YouVersion
Pictograma căutare

Găsind adevărul lui Dumnezeu în furtunile viețiiMostră

Finding God's Truth In The Storms Of Life

Ziua 7 din 10

Lecție învățată

În cartea sa, Umblând cu Dumnezeu prin durere și suferință, Tim Keller spune, „Nu Îți dai seama că Isus este tot ce ai nevoie până când Isus nu este tot ce ai." 

La World Help , am văzut acest adevăr ilustrat de atâtea ori în timpul slujirii noastre cu oamenii din întreaga lume. Atunci când administratorii unei case de copii din Nepal și-au văzut lucrarea făcută praf de un cutremur, au făcut singurul lucru pe care îl puteau face - s-au întors la Isus. Când o văduvă din Rwanda se chinuia să pună mâncare pe masă pentru copiii ei, primul ei instinct a fost să se roage. Am auzit povești după povești despre oameni care au fost împinși în brațele lui Dumnezeu de încercări.

Suferința ne arată importanța credinței noastre. Ne aduce într-un loc în care nu ne putem baza pe noi înșine. În 2 Corinteni 4, ni se amintește că, atunci când lucrurile pe care de obicei ne bazăm dau greș, spiritul nostru devine mai puternic. Ne apropiem de sursa adevăratei puteri și învățăm să ne fixăm ochii asupra Lui.

Prin urmare, este important ca, atunci când trecem prin încercări și suferințe, să nu uităm lecțiile pe care le învățăm.

Singurul mod de a irosi durerea prin care am trecut este să o uităm și să lăsăm baltă învățămintele prețioase pe care le-am dobândit prin îndurarea ei.

Dacă este nevoie, creează, în viața ta, un simbol fizic care să-ți amintească de credincioșia lui Dumnezeu din perioadele tale de încercare. Multe statui, cărți și cântece au fost create în acest scop. Dar acest simbol nu trebuie să fie impresionant din punct de vedere vizual. Israeliții foloseau grămezi de pietre pentru a-și aminti de binefacerile lui Dumnezeu și pentru a le aminti și copiilor lor. Orice îți va aminti de credincioșia lui Dumnezeu este perfect.

Fii sigur că Isus este tot ce avem nevoie. Atunci când lumea din jurul nostru pare haotică și de neîncredere, noi avem o speranță neclintită. Să ne bucurăm astăzi de lucrul acesta!

Rugăciune: Doamne, știu că suferințele mele mă apropie mai mult de Tine. Ajută-mă să învăț și să cresc în credința mea atunci când mă confrunt cu încercări. Și ajută-mă să-mi amintesc lecțiile învățate chiar și atunci când circumstanțele mele se îmbunătățesc. Îți mulțumesc pentru răbdarea pe care o ai cu mine, pe măsură ce continui să mă faci persoana care vrei să fiu. Amin.

Zi 6Zi 8

Despre acest plan

Finding God's Truth In The Storms Of Life

În calitate de creștini, nu suntem scutiți de problemele acestei lumi. Din contră, Ioan 16:33 ne garantează că ele vor veni. Dacă te confrunți chiar acum cu furtunile vieții, acest devoțional este pentru tine. Este o aducere aminte a speranței care ne ajută să trecem prin furtuni. Dacă nu te confruntați cu nicio încercare în acest moment, acest plan îți va oferi temelia care te va ajuta să treci peste încercările care vor veni.

More

Mulțumim Vernon Brewer, fondator și director executiv al World Help, pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informații, vizitează: https://www.worldhelp.net