Speranță În ÎntunericMostră
Când Întrebi și Crezi
Rezistența nu este doar capacitatea de a suporta un lucru greu, ci de a-l transforma în glorie.
—William Barclay, ministru scoțian
Nu știu prin ce treci sau peste ce ai reușit să treci deja. Dar știu acest lucru: Dumnezeul nostru este un Dumnezeu bun care ne iubește îndeajuns pentru a-L jertfi pe Fiul Său prețios, cel mai mare dar pe care ni l-ar putea da, doar așa îl putem cunoaște; doar așa îl putem glorifica pe pământ, doar așa putem petrece eternitatea cu El în ceruri.
El ne iubește atât de mult! Putem să-l iubim - la fel ca pe oricine altcineva - doar pentru că El ne-a iubit mai întâi.
Când se întâmplă lucruri grele, cel mai bun lucru pe care îl poți face este să te străduiești să crezi; este suficient. Nu te opri din a vrea să crezi.
Permite ca această scânteie de speranță să crească, având încredere că Dumnezeu este chiar acolo lângă tine. Roagă-te și roagă-L pe Dumnezeu să te ajute să îți depășești necredința. La fel ca Habacuc, pune-I întrebările și apoi fii pregătit să asculți răspunsul lui Dumnezeu.
Rugăciunea mea este să ajungi să ai o credință ca a lui Habacuc pe care o vedem în capitolul 3. Dar uite cum stă treaba: nu poți avea nivelul de credință din capitolul 3 până când nu ai avut tipul de întrebări din capitolul 1 și modul de așteptare din capitolul 2, și asta pentru că Dumnezeu ni se arată mai des la nivel spiritual în momentele grele decât atunci când ne merge bine.
Nu am toate răspunsurile la întrebările tale. Dar după ce l-am iubit pe Dumnezeu și l-am slujit pe Hristos de mai bine de douăzeci și nouă de ani până acum, iată ce pot să spun: am mers cu Isus suficient ieri ca să am încredere în El pentru toate zilele ce urmează.
Vrei să te apropii de Dumnezeu? Vrei această intimitate cu El mai mult decât o viață confortabilă, ușoară, fără probleme?
Atunci nu înceta niciodată să vrei să crezi.
Poți avea speranță în întuneric. Pentru că pe măsură ce crești să-L cunoști pe Dumnezeu, El îți va dezvălui și mai mult dragostea, credincioșia, harul. Și de-a lungul timpului îți vei da seama, vei crede și vei accepta chiar și atunci când viața este dificilă, că Dumnezeu este încă bun.
Rugăciune: Doamne, cred că ești bun și sunt dispus să cresc spiritual pentru a mă apropia tot mai mult de Tine. Sunt gata să pornesc în această călătorie lungă. Amin.
. Află mai multe despre cartea lui Craig Groeschel „Hope in the Dark".
Despre acest plan
Acest plan biblic este pentru oricine suferă și nu înțelege de ce. Dacă ai pierdut ceva, pe cineva, sau credința ta se simte întinsă până la punctul de rupere, atunci acest plan biblic oferit de Life.Church din cartea pastorului Craig Groeschel “Speranță în întuneric„ ar putea fi exact ceea ce ai nevoie. Dacă vrei să crezi, dar nu ești sigur cum, acesta este pentru tine.
More