Trăind viața schimbată: Îmbrățișarea identitățiiMostră
Etichetele sub care trăim
Nimănui nu îi place să fie etichetat. Asta pentru că etichetele sunt adesea excesiv de generalizate, restrictive și incorecte. Ele vin cu un set de presupuneri care pot fi foarte negative și ne evidențiază în mod frecvent cele mai rele deficiențe sau cele mai mari greșeli. Etichetele nu lasă loc pentru diferențe, creștere sau răscumpărare. În timp ce alții pot încerca să ne atribuie etichete, noi avem puterea de a alege să nu trăim sub spectrul lor.
Când aveam puțin peste 20 de ani am fost etichetată ca având moravuri ușoare. Mă mândream cu corpul meu și îmi plăcea când băieții mă remarcau. Am luat o decizie greșită după alta pentru că nu mă vedeam demnă de a fi iubită. Eram atât de zdrobită încât de multe ori m-am mulțumit să mă simt frumoasă și sexy pentru un moment, când de fapt ceea ce aveam cu adevărat nevoie era să îi cer lui Isus să mă vindece și să mă întregească.
Am continuat să mă lupt cu convingerea că eram vrednică de iubire chiar și după ce am început să-L urmez pe Isus. Ca tînără mamă, mă îngrijoram că eram doar o nimeni supraponderală care nu avea nimic de oferit lumii pentru că nu am absolvit colegiul. Predicile de la sfârșiturile de săptămână mă încurajau, dar am avut probleme să transfer adevărul lui Dumnezeu în viața mea de zi cu zi. Privind retrospectiv, sunt atât de recunoscătoare că El nu a renunțat la mine. A continuat să-mi ofere oportunități spre a face lucruri pentru Împărăția Sa, chiar și atunci când eu nu mă consideram capabilă.
Noi toți purtăm etichete, fie că le acceptăm pe cele pe care alții ni le-au pus, ori că ni le punem noi înșine. Prea adesea le permitem acelor etichete să ne limiteze și să ne spună că pur și simplu suntem insuficienți. Doar. Adăugăm acest cuvânt mic, dar semnificativ atunci când ne descriem pe noi înșine și permitem acelor etichete să ne descalifice. Probabil că ai auzit nenumărați oameni spunând-o, sau poate că ai spus-o chiar tu însuți. „Sunt doar un elev de liceu” ori „Sunt doar un dependent.”
Adevărul este că tu nu ești vârsta ta, statutul profesional, diagnosticul, starea civilă, confruntarea sau trecutul tău.. Acele etichete pot fi un descriptor al situației tale, al sezonului, al încercării tale, dar adevărata ta identitate este în cine spune Dumnezeu că ești și nimic altceva.
Ești frumoasă, capabilă și valoroasă. Tu ești reînnoită în Cristos. Nu ți s-a dat un spirit de frică, ci de dragoste, putere și înțelepciune. Ești mai mult decât biruitoare în Cristos care îți dă putere. Ai fost creată cu intenție pentru un scop. Ești iubită. Ești aleasă. Ești suficientă.
Pasul de acțiune:
Gândește-te la etichetele pe care le porți și care sunt contrare celor spuse de Dumnezeu despre tine în Biblie. Ce domenii ale vieții tale îți provoacă rușine? Care sunt cele mai mari nesiguranțe ale tale? Ce anume din trecutul tău încerci să ascunzi pentru că ți-e frică să nu afle cineva? Cere-i lui Dumnezeu să-ți arate care etichete te împovărează și să te ajute să-ți aliniezi identitatea cu adevărul biblic.
Despre acest plan
Cu atâtea voci care ne învață cine să fim, nu e de mirare că avem probleme cu găsirea identității proprii. Dumnezeu nu vrea să fim definniți de cariera, starea civilă sau greșelile noastre. El dorește ca opinia Lui să fie autoritatea supremă în viețile noastre. Acest plan de șase zile te va ajuta să încorporezi ce spune Biblia despre cine ești tu și să-ți însușești cu adevărat identitatea în Cristos.
More