YouVersion
Pictograma căutare

Dumnezeule, cum rămâne cu mine?Mostră

God, What About Me?

Ziua 3 din 5

În timp ce aștept 

În timp ce aștepți, amintește-ți că, în calitate de copil al Dumnezeului Celui Preaînalt, fiecare sezon este un sezon bun pentru tine. Această preconcepție că un sezon este bun numai dacă totul merge bine pentru noi este una incorectă și toxică. 

Atunci când David păștea oile, încă era un „sezon bun pentru el”, iar atunci când Iosif era încuiat în închisoare pentru o crimă pe care nu a comis-o, încă era un „sezon bun pentru el”. 

În timp ce așteptăm, ceea ce vedem fizic ne va schimba credința în Dumnezeu pentru că nu vor exista întotdeauna dovezi fizice pentru ceea ce credem că poate El să facă. În acele momente, amintește-ți că noi trăim prin credință, nu prin vedere. Luăm decizii bazate pe fundația credinței în Dumnezeu, nu prin prisma limitărilor situației noastre curente. Pe măsură ce așteptăm, învățăm cum să ne supunem voia noastră - gândirea noastră despre cum ar trebui să decurgă lucrurile - și chiar scopurile noastre lui Dumnezeu. În mâinile Lui, toate acestea sunt în siguranță, pentru că numai El are capabilitatea de a trăi în prezent și viitor.  

Așteptarea ne descoperă căror lucruri și cui ne închinăm. Ne descoperă frici adânc înrădăcinate și chiar convingeri îngrijorătoare ascunse. Atunci când israeliții așteptau să ajungă în țara promisă, ei urmăreau satisfacția instantanee pentru că asta prețuiau. Ei voiau să se întoarcă la robie în loc să aștepte și să îndure călătoria pentru că, în inimile lor, ei se închinau altor zei. 

Așteptarea nu este niciodată de prisos. Dumnezeu nu refuza să Își îndeplinească promisiunea față de israeliți - El îi pregătea. Atunci când ești nemulțumit de situația în care ești, cu cine vorbești? Răspunsul la această întrebare îți va descoperi multe lucruri despre inima ta. 

În timp ce noi așteptăm, Dumnezeu ne pregătește pentru ceea ce ne așteaptă. Dumnezeu ne vorbește în fiecare zi, dar dacă noi ne concentrăm asupra viitorului, neglijându-L pe Cel care ne ghidează, atunci nu Îl vom auzi. Timpul va trece, dar noi vom continua să fim la fel de frustrați și orbi precum în prima zi pentru că nu am primit îndrumare din partea Celui căruia spunem că Îi slujim. 

Ziua 2Ziua 4

Despre acest plan

God, What About Me?

Atunci când simțim că am rămas în urmă în viață și o voce a comparațiilor devine din ce în ce mai răsunătoare pe măsură ce zilele trec, nu mai reușim să vedem modul în care Dumnezeu se mișcă în mijlocul nostru. În aceste momente, credința noastră este încercată cel mai mult. Citește acest devoțional și lasă-te încurajat în așteptarea ta de a-L vedea pe Dumnezeu la lucru.

More

Mulțumim David și Ella pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informații, vizitează: http://davidnella.com