YouVersion
Pictograma căutare

Împărăția Lui Dumnezeu Aparține CopiilorMostră

 Împărăția Lui Dumnezeu Aparține Copiilor

Ziua 1 din 7

Ziua întâi: Bucuria în Împărăția lui Dumnezeu 

 

Ai urmărit vreodată un copil de cinci ani jucându-se și distrându-se atât de bine încât parcă ai vrea să-i spui: „Poate că nu o să-ți spună nimeni niciodată dar să știi că viața nu va fi niciodată mai frumoasă ca acum!”? Ei bine, acel copil îți oferă practic o idee cu privire la felul în care arată viața în Împărăția lui Isus. Una dintre cele mai reale și mai grozave invitații oferite vreodată, aceea de a te apropia de Dumnezeu, vine de unde nici nu te aștepți.

„Oricine primește în Numele Meu pe un astfel de copilaș, pe Mine Mă primește.” Uneori, exprimările de acest fel își pierd din greutate din cauza faptului că suntem familiarizați cu ele; acestea devin sentimentale și slabe. Dar când primim aceste cuvinte ale lui Isus cu toată profunzimea lor, ele ne dezvăluie cum simt prezența lui Dumnezeu cei ce-L urmează. Isus ne spune că El este mai mult decât o zeitate îndepărtată și nepăsătoare; este mai mult decât o autoritate care caută să-și impună moralitatea; El este blând și smerit cu inima. Împărăția Lui aduce bucurie. 

Cei care Îl primesc pe Isus descoperă că aceste cuvinte ale Sale sunt mai mult decât o expresie poetică greu de pus în practică. Ele reprezintă de fapt o imagine a ceea ce înseamnă să umbli cu Dumnezeu, să ai o relație cu El, prin puterea Duhului Sfânt. Istoria ne spune că acestea sunt cuvinte cu impact puternic pentru cei care vor trăi în ascultare de ele.

În secolul I, în Roma, copiii nedoriți erau, din păcate, abandonați pe străzi și lăsați să moară. Această practică absolut sfâșietoare era răspândită pe întreg teritoriul Imperiului Roman. Ca răspuns la această problemă, primele comunități creștine, care trăiau în Imperiul Roman, au ales să dea o înfățișare concretă cuvintelor lui Isus. Ele au început să-i primească pe acești copii abandonați în mijlocul lor, datorită unui Rabin evreu care a venit și a rostit cuvintele care au redat valoare celor mai neajutorați oameni din lume: „Oricine primește în Numele Meu pe un astfel de copilaș pe Mine Mă primește.”

Când creștinii au început să urmeze învățăturile lui Isus, aceasta a dus la o nouă practică în întreaga societate. În loc să mai lase copiii să moară pe străzi, oamenii au început să-i ducă în locuri în care creștinii puteau să-i găsească. Toate orfelinatele care au apărut la început în Imperiul Roman au fost legate de o biserică sau de o mănăstire. Gândiți-vă la aceasta doar o clipă - în mijlocul unui imperiu puternic care practica infanticidul, oamenii au început să trăiască altfel, să protejeze viața, fapt care a schimbat societatea pentru totdeauna. Cum au reușit aceste cuvinte ale lui Isus să-i schimbe pe oameni într-un mod atât de profund? Aceasta este ceea ce vom explora de-a lungul săptămânii următoare, când vom analiza mai profund cuvintele pline de viață ale lui Isus.

 

Reflecție: Cum Îl primești pe Dumnezeu în viața ta? Este experiența primirii lui Isus în viața ta o experiență a unei așteptări pline de bucurie sau a unei nerăbdări iritante? 

 

Rugăciune: „Doamne, lasă-mă să vin în prezența Ta cu bucurie. Dă-mi puterea Ta de a-i accepta cu drag pe cei mai neajutorați din jurul meu.” 

Ziua 2

Despre acest plan

 Împărăția Lui Dumnezeu Aparține Copiilor

Cum ar fi dacă, una dintre cele mai reale și grozave invitații oferite vreodată, aceea de a te apropia de Dumnezeu, ar veni de unde nu te aștepți? Bazat pe o predică a pastorului Tyler Staton de la Oaks Church Brooklyn, acest studiu de 7 zile, care folosește materiale video de la LUMO, explorează modul în care prezența lui Dumnezeu este experimentată de cei care Îl primesc asemenea unor copii.

More

Am dori să mulțumim OneHope pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informații vizitați: https://oaksbk.church/