YouVersion
Pictograma căutare

Găsind adevărul lui Dumnezeu în furtunile viețiiMostră

Finding God's Truth In The Storms Of Life

Ziua 8 din 10

Darul compasiunii

Dacă cineva a avut vreodată dreptul să fie tristă, aceasta a fost Hellen Keller. Era oarbă și surdă, iar dizabilitățile sale au făcut-o complet incapabilă să experimenteze lumea așa cum o facem majoritatea dintre noi. Toți cei din jurul ei aveau abilități care ei îi lipseau. Dar ea avea determinare și ceva și mult mai prețios - compasiune.

„Atunci când eşti cel mai nefericit învaţă să crezi că există ceva pentru tine ca să faci în lume," a spus. " Atâta vreme cât poţi îndulci suferinţa altuia, viaţa nu este în zadar."

La vârsta adultă, Helen și-a petrecut o mare parte din timp vizitând spitale pentru soldații care și-au pierdut vederea sau auzul în urma războiului. S-a dus să le arate speranța că pot trăi vieți productive chiar și după rănile suferite. Și i-a încurajat să nu renunțe la viitorul lor. Dizabilitățile ei i-au oferit șansa de a-i ajuta pe acești oameni care se confruntau cu lupte incredibile.

Gândește-te la asta din perspectiva lui Helen. Ea ar fi putut spune cu ușurință: „Sunt surdă și oarbă, iar acești oameni sunt doar orbi. Eu am probleme mult mai mari decât ei”. Ar fi putut alege să fie acră, furioasă sau să se concentreze asupra propriilor ei lupte. Dar, în schimb, a ales să își folosească circumstanțele pentru a arăta compasiune față de cei din jur.

Este greu să renunțăm la „dreptul” nostru de a ne adânci în propria durere, de a ne complace și să alegem să avem compasiune pentru ceilalți. Dar atunci când suferim, avem o capacitate sporită de a empatiza cu ceilalți.

În loc să comparăm problemele sau să judecăm cine o duce mai rău, putem alege să fim o binecuvântare.

Rugăciune: Doamne, îți mulțumesc pentru darul compasiunii. Știu că atunci când trec prin furtuni în viața mea, am o capacitate sporită de a fi plin de compasiune față de ceilalți. Ajută-mă să valorific această capacitate și să o folosesc pentru a-i binecuvânta pe cei din jurul meu. Amin.

Zi 7Zi 9

Despre acest plan

Finding God's Truth In The Storms Of Life

În calitate de creștini, nu suntem scutiți de problemele acestei lumi. Din contră, Ioan 16:33 ne garantează că ele vor veni. Dacă te confrunți chiar acum cu furtunile vieții, acest devoțional este pentru tine. Este o aducere aminte a speranței care ne ajută să trecem prin furtuni. Dacă nu te confruntați cu nicio încercare în acest moment, acest plan îți va oferi temelia care te va ajuta să treci peste încercările care vor veni.

More

Mulțumim Vernon Brewer, fondator și director executiv al World Help, pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informații, vizitează: https://www.worldhelp.net