YouVersion
Pictograma căutare

Sfârșitul meu de Kyle IdlemanMostră

The End Of Me By Kyle Idleman

Ziua 5 din 7

Autentic pentru a fi acceptat

Noi, ca oameni, avem probleme cu autenticitatea fiindcă ne este frică de a fi respinși. Vrem ca lumea să ne vadă în momentele cele mai bune ale noastre deoarece atunci este mai posibil ca oamenii să ne accepte, ba chiar să ne admire.

Poate că nu trebuie să ne străduim așa tare sau să ne ascundem imperfecțiunile. Poate oamenii ne vor plăcea așa cum suntem. Este posibil și că vor fi mai interesați de noi dacă știu unele eșecuri și frământări de ale noastre. Ar putea spune: „Și eu sunt la fel. Am aceleași probleme. Mă bucur că nu sunt singurul/singura”

Dar există un risc pe care nu ni-l vom asuma. Frica este dușmanul transparenței. Nu ne plac defectele noastre și nici nu ne așteptăm ca ele să fie plăcute de altcineva. Așadar, lucrăm mult la această fațadă pentru a o face cât mai impresionantă.

„Cu inima pură”… Este ceva la care te poți gândi, nu-i așa? Înseamnă că îți trăiești viața binecuvântată atunci când nu te mai îngrijorezi de semne, de publicitatea extravagantă și de tot efortul consumat în a încerca să convingi pe cei din jurul tău că ești altcineva. Atunci când interiorul cu exteriorul se potrivesc ai inima pură și ești unde El te dorește.

A ajunge la sfârșitul Eului meu înseamnă că nu mai sunt așa de îngrijorat/ă de a impresiona pe cei din jurul meu. A ajunge la sfârșitul Eului meu înseamnă că nu mai sunt interesat de mă preface că sunt altcineva pentru că înțeleg că Dumnezeu mă caută pentru cine sunt cu adevărat.

Când ne plecăm în semn de mulțumire într-un restaurant, cât de sincere sunt inimile noastre? Ne gândim doar la Dumnezeu și la mâncarea dăruită de El sau o parte din noi se gândește la cum vom părea oamenilor?

Atunci când ridicăm mâna pentru a lua rolul de voluntari într-un proiect al bisericii, cât la sută din inima noastră este alocată slujirii Domnului și cât la sută este preocupată de cine ne vede și cât de impresionată ar putea fi persoana respectivă?

Ne întrebăm cine se uită câți bani dăruim la colectă?

Atunci când ne rugăm cu voce tare, cuvintele sunt orientate către urechea lui Dumnezeu sau către a celor ce ascultă?

A ajunge la sfârșitul Eului meu înseamnă a pune capăt căutării de aplauze și atenție a oamenilor și a goliciunii pe care o lasă în urmă. În schimb, caut să Îl mulțumesc numai pe Dumnezeu - îmi primesc răsplata de la El, nu de la oameni. Atunci când închidem teatrul public, tragem cortina, stingem luminile, iar audiența este alcătuită dintr-o singură persoană, căreia nu îi pasă de recenziile criticilor sau de altcineva, ajungem la finalul Eului nostru și experimentăm binecuvântarea Domnului.

Ziua 4Ziua 6

Despre acest plan

The End Of Me By Kyle Idleman

Luat din continuarea cărții „Not a Fan” scrisă de către Kyle Idleman, ești invitat să găsești tu însuți finalul, fiindcă doar atunci poți accepta căile lui Isus care par a fi pe dos.

More

Dorim să mulțumim lui Kyle Idleman și lui David C Cook pentru oferirea acestui plan. Pentru mai multe informații te rugăm să vizitezi: www.dccpromo.com/the_end_of_me/