Iertând ceea ce nu poți uita: o provocare de 5 zileMostră

  ZIUA ÎNTÂI

Iertarea: cuvântul cu două tăișuri

VERSETUL: Efeseni 4:32 

Te regăsești vreodată definind viața de dinainte și după acel moment de durere profundă?

Sezonul îngrozitor. Conversația care te-a uimit. Ziua șocantă a descoperirii. Divorțul. Moartea pe nedrept, atât de neînțeleasă încât încă nu-ți vine să crezi că ei au plecat dintre noi. Despărțirea. Ziua în care prietenul tău a plecat. Conversația plină de ură. Comentariul care pare să fie acum gravat pe sufletul tău. Ziua în care totul s-a schimbat.

Acel moment marcat în timp. Viața cum era înainte. Viața cum este acum. Este oare posibil să treci peste așa ceva? Este oare posibil să construiești din nou o viață frumoasă?

Înțeleg profund acest tip de devastare care definește într-un mod atât de personal.

Când inima ta a fost zdrobită și remodelată în ceva care încă nu se simte normal în propriul tău piept, cuvântul iertare pare puțin nerealist pentru a fi introdus în conversație.

Dar pot să-ți șoptesc ceva ce învăț?

Iertarea este posibilă, dar nu se va simți întotdeauna fezabilă.

Este un cuvânt cu două tăișuri, nu-i așa?

Este greu să o dai. Este uimitor să o primești. Dar când o primim atât de liber de la Domnul și refuzăm să o dăm, ceva greu începe să se formeze în sufletele noastre.

Este greutatea iertării care nu a fost lăsată să treacă mai departe. Și pentru mine, asta se întâmplă fiindcă am înțeles greșit ceva atât de incredibil de profund despre iertare.

Iertarea nu este ceva greu la care avem opțiunea să o facem sau să nu o facem. Iertarea este ceva câștigat cu greu la care avem ocazia să participăm.

Când cred, în mod greșit, că iertarea crește și scade pe baza tuturor eforturilor mele, a maturității pretinse, a împotrivirii de a comanda / trata de sus precum și a sentimentelor de amabilitate care se simt reale într-un moment și false în următorul, nu voi putea niciodată să ofer autentic genul de iertare pe care mi-a dat-o Iisus.

Abilitatea mea de a-i ierta pe alții este posibilă atunci când mă sprijin pe ceea ce Iisus a făcut deja, ceea ce permite harului Său pentru mine să curgă liber prin mine (Efeseni 4: 7).

Iertarea nu este un act al hotărârii mele.

Iertarea este posibilă doar prin cooperarea mea.

Cooperarea este ceea ce mi-a lipsit. Cooperarea cu ceea ce a făcut Iisus deja, face ca versetele precum Efeseni 4:32 să fie realizabile „Dimpotrivă, fiți buni unii cu alții, plini de compasiune, iertându‑vă unii pe alții, așa cum v‑a iertat și Dumnezeu pe voi, în Cristos.”

Ne iertăm unii pe alții, așa cum ne-a iertat Hristos. Dumnezeu a știut că nu putem face asta pe cont propriu. Deci, El a făcut o cale care nu depinde de puterea noastră. O cale prin iertare. O cale de a ne apuca de brațele întinse ale lui Isus, pline de sânge de la răstignire și care picură cu răscumpărare. El iartă ceea ce noi nu am putea fi niciodată suficient de buni pentru a remedia. Și El ne croiește o cale de a coopera pur și simplu cu lucrarea Sa de iertare... pentru ca noi să primim și noi să dăm.

Acea persoană sau acel popor – au provocat suficientă durere pentru tine, pentru mine și pentru cei din jurul nostru. S-au făcut destule pagube. Și nu trebuie să fii ținut ostatic de durere. Tu decizi cum vei merge mai departe.

Dacă ești îngenuncheat de durere și rezonezi cu sentimentele de rezistență pe care le-am simțit și eu, permite-mi să te asigur pe parcursul următoarelor zile: iertarea este posibilă. Și este bună.

RĂSPUNDE: 

Care este reacția ta instinctuală la cuvântul „iertare”? Cum te încurajează să știi că iertarea este posibilă prin cooperarea noastră și nu prin determinarea noastră? Petrece timp în a scrie în jurnal despre asta astăzi. Invită-L pe Dumnezeu la întrebările și ezitările tale.