Șapte chei spre sănătatea emoționalăMostră
Cheia 7: Cere ajutor Duhului Sfânt
Scriptura ne spune că singurul Îndrumător în care merită să avem încredere este Duhul Sfânt. El este Cel care ne cunoaște pe deplin trecutul, din momentul în care am fost concepuți până în prezent, și care ne cunoaște și viitorul, de la această zi până în veșnicie. El cunoaște planul și scopul lui Dumnezeu pentru noi astăzi și în fiecare zi a vieții noastre. El știe, de asemenea, ce este bine și corect pentru noi.
Isus s-a referit în mod repetat la Duh drept „Duhul adevărului”. Observați ce a spus El despre activitatea Duhului Sfânt în viața voastră: „El vă va călăuzi în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare” (Ioan 16:13). Duhul adevărului este ca o busolă interioară în viețile noastre, îndrumându-ne mereu spre ceea ce Isus ar fi sau ar spune sau ar face în orice situație.
Tot ce a făcut Isus I-a fost descoperit de către Tatăl. Și noi trebuie să cerem Duhului Sfânt să ne descopere voia Tatălui. Persoana sănătoasă din punct de vedere emoțional poate simți mânie, de exemplu, dar cerând Duhului Sfânt îndrumări cu privire la modul de a canaliza acea mânie în comportament pozitiv, va găsi o ieșire pentru mânie care are ca rezultat binecuvântare, nu daună. Persoana sănătoasă din punct de vedere emoțional poate simți dezamăgire sau descurajare, dar cerând îndrumare Duhului Sfânt, va fi condusă către noi oportunități care au ca rezultat speranță.
Amintește-ți că Duhul Sfânt îți este împărtășit atunci când îți pui încrederea în Hristos. Slujirea Duhului Sfânt este să îți dea zilnic îndrumare și sfat, să te ajute să umbli pe căile Domnului și să faci alegeri înțelepte. Cere ajutorul Duhului Sfânt în fiecare zi. Cere-I Lui să te păzească de rău și să te călăuzească spre dreptate. Oferă-i autoritate peste programul tău, peste întâlnirile tale zilnice și peste emoțiile pe care le simți. Ai încredere în El pentru a te ajuta să urmărești sănătatea și puterea emoțională, aducând viața ta emoțională în armonie cu viața ta spirituală – o întreaga viață întemeiată pe Isus Hristos.
Descoperă mai multe planuri de lectură ca acesta la intouch.org/plans.
Scriptura
Despre acest plan
În încercarea de a găsi ce este mai bun pentru viața ta emoțională, sunt implicate cel puțin șapte aspecte majore ale integrității. Nu este necesar să le parcurgi în succesiune. Alături de Dr. Charles Stanley vei descoperi cum poți construi obiceiuri cheie în viață și care te vor ajuta să devii din ce în ce mai complet în duhul și în trăirile tale emoționale. Afla mai multe planuri de lectură ca acesta accesând intouch.org/plans.
More