Nerăbdarea

După ce am dus o muncă spirituală dificilă pentru a trece prin marea de întrebări și a găsi claritate în adevărul lui Dumnezeu, am așteptat. Și am așteptat. Am început să devin nerăbdătoare cu timpul lui Dumnezeu.

Acum ieșeam din depresia fără vlagă și reveneam la personalitatea mea obișnuită, orientată spre obiective. Ce obiectiv mai bun puteam avea decât să aflu cum să am un copil? Dacă exista o modalitate prin care să rezolv problema sarcinii prin logică, cercetare, știință sau simplă creativitate, aveam de gând să o găsesc! 

Semănam atât de mult cu Avraam din Vechiul Testament. Dumnezeu îi promite nenumărați urmași, dar când îndeplinirea acestei promisiuni pare imposibilă, Avraam ia problema în propriile mâini. Se culcă cu servitoarea sa și are un copil prin ea, în încercarea de a duce mai departe linia familiei sale (Gen. 16). Luarea inițiativei pare a fi o trăsătură de caracter pozitivă, dacă nu o folosim pentru a forța versiunea noastră despre ceea ce credem că ar trebui să fie voia lui Dumnezeu, în loc să așteptăm momentul potrivit.

Această așteptare nu este lipsită de scop. Ea ne aduce în minte povestea olarului și a lutului din Ieremia 18. Există o singură cale pentru ca o creație bună să fie modelată într-o creație și mai bună. Ea trebuie să fie complet distrusă, pusă violent pe roată încă o dată și apoi modelată cu grijă în frumoasa capodoperă pe care artistul o are în minte. Procesul este dureros și este dificil să nu ne concentrăm asupra pierderii, pentru că nu putem vedea rezultatul final pe care Dumnezeu îl are în minte. Uneori, procesul de transformare al durerii și al așteptării este singurul mod în care putem deveni ceea ce Dumnezeu vrea să fim. Transformarea necesită timp, și numai Dumnezeu știe cât de mult timp.