Ajutor fără a răni: Biblia și săraciiMostră
Semenii noștri
Dar el, care voia să se îndreptățească, L-a întrebat pe Isus: - Și cine este semenul meu? (Luca 10:29)
Invizibil. Johnny Price are vârsta de 44 de ani și se luptă să își crească singur copiii, neavând un loc de muncă. Jodi câștigă $6,25 pe oră și depinde de o cantină pentru supraviețuire. Rosa locuiește într-un garaj neîncălzit și spune că jumătate din oamenii care merg la biserica ei sunt într-o situație asemănătoare. Juanita, o imigrantă recentă, lucrează 70 de ore pe săptămână ca servitor de casă la salarii care se ridică până la $4,03 pe oră. Niciunul dintre acești indivizi nu locuiește în vreunul din cartierele sărace din orașele sau satele din lumea a 3-a. Ei locuiesc în suburbiile americane. Și totuși, de multe ori se simt invizibili. Un avocat, căutând să îl pună pe Isus la încercare, a întrebat cum poate să moștenească viața veșnică. El știa răspunsul: „Să-L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu toată mintea ta, și pe semenul tău ca pe tine însuți”. Totuși, avocatul a insistat și, pentru că „voia să se îndreptățească, L-a întrebat pe Isus: - Și cine este semenul meu?”. Ca răspuns, Isus i-a povestit despre un samaritean care a întâlnit un om care fusese jefuit și bătut grav, întins pe marginea drumului. Chiar dacă era un străin, el i-a bandajat rănile și l-a dus la un han pentru a continua să-l îngrijească. Întrerupt. Deranjat. Bunul Samaritean l-a privit cu milă pe cel din fața lui, semenul său, și i-a împlinit nevoia.
Proximitate. Săracii nu sunt numai „undeva acolo”, ci sunt chiar lângă noi, dacă doar ne uităm în jurul nostru. Săracii din suburbii locuiesc în complexe de apartamente mai vechi, comunități foarte mici de case mobile şi mici enclave de case modeste unifamiliale în umbra caselor de 5.000 de metri pătrați. Semenul nostru nu este doar orfanul din Etiopia pe care îl putem sprijini financiar și căruia îi putem trimite o scrisoare din când în când, ci și mama singură imigrantă care se străduiește să supraviețuiască într-un complex de apartamente uitat din apropierea casei noastre. Suntem dispuși să fim întrerupți și deranjați? Vom fi noi semeni oamenilor care ne pot complica viața de zi cu zi? Uită-te în jur. Isus spune: „Fă așa și vei trăi!”
Isus, deschide-ne ochii. Arată-ne semenii noștri. Dă-ne compasiune și o voință de a fi întrerupți și deranjați de cei săraci din punct de vedere material, care se află printre noi.
Scriptura
Despre acest plan
Biblia ne poruncește să îngrijim de cei săraci și asupriți. Vino și explorează adâncimile interesului lui Dumnezeu față de ei și cum ai putea să răspunzi tu acestei chemări. Fiecare zi include povestiri sau anecdote din viața reală, versete și meditații, provocări și rugăciune. Aceste devoționale sunt inspirate sau derivate din cartea „When Helping Hurts: How to Alleviate Poverty Without Hurting the Poor... and Yourself”, scrisă de Steve Corbett și Brian Fikkert.
More