Simeon și Ana 

Da, mă voi închina în timp ce aștept. 

Sărbătorile au un fel de a marca timpul. La fel ca zilele de naștere sau aniversările, sărbătorile ne amintesc că suntem mai în vârstă. Aceste momente ne ajută să ne evaluăm viața printr-un obiectiv cu unghi larg. Este vorba de unghiul larg, de vederea lungă, care ne dezvăluie progresul nostru sau lipsa lui, realizările și dezamăgirile noastre, bucuriile și suferințele noastre. 

Pentru Simeon și Ana, o privire sinceră la vederea de ansamblu a vieții lor a dezvăluit o angoasă interioară, profundă. Să luăm în considerare situațiile lor…

Luca 2:25a

Și iată că în Ierusalim era un om numit Simeon. Omul acesta ducea o viață sfântă și era cu frica lui Dumnezeu. El aștepta mângâiera lui Israel, 

Luca 2:36-37a

Mai era acolo și o proorociță, Ana, fata lui Fanuel, din seminția lui Așer. Ea era foarte înaintată în vârstă și trăise cu bărbatul ei șapte ani după fecioria ei. Rămasă văduvă și fiind în vârstă de optzeci și patru de ani, Ana nu se depărta de Templu.

Ana fusese o văduvă săracă timp de 50-60 de ani. Simeon este un om a cărui a treia caracteristică definitorie era că „aștepta mângâierea lui Israel". Definiția consolării este „mângâierea primită de o persoană după o pierdere sau o dezamăgire." 

Ana trăise singură aproape toată viața ei. Simeon trăise în lumina pierderilor și a dezamăgirilor toată viața sa. Amândoi acești oameni suferiseră pe plan intern. A suferi în interior, acolo unde nimeni nu poate vedea, este poate cel mai dificil tip de suferință. 

Și totuși, au așteptat. 

Luca 2:25b-26

și Duhul Sfânt era peste el. Duhul Sfânt îl înștiințase că nu va muri înainte ca să vadă pe Hristosul Domnului. 

Ne place să căutăm prezența Duhului Sfânt în extazul de închinare, în minuni, în mulțimi. Dar aici, Duhul Sfânt este prezent în așteptare. De fapt, în cele 7 versete scurte care îl menționează pe Simeon, Duhul Sfânt este menționat de 3 ori. Este aproape ca și cum autorul ar încerca să bată cu pumnul în masă: „acest bătrân, a cărui viață a fost marcată de așteptare, îl are pe Duhul Sfânt!"

Viața lui Simeon a fost marcată de așteptarea mângâierii, de așteptarea împlinirii unei promisiuni. Pentru Simeon, prezența lui Dumnezeu se simțea ca o absență a lui Dumnezeu. 

A aștepta, a experimenta arsura interioară a speranței amânate nu se exclude reciproc cu prezența lui Dumnezeu. Pentru Simeon și pentru Ana, acest tip de așteptare i-a îndrumat la închinare. 

Luca 2:27

El a venit în Templu mânat de Duhul Sfânt,

Luca 2:37b

Ana nu se depărta de Templu și zi și noapte slujea lui Dumnezeu cu post și cu rugăciuni.

Mângâierea lor nu a venit repede. Ea a venit după o viață întreagă de așteptare. Cu toate acestea, Dumnezeu cunoștea dorința lor interioară și a fost prezent la ea. Deși nu aveau dorințele inimii lor împlinite, Îl aveau pe Dumnezeu. 

Ca Simeon și Ana, unele dorințe interioare arzătoare nu sunt menite să fie împlinite și astfel stinse, ci transformate într-un cuptor luminos de sfințenie. Deși suntem arși, nu suntem mistuiți. În acel cuptor se poate cunoaște glasul lui Dumnezeu (v. 34-35), iar din acel cuptor ies cântece de laudă. 

Luca 2:27-30

El a venit în Templu mânat de Duhul. Și, când au adus părinții înăuntru pe Pruncul Isus, ca să împlinească cu privire la El ce poruncea Legea, Simeon l-a luat în brațe, a binecuvântat pe Dumnezeu și a zis,

„Acum, slobozește în pace pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău. Căci au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai pregătit-o să fie, înaintea tuturor popoarelor, lumina care să lumineze neamurile și slava poporului Tău Israel.”

Luca 2:38

A venit și ea în același ceas și a început să laude pe Dumnezeu și să vorbească despre Isus tuturor celor ce așteptau mântuirea Ierusalimului.

Toți așteptăm revenirea lui Hristos, mângâierea noastră finală și veșnică. Pentru alții dintre noi, există și o angoasă personală care provine dintr-o dorință personală care nu a fost împlinită. Unii dintre noi au așteptat mult timp ca această durere să dispară. Dumnezeu are un scop nu numai pentru așteptare, ci și în durata așteptării. 

Orice am aștepta, să ne închinăm în timp ce așteptăm. Să ne îndreptăm cântecul nostru de dor către Dumnezeu și să vedem cum El îl transformă într-un cântec de laudă. 

Practică și rugăciune:

Ia o bucată de hârtie și scrie ceva ce aștepți. Apoi pornește un cântec de închinare și oferă-i dorința ta lui Dumnezeu prin rugăciune și închinare.