YouVersion
Pictograma căutare

Luptă și triumf: Plan devoțional olimpicMostră

Luptă și triumf: Plan devoțional olimpic

Ziua 29 din 33

"Instrucțiuni pentru viață" Deși studia medicina la Oxford, Stephanie Cook era pasionată de pentatlon. Acest sport le cere sportivilor asemenea lui Steph, să treacă prin cinci provocări riguroase: scrimă, călărie, tir, înot și cros. Farmecul pentatlonului a făcut-o pe Steph să se antreneze și să participe la competiții internaționale.

Mai devreme decât s-a așteptat, Steph Cook se afla la Sidney, amânând școala pentru a putea participa la Jocurie Olimpice din 2000. Tranziția a fost bruscă și descurajantă când a dat față cu sportivi care se pregătiseră toată viața lor pentru Jocurile Olimpice.

Steph începuse să fie mai serioasă cu relația ei cu Isus Hristos în timpul liceului și apoi la facultate. Devenise important pentru ea să citească din Biblie și să caute acolo călăuzire pentru viața ei. Un prieten de-al ei i-a dat o colecție de versete pe care să le citească în cantonamentul de pregătire și în perioada competițiilor de la Sidney. Avea câte un verset pe zi.

„A fost drăguț să mă pot focaliza pe ele în fiecare zi și să devină parte din timpul petrecut împreună cu Dumnezeu (rugăciune și studiu Biblic)” își aduce aminte Steph. I-au oferit oportunitatea de a se focaliza pe Dumnezeu în fiecare zi.

Meditând la Cuvântul lui Dumnezeu și păstrând promisiunile Lui în inima ei, Steph a găsit puterea, determinarea și curajul de a da tot ce poate, în ciuda intimidării pe care o resimțea pe parcursul competiției. În cele din urmă, Dumnezeu nu ne promite că ne va da ce ne dorim doar pentru că ascultăm de El. Pregătirea ei fizică, mentală și spirituală a pregătit-o pe Steph pentru momentul ei olimpic atunci când a câștigat medalia de aur.

Biblia e plină cu povești ale bărbaților și femeilor care s-au confruntat cu obstacole și dificultăți uriașe, care s-au încrezut în Dumnezeu și în promisiunile Lui de dragoste, protecție și grijă față de noi. Deși situațiile noastre nu sunt la fel ca cele descrise în Biblie, putem totuși să depindem de Cuvântul lui Dumnezeu și caracterul Lui în timp ce ne confruntăm cu propriile provocări.

De aceea, Steph încurajează pe fiecare credincios să citească din Biblie în fiecare zi. „Pentru mine e foarte important să fiu disciplinată în viața mea creștină și să încerc să petrec zilnic timp în prezența lui Dumnezeu.”

Poate că tu nu te pregătești pentru un pentatlon olimpic ca și Steph Cook, însă indiferent unde ești și cu ce te confrunți, Dumnezeu îți poate vorbi prin Biblie.

Întrebări: Ce versete biblice știi care te pot ajuta să rămâi focalizat pe Dumnezeu în timpul rutinei zilnice? Ești dedicat să citești Biblia pentru a primi călăuzire în a urma calea pe care El o are pentru tine?

Rugăciune: Doamne, știu că în Cuvântul Tău găsesc înțelepciunea și încurajarea de care am nevoie astăzi. Te rog, pune în mine dorința de a citi Biblia. Deschide-mi ochii să văd adevărul și speranța pe care Tu le ai pentru mine acolo.

Scriptura

Ziua 28Ziua 30

Despre acest plan

Luptă și triumf: Plan devoțional olimpic

Află din poveștile sportivilor olimpici cum au trecut prin dificultăți și încercări pentru a avea parte de biruință bazându-se pe Dumnezeu. Acest plan de citire pentru o lună explorează felul în care Cuvântul lui Dumnezeu poate vorbi inimilor noastre în mijlocul celor mai devastatoare zbateri și a celor mai minunate triumfuri.

More

Mulțumim Athletes in Action care ne-au pus la dispoziție acest plan. Pentru mai multe informații vizitați http://StruggleandTriumph.com/