YouVersion
Pictograma căutare

Odihna sufletului. 7 zile până la reînnoireMostră

Soul Rest: 7 Days To Renewal

Ziua 2 din 7

FĂ UN BILANȚ

Primul nostru punct de conștientizare după prima zi este cât de greu e să stăm liniștiți, chiar și pentru puțin timp. Faptul că ni se pare greu să ne oprim și să ne relaxăm poate să ne dea impresia că am eșuat. Trebuie să vedem exact contrariul. Când încercăm să ne oprim și realizăm că nu putem sta liniștiți, descoperim domeniile în care Duhul trebuie să intervină. Acesta este un cadou superb pentru că îndepărtează misterul oboselii și nemulțumirii. Când nu suntem capabili să ne relaxăm, putem spune implicit că Dumnezeu nu poate să își facă lucrarea fără ajutorul nostru.

Astăzi, pune timp deoparte pentru a face un bilanț a domeniilor care par a fi private de odihnă. Este mai bine să cerem ajutor pentru restaurare și împlinire atunci când putem identifica specific domeniul care are nevoie de vindecare. Roagă-te, și cere-I lui Dumnezeu să îți arate lucrurile din inima și din viața ta care s-ar putea să îți lipsească. Notează câteva din lucrurile remarcabile care au reieșit în perioada în care ai stat liniștit. Admite că domeniile sunt în dezechilibru. Dă-ți voie să încetinești și să iei notițe.

Atenție: S-ar putea să fii tentat să minimalizezi sau să justifici domeniile care sunt în dezechilibru sau nevoia de odihnă în viața ta. Fii sensibil și onest în timp ce începi acest proces. Scrie tot ce gândești, indiferent cât de dificil este să te cercetezi pe tine însuți.

Nu este o sarcină ușoară să pășești pe acest pământ și să găsești pace. Se pare că înlăuntrul nostru ceva nu este în regulă cu ritmul lucrurilor, și suntem mereu fără odihnă, nesatisfăcuți, frustrați și îndurerați. Suntem așa de supraîncărcați cu dorințe încât reușim cu greu să ne odihnim.

RONALD ROLHEISER

Trebuie să fim gata să ne permitem să fim întrerupți de Dumnezeu.

DIETRICH BONHOEFFER

Ziua 1Ziua 3

Despre acest plan

Soul Rest: 7 Days To Renewal

Cu atât de multe responsabilități și distrageri care se luptă pentru atenția noastră, prea mulți dintre noi am construit cercuri nesănătoase de activități. Ca rezultat, ne extenuăm singuri, luptând și poziționându-ne împotriva voii lui Dumnezeu pentru viețile noastre. În acest plan, suntem chemați la auto-examinare intenționată, ajutându-ne să ne îndreptăm spre o viață plină de scop și durată cu Isus.

More

Mulțumim lui Curtis Zackery pentru furnizarea acestui plan,pentru mai multe informații, te rugăm să vizitezi: http:/soulrestbook.com