YouVersion
Pictograma căutare

Biruință prin slăbiciuniMostră

Victory Through Weakness

Ziua 2 din 7

Un vas unic

Dumnezeu nu este interesat să îi susțină pe cei mândri în realizările lor personale. El își găsește plăcerea în a-Și arăta puterea prin acei pe care lumea îi consideră slabi. Poate te privești ca o persoană ce are un dezavantaj legat de anumite slăbiciuni sau circumstanțe, însă Dumnezeu te-a creat să fii un vas unic prin care să-și arate puterea.

Biblia este bogată în exemple în care Dumnezeu alege să facă lucruri minunate prin acei pe care lumea nu i-a considerat vrednici. Vechiul Testament ne oferă o exemplificare a acestui lucru în istoria lui Ghedeon. Domnul a ales pe Ghedeon, un om nu doar din cea mai neînsemnată seminție, ci și cel mai mic din familia tatălui său, pentru a conduce armata poporului Israel! El era de asemenea slab în credință, întrucât punea la îndoială puterea lui Dumnezeu. Ghedeon a cerut lui Dumnezeu două semne miraculoase cu lână — credința lui era atât de slabă încât a cerut Domnului să facă de două ori minunea pentru ca el să creadă și să se supună.

Când Dumnezeu l-a ales pe Ghedeon, El a avut un plan specific: să folosească un vas slab pentru a face o lucrare minunată. Dumnezeu a redus metodic numărul mare al armatei cu care Ghedeon plănuia să meargă în luptă. La finalul procesului, Dumnezeu i-a trimis acasă pe majoritatea din cei treizeci și două de mii de oameni, lăsându-l doar cu trei sute. Israel nu ar fi îndrăznit să se laude atunci când au câștigat o astfel de bătălie.

Este curios faptul că Domnul l-a ales pe Ghedeon să îi fie conducător pentru acest eveniment special în istorie când El ar fi putut alege din cei mai buni din Israel. De ce ar alege Dumnezeu să nu câștige o victorie ușoară având treizeci și două de mii de oameni? Din punct de vedere uman, un comandant obișnuit nu ar merge la riscuri inutile. Dar Dumnezeu cunoștea că dacă armata ar fi fost mai mare și mai puternică, ei ar fi tentați să spună „Mâna mea m-a izbăvit” (Judecători 7:2).

Dumnezeu dorește ca fiecare dintre noi să fim dependenți de puterea Sa. Dacă suferi de un handicap sau ai un anumit diagnostic, te-ai putea considera dezavantajat, dar Dumnezeu nu te-a lăsat astfel din greșeală. Nu trebuie să te rușinezi de modul în care Creatorul te-a făcut. Ca și în cazul lui Ghedeon, Dumnezeu este glorificat mult mai mult prin slăbiciuni, fiindcă astfel este arătată puterea Sa! Când puterea, talentele, oportunitățile și perspectivele noastre sunt limitate, suntem capabili să vedem clar înțelepciunea, gloria și puterea lui Dumnezeu lucrând în viețile noastre.

Ziua 1Ziua 3

Despre acest plan

Victory Through Weakness

Suferința ne poate dezorienta. Oamenii lui Dumnezeu - chiar însuși Isus - adesea au întrebat deja cunoscutul „De ce?” atunci când treceau prin suferință. Scriptura trage cortina pentru a ne descoperi ceva, nu totul, din scopul lui Dumnezeu atunci când permite ca suferința să intre în viețile noastre. Prin toate, suntem chemați să perseverăm în credincioșie, odihnindu-ne în asigurarea celei din urmă victorii și a răsplătirii veșnice.

More

Dorim să mulțumim Joni și Friends, International and Tyndale House Publishers, creatorii Beyond Suffering Bible, pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informații, vizitați: www.beyondsufferingbible.com/