarea problemelor vieții pământești.
Intrând în voia lui Dumnezeu din punct de vedere spiritual, în mod sigur Dumnezeu va controla situațiile din viața ta pentru a te apropia de El.
Scriptura
Despre acest plan

Prioritățile noastre vorbesc despre ceea ce este important pentru noi.
More
Dorim să mulțumim Relație VS. Religie pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați: relatievsreligie.com