Biruință prin slăbiciuniMostră
Lăudând pe Dumnezeu în suferință
„De ce se întâmplă aceasta?” Întrebarea aceasta apare deseori în mijlocul durerii, necazului și tragediei. Dacă ai simțit astfel, nu ești singura persoană care o face. Chiar și cei ce Îl iubesc pe Dumnezeu pot simți, că în situația în care sunt au fost abandonați. Fiul lui Dumnezeu a strigat: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?” (Matei 27:46) Scriptura ne dezvăluie că Dumnezeu permite suferinței să vină în viața celor pe care îi iubește. În Psalmul 22, chiar David, un „om după inima lui Dumnezeu” (1 Samuel 13:14), Îl întreabă pe Dumnezeu „De ce?”
David își exprimă foarte clar suferința și neputința. Însă spre sfârșitul psalmului plânsul lui se transformă în laudă, chiar dacă circumstanțele din viața sa nu s-au schimbat. David afirmă că noi putem lăuda în mod intenționat pe Dumnezeu în mijlocul suferinței.
Când te găsești într-o încercare grea, este ușor să pui sub semnul întrebării caracterul lui Dumnezeu. Ai putea să te întrebi: De ce ar permite un Dumnezeu bun ca să sufăr? Probabil chiar ai fost tentat să Îl etichetezi pe Dumnezeu ca fiind neglijent sau rău intenționat, în mijlocul durerii tale.
Biblia ne spune însă o istorie diferită. Caracterul lui Dumnezeu este în totalitate perfect; El acționează mereu având în minte cele mai bune intenții pentru noi. Când îți aduci aminte că El este bun și cu o înțelepciune infinită, începi să înțelegi cum, prin toată Scriptura, El folosește suferința pentru a realiza lucruri extraordinare în viețile celor pe care îi iubește.
Când treci prin încercări, poți urma exemplul lui David implementând acești patru pași practici pentru a persevera:
- Lasă Biblia să îți formeze gândirea și rămâi în adevărul ei.
- Amintește-ți de credincioșia lui Dumnezeu din trecut pentru a hrăni speranța viitoare.
- Recunoaște-ți slăbiciunea și neputința în situația actuală.
- Încredințează-ți îngrijorările lui Dumnezeu în rugăciune, fiind conștient că El este singurul ce te poate ajuta.
Urmând acești pași gândirea ta va fi transformată. Vei găsi bucurie atunci când vei vedea în încercările tale o platformă pentru a da glorie lui Dumnezeu. Nu uita, suferința este temporară. Fie că durează câteva ore sau o viață pământească, ți s-a dat o oportunitate să arăți bunătatea lui Dumnezeu. Când vei ajunge la sfârșitul vieții și te vei pregăti să te bucuri o eternitate cu Domnul, șansa ta de a arăta gloria Sa pe pământ va lua sfârșit. Aceasta este chemarea ta cea mai înaltă și oportunitatea cea mai măreață — să Îl glorifici pe Dumnezeu cu tot ce ai. Alătură-te astăzi lui David în a proclama bunătatea și gloria lui Dumnezeu în slăbiciunile tale.
Scriptura
Despre acest plan
Suferința ne poate dezorienta. Oamenii lui Dumnezeu - chiar însuși Isus - adesea au întrebat deja cunoscutul „De ce?” atunci când treceau prin suferință. Scriptura trage cortina pentru a ne descoperi ceva, nu totul, din scopul lui Dumnezeu atunci când permite ca suferința să intre în viețile noastre. Prin toate, suntem chemați să perseverăm în credincioșie, odihnindu-ne în asigurarea celei din urmă victorii și a răsplătirii veșnice.
More