Începe Aici | Primii pași cu IsusMostră
Marcu 16 Luca 24 | Înviat
Bine ați revenit, prietenii mei! Astăzi este vorba despre ceva important. Am rămas la cruce. Trupul lui Isus a fost confirmat că e mort, l-au înfășurat într-o pânză de in și l-au plasat într-un mormânt. O piatră mare a fost rostogolită în față și o gardă romană a fost pusă la dispoziție, ca măsură de precauție. A trecut o zi. Și apoi alta. Iudeii s-au odihnit în ziua de Sabat, iar noi începem cu zorii zilei de duminică.
Marcu 16 începe imediat după răsăritul soarelui. Câteva femei duc miresme la mormânt pentru a-L unge pe cel decedat. Și se întreabă cum vor muta piatra? Versetul 4:
„Însă când s‑au uitat, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese rostogolită. Intrând în mormânt, au văzut un tânăr îmbrăcat într‑o robă albă, șezând în partea dreaptă, și s‑au înspăimântat. Însă el le‑a zis: „Nu vă înspăimântați! Voi Îl căutați pe Isus din Nazaret, Cel Care a fost răstignit. A fost înviat; nu este aici! Iată locul unde‑L puseseră! Dar duceți‑vă și spuneți‑le ucenicilor Lui și lui Petru că El merge înaintea voastră în Galileea. Acolo Îl veți vedea, așa cum v‑a spus.“
Versetul 8 ne spune că femeile sunt „cuprinse de tremur și de uimire." Nu glumesc. Ele se așteptau la un om mort și, când colo, găsesc un înger viu! Iar acesta se spune să meargă să spună ucenicilor. Ce înseamnă toate acestea?
A fost o surpriză? Observă ultima propoziție din versetul 7, „Așa cum v-a spus." Isus a vorbit despre asta - El le-a spus ucenicilor că trebuie să moară și să învieze! Dar, uneori, noi nu vrem să auzim adevărul. Amintește-ți cum a încercat Petru să discute cu Isus despre asta. Ei nu au înțeles. Deci, de ce a trebuit să moară Isus?
Povestea învierii este cuprinsă în toate cele patru evanghelii și fiecare scriitor împărtășește diferite părți ale acelei zile. Așa că hai să trecem la relatarea lui Luca pentru a ne ajuta să răspundem la această întrebare. Luca 24:13:
„În aceeași zi, iată că doi dintre ei se duceau spre un sat numit Emaus, care era la o distanță de șaizeci de stadii de Ierusalim. Aceștia discutau unul cu altul despre toate lucrurile care se întâmplaseră. În timp ce ei discutau și se întrebau, Isus Însuși S‑a apropiat și mergea alături de ei. Dar ochii lor erau împiedicați să‑L recunoască. El i‑a întrebat: – Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbați între voi, mergând?"
Povestea care urmează este fenomenală. Doi ucenici merg împreună, abătuți și îndurerați pentru că Isus a murit. Ei chiar nu pot înțelege ce s-a întâmplat. Un străin li se alătură și îi întreabă despre ce vorbesc. Ei îi spun că vorbesc despre Isus, un profet puternic în faptă și în cuvânt înaintea lui Dumnezeu și a întregului popor, care a fost răstignit și a murit. Versetul 21 spune,
„Noi însă speram că El este Cel Ce urma să..."
Noi însă speram. Îi spun despre știrile pe care le-au primit de la niște femei care au mers la mormânt. Acum nu știu ce să mai creadă. Și, în tot acest timp, ei nu știu că de fapt vorbesc cu Isus! În versetul 25:
„El le‑a zis: – O, nesăbuiți și înceți la inimă mai sunteți când este vorba să credeți tot ce au spus profeții! Nu trebuia oare să sufere Hristosul aceste lucruri și să intre în slava Lui? Și, începând de la Moise și de la toți profeții, le‑a interpretat ce era scris cu privire la El în toate Scripturile."
E minunat! Isus le aduce mesajul mesajelor, pe care îl împletește cu Biblia pentru a le arăta că ea întotdeauna arată la cruce și la înviere. Mesia trebuia să moară. De ce?
Această întrebare ne readuce în miezul problemei: iubirea. Dumnezeu ne iubește.
„Prin aceasta am cunoscut dragostea: prin faptul că El Și‑a dat viața pentru noi." (1 Ioan 3:16).
Isus a trebuit să moară, deoarece ne iubește. A murit pentru ca noi să putem fi iertați. Epistola către Romani explică lucrul acesta, astfel:
„Fiindcă plata păcatului este moartea." (Romani 6:23).
Asta înseamnă că toate păcatele noastre împotriva lui Dumnezeu merită moartea. El ne-a dat viață, noi am abuzat de ea și am folosit-o în mod greșit, iar pedeapsa dreaptă este moartea. Dar Dumnezeu ne iubește. El ne iubește atât de mult încât a dat pe singurul Său Fiu să ne ia locul. Pe cruce, Isus, Care nu a păcătuit niciodată, a luat tot păcatul nostru, a plătit prețul total și a murit în locul nostru.
Dar moartea nu a reprezentat sfârșitul. Isus a venit să cucerească moartea și Dumnezeu L-a readus la viață, iar puterea care L-a înviat pe Isus din morți este aceeași putere care ne înviază pe noi. Isus ne face oameni noi. Vechiul a dispărut, noul este aici.
Gândește-te la acest moment. Isus a murit pentru noi pe când eram păcătoși (Romani 5: 8). El nu a așteptat ca noi să devenim buni. El ne-a iubit când eram în cea mai deplorabilă stare, când eram dușmanii Lui. Aceasta este o dragoste serioasă.
Acest sacrificiu fenomenal, această iubire de neimaginat, schimbă totul. Aceasta este speranță. Pentru oricine. Această iubire transformă oamenii. Acei oameni despre care v-am spus, care iubesc cu sacrificiu de sine, nu au fost dintotdeauna așa. Dar dragostea care L-a ținut pe Isus pe cruce și puterea care L-a înviat din morți sunt vii și active astăzi, iar atunci când ele intră în viața cuiva, e ceva demn de luat în seamă.
Cum trăim aceste adevăruri astăzi? Citește Luca 24 și ne vom reîntâlni tot aici, pentru Epistola către Coloseni.
Pentru reflectare și discuții
- De ce a trebuit ca Isus să moară pe cruce?
- Romani 5:8 spune că Dumnezeu Și‑a dovedit dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram păcătoși, Hristos a murit pentru noi. Ce înseamnă dragostea pentru tine?
- Romani 8:11 spune că același Duh care L-a înviat din morți pe Isus, îți va da și ție o viață nouă. Ai dovezi cu privire la acest lucru în viața ta?
Despre acest plan
Dacă ești la început în relația ta cu Isus, în citirea Bibliei sau vrei să ajuți un prieten care este la început, începe de aici. Pentru următoarele 15 zile, aceste ghiduri audio de cinci minute te vor însoți pas cu pas în parcurgerea a două cărți fundamentale din Biblie: Marcu și Coloseni. Urmărește povestea lui Isus și descoperă elementele de care ai nevoie pentru a-L urma, cu întrebări zilnice pentru reflectare individuală sau discuții de grup. Pentru început, completează planul o dată, apoi invită un prieten și completează-l din nou!
More