YouVersion
Pictograma căutare

Lipsa PăciiMostră

Missing Peace

Ziua 2 din 7

Pacea relațională

Incertitudinea tinde să amplifice conflictele și opiniile puternice. Și într-o perioadă în care „fără precedent” poate fi cuvântul anului, cu toții am avut parte de unele conflicte.

Fie că este vorba de argumente politice la cina de sărbători, de comentarii pe rețelele de socializare care devin puțin aprinse sau de discuții dure despre limite, câteodată oamenii pe care îi iubim cel mai mult ne pot provoca și cel mai mare stres.

Dar totuși este posibil să avem pace în relațiile noastre. De fapt, să aducem pace în lume este parte din chemarea noastră ca urmași ai lui Isus. În Predica de pe Munte, Isus a spus:

Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. Matei 5:9 VBRC2013

Observați că spune ,,făcătorii de pace"- nu ,,păstrător al păcii." Să faci pace este un proces activ. Nu înseamnă că trebuie să acceptăm orice opinie care este aruncată în timpul cinei. De asemenea, nu înseamnă că trebuie să fim de acord cu totul sau să nu provocăm niciodată conflicte. Aceste acțiuni pot crea senzația de pace, dar nu pacea reală.

Deși este tentant să ignori conflictul sau să te prefaci că nu există, acesta nu este un răspuns plin de iubire. Romani 12:9 ne amintește că dragostea trebuie să fie sinceră. Dacă ne ascundem sentimentele rănite, nu aducem pace, de fapt evităm procesul de a face pace.

Cu toate acestea, Pavel continuă să ne provoace în Romani 12 să luăm în considerare cum arată pacea cu adevărat și nu este ușor. După ce ne-a încurajat să-i binecuvântăm pe cei care ne rănesc, să nu căutăm răzbunare și să trăim în armonie cu ceilalți, el lansează această provocare:

Dacă este posibil, atât cât depinde de voi, trăiți în pace cu toți oamenii! Romani 12:18 NTR

Observați că scrie „în măsura în care depinde de voi.” Asta nu înseamnă că avem voie să ne certăm din cauza comportării nebune a unchiului nostru. Indiferent cât de haotic e totul în jurul nostru, Dumnezeu încă vrea să căutăm pacea, indiferent dacă asta înseamnă să antrenăm pe cineva direct în discuție sau să ne retragem dintr-o împrejurare, în situația în care știm că acesta este cel mai bun mod prin care putem aduce pacea în acel moment.

Deci cum poți fii făcător de pace în orice situație? Primim puțin mai multă înțelepciune despre asta de la Iacov:

Dar înțelepciunea care vine din cer este în primul rând curată; apoi iubitoare de pace, grijulie, supusă, plină de milă și rod bun, imparțială și sinceră. Făcătorii de pace care seamănă în pace, culeg recolta de neprihănire. Iacov 3:17-18 NTR

A fi făcător de pace înseamnă să-I cerem lui Dumnezeu înțelepciune, apoi să testăm acea înțelepciune cântărind dacă este plină de pace sau plină de propria noastră mândrie. Astfel că, deși este în regulă pentru noi să ne împărtășim opinia și să ne exprimăm îngrijorările, acordăm prioritate altor persoane mai presus de noi înșine.

Înseamnă să fim umili și amabili când ne împărtășim punctul de vedere. Înseamnă să ne cântărim motivele de a împărtăși și să ne asigurăm că facem acest lucru având în minte împăcarea. Și să ne întrebăm dacă scopul nostru este să căutăm dreptatea sau să avem dreptate.

Așadar, atunci când te afli într-o situație care are nevoie de pace relațională, fă o pauză. Alege să crezi ce este mai bun despre cealaltă persoană. Vorbește despre cum te simți sau despre ce gândești. Fii umil. Dă dovadă de empatie. Roagă-te pentru asta. Și întreabă-te care este pasul următor în a aduce pace în această situație.

Când faci asta, devii un făcător de pace – și te asemeni tot mai mult lui Dumnezeu.

Ziua 1Ziua 3

Despre acest plan

Missing Peace

Este cu adevărat posibil să experimentezi pace când viața este dureroasă? Un răspuns simplu: da, dar nu prin propriile eforturi. Într-un an în care am fost copleșiți, mulți dintre noi am rămas cu întrebări. În aceste 7 zile ale planului de citire, însoțind seria de mesaje ale păstorului Graig Groeschel, o să înțelegem cum să găsim pacea pe care o dorim cu toți.

More

Mulțumim Life.Church pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informații vizitează https://www.life.church/