O Dragoste UluitoareMostră

Dumnezeu privit din perspectiva unui copil  

Îți mai aduci aminte cum te jucai cu plastilina când erai mic? Diferența dintre o plastilină nouă, de calitate și una învechită, uscată, devine foarte evidentă atunci când încerci să modelezi ceva din ea. Expusă mult timp la aer, această bucată de material moale din care poți să faci atâtea lucruri, devine tare, cu crăpături și mult mai puțin maleabilă.

Ceva similar se întâmplă și cu creierul uman pe măsură ce îmbătrânim. Experții au descoperit că experiențele noastre din copilărie ne definesc mai mult decât orice altă etapă a vieții. Ceea ce suntem noi astăzi este corelat în mod profund cu ceea ce s-a petrecut în primul nostru deceniu de viață. Termenul medical plasticitate cerebrală, este un mod pretențios de a spune că, la fel ca pachetul de plastilină proaspătă, creierul nostru, în copilărie, este maleabil și flexibil.

Versurile cântecelor, reclamele produselor și chiar limbile străine sunt mai ușor de învățat în copilărie. Din păcate, la fel este și cu modelele de gândire negativă. Respingerea, rușinea și disfuncționalitatea ne sunt transmise prin primele persoane care au influență asupra noastră cel mai mult și nu numai prin ceea ce spun ele, ci și prin modul în care ele se comportă.

Fără să ne dăm seama, începem să ne punem întrebări precum:

Ce mă face să fiu iubit?

Ce mă face valoros?

Care părți din mine ar trebui să le ascund pentru a aparține unui grup?

Ce mă face să mă simt în siguranță?

În copilărie, stabilim răspunsurile la aceste întrebări înainte de a putea chiar să le gândim critic. Ne încovoiem, ne răsucim și ne conformăm cu ceea ce spun alții despre noi, învățând naiv cum să supraviețuim. Acesta este motivul pentru care declarația lui Isus despre copii din Marcu 10 este atât de profundă: Lăsați copilașii să vină la Mine! Cuvintele Sale conțin o realitate importantă despre inima lui Dumnezeu față de noi.

Dumnezeu ne vede ca pe copilașii Săi! Chiar dacă noi avem convingerea că ar trebui să primim doar ceea ce merităm, dragostea uluitoare a Tatălui rămâne neclintită chiar și în fața nebuniei noastre, a eșecurilor și nesiguranțelor noastre.

Această copilărie de o altă natură, copilăria spirituală, este o oportunitate captivantă pentru noi de a dezvolta o perspectivă corectă asupra lui Dumnezeu, aceea de a-L vedea ca pe un Tată iubitor și plin de compasiune.

De meditat: Care este perspectiva  ta cu privire la Dumnezeu? Îl vezi ca fiind indiferent față de tine? Poate ostil? Sau crezi că Dumnezeu, Cel care este plin de compasiune, vrea să te apropii de El?

Rugăciune: Doamne, ajută-mă să conștientizez că sunt copilul Tău iubit! Îți mulțumesc că nu mă respingi, ci mă chemi să mă apropii de Tine! Fie ca perspectiva mea cu privire la Tine să nu mai fie definită de tiparele negative din copilăria mea. Dă-mi în schimb, o inimă plină de încredere, care să fie deschisă să primească dragostea Ta de Tată și să mă motiveze ca de astăzi să acord prioritate relației noastre!